Dublă sărbătoare în parohia greco-catolică din Toronto - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Dublă sărbătoare în parohia greco-catolică din Toronto

[2013-03-30]
Duminică, 24 martie 2013, a fost o zi deosebită pentru Misiunea greco-catolică din Toronto. În Duminica Floriilor, după calendarul apusean (pe stil nou), parohia și-a sărbătorit cu anticipare de o zi hramul, Bunavestire. La începutul Sfintei Liturghii s-au sfințit frunzele de palmier si tradiționalii mâțișori de către preoții prezenți: pr. Mihai Moisin, vicar pentru Canada al Eparhiei de Canton, pr. Emil Jude, pr. Victor Crișan și pr. Ionel Maier, iar credincioșii au primit aceste ramuri binecuvântate și au plecat într-o procesiune simbolica în interiorul bisericii cântând "Osana".
La cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, pr. Moisin le-a vorbit credincioșilor despre atitudinea noastră, ca și creștini, ca și Apostoli ai lui Hristos, de asemenea făcând o analogie între două cuvinte ale limbii române a ști și a cunoaște, amintind credincioșilor că în multe din situațiile de zi cu zi credincioșii îl știu pe Isus la fel cum îl știau și cei care l-au întâmpinat în Ierusalim, dar datorită faptului că nu îl cunoșteau, câteva zile mai târziu au ajuns să se răzvrătească împotriva Lui și să îl renege. La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Emil Jude a mulțumit credincioșilor pentru implicarea în organizarea hramului, invitaților pentru prezență, sărbătoarea parohială fiind onorată și de prezența Tatianei Popa, ministru consilier al Consulatului General al României din Toronto.
Înainte de a-l introduce pe părintele protopop Mihai Moisin, părintele Emil a amintit de Minunile pe care Dumnezeu le face în comunitatea greco-catolica din Toronto, începând cu existența Misiunii în pofida nenumăratelor dificultăți. În anii care au trecut comunitatea a crescut și s-a întins și geografic pe o raza de aproape 100 de kilometri, simțindu-se nevoia unei prezențe pastorale sporite. Eforturile în această privință s-au concretizat odată cu sosirea pr. Ionel Maier. Pr. Mihai Moisin a anunțat o bucurie pentru parohie: numirea pr. Ionel Maier ca administrator parohial de către Preasfinția Sa Episcopul nostru John Michael Botean. Pr. Ionel Maier îi va păstori pe credincioșii greco-catolici din Toronto și împrejurimi, împreună cu părintele paroh de pana acum Emil Jude, care de asemenea colaborează într-un proiect pastoral pentru credincioșii din spitale, cu binecuvântarea Arhiepiscopului de Toronto Eminența Sa Cardinalul Thomas Collins.
Pr. Maier Ionel, a fost administrator parohial al parohiei greco-catolice Totești, protopopiatul de Hațeg, județul Hunedoara, venind prin bunăvoința Preasfințitului Alexandru Mesian și cu mijlocirea Preasfințitului John Michael Botean, Episcop al Americii de Nord și al Canadei. Părintele Ionel, în cuvântul său a mulțumit credincioșilor pentru modul în care s-au îngrijit ca odată cu venirea sa în țară să beneficieze de cele necesare ale începutului. După încheierea Sfintei Liturghii cei aproximativ 200 de credincioși prezenți la sărbătoarea hramului au fost invitați la o masă găzduită cu generozitate în sala parohiei, în cadrul căreia credincioșii au putut participa la o tombolă ale cărei fonduri sunt destinate edificării viitoarei biserici. (via www.bunavestire.org)
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 835, Ultimul acces: 2026-07-28 10:13:23