Predicatorul papal a îndemnat la eliminarea barierelor din calea Evangheliei[2013-03-30]În Vinerea Mare, pr. Raniero Cantalamessa, predicatorul papal, i-a îndemnat pe catolici astfel: "Fie ca Duhul Sfânt, în acest moment în care se deschide pentru Biserică un timp nou, plin de speranță, să retrezească în oamenii care sunt la fereastră așteptarea mesajului și în mesageri voința de a-l duce lor, chiar și cu prețul vieții." Celebrarea Patimii Domnului, de vineri, 29 martie a.c., a început cu procesiunea de intrare în Bazilică și prosternarea Sfântului Părinte în fața Crucii.S-a citit apoi din Isaia, din scrisoarea Sf. Paul către evrei și relatarea Sf. Ioan despre răstignirea și moartea lui Isus Cristos. Părintele Cantalamessa, care, conform tradiției, a ținut predica, s-a concentrat pe momentul unic din istorie pe care Biserica îl retrăiește. "Ce lucru extraordinar! Această Vinere Sfântă celebrată în Anul Credinței și în prezența noului Succesor al lui Petru ar putea să fie, dacă vrem, începutul unei vieți noi", a spus el. "Ceea ce se cere este numai ca să nu ne ascundem ca Adam după păcat, să recunoaștem că avem nevoie să fim justificați; ca să nu ne auto-justificăm." Predicatorul papal a subliniat că această recunoaștere "este singurul lucru de care Dumnezeu are nevoie pentru a acționa" și a ne aduce la o viață nouă. Privind la societatea modernă, pr. Cantalamessa a spus: "Progresul omenirii înaintează astăzi într-un ritm vertiginos și omenirea vede cum se deschid în fața ei orizonturi noi și negândite, rod al descoperirilor sale. Și totuși, se poate spune că deja a venit sfârșitul timpurilor, pentru că în Cristos, înălțat la dreapta Tatălui, omenirea a ajuns la ținta sa ultimă. [...] În pofida tuturor lipsurilor, nedreptăților, monstruozităților existente pe pământ, în El s-a inaugurat deja noua ordine definitivă în lume. Ceea ce vedem cu ochii noștri poate să ne sugereze contrariul, însă răul și moartea în realitate sunt învinse pentru totdeauna." Există un lucru care apare diferit acum, după ce Isus a murit și a înviat: văzută cu ochii credinței, moartea nu mai este aceeași. "Cristos a intrat în moarte așa cum se intră într-o închisoare întunecoasă; dar a ieșit prin peretele opus. [...] A deschis o breșă spre viață pe care nimeni nu o va putea închide și prin care toți pot să îl urmeze. Moartea nu mai este un zid de care se lovește orice speranță umană; a devenit o punte spre veșnicie." Pr. Cantalamessa a vorbit și despre renașterea credinței creștine în Europa și în alte părți. Citând o întâmplare legată de Beda Venerabilul a spus: "Credința creștină ar putea să se întoarcă în continentul nostru și în lumea secularizată pentru același motiv pentru care și-a făcut intrarea în el: este singura care are un răspuns sigur de dat la marile întrebări ale vieții și ale morții." S-a concentrat apoi pe evanghelizare și pe "originea ei mistică". "Este un dar care vine din crucea lui Cristos, din acea coastă deschisă, din acel sânge și din acea apă", a spus predicatorul. Catolicii "trebuie să facă tot posibilul pentru ca Biserica să nu devină niciodată acel castel complicat și încurcat descris de Kafka, iar mesajul să poată ieși din ea liber și bucuros ca atunci când și-a început cursa. Știm care sunt piedicile care îl pot reține pe mesager: zidurile despărțitoare, începând de la cele care separă diferitele Biserici creștine între ele, excesul de birocrație, reziduurile de ceremoniale, legi și controverse trecute, devenite de acum numai niște gunoaie." Și a subliniat: "trebuie avut curajul de a le dărâma și a readuce edificiul la simplitatea și liniaritatea de la originile sale. A fost misiunea pe care a primit-o într-o zi un om care se ruga în fața crucifixului din Sfântul Damian: Mergi, Francisc, repară Biserica Mea." Omilia a fost urmată de un timp de tăcere, pentru reflecție personală. S-a continuat cu o rugăciune pentru lume, menționându-se specific Biserica, Papa, poporul evreu, necredincioșii, cei în funcții publice, cei care suferă... A doua parte a celebrării din Vinerea Mare a fost Adorarea Crucii, care a început cu un diacon venind în procesiune pe culoarul principal, cu Crucea, oprindu-se de trei ori. Papa Francisc a ridicat apoi Crucea în fața altarului principal pentru un timp de adorare în tăcere. A urmat ritul împărtășirii, binecuvântarea dată de Papă și ieșirea credincioșilor în tăcere. În aceeași zi, de la 9.15, Papa Francisc a prezidat Calea Crucii la Colosseum. Legături: Textul integral al predicatorului papal Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 857, Ultimul acces: 2026-07-23 09:24:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1