Festivitate de premiere în Eparhia Giurgiului[2013-03-25]La 24 martie 2013 cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la biserica Buna Vestire din mun. Giurgiu, a fost adusă, cu prilejul hramului, spre închinare Icoana şi Moaştele Sfântului Ioan Rusul de la Mănăstirea din localitatea Slobozia.Potrivit episcopiagiurgiului.ro, manifestările religios-culturale închinate hramului bisericii Buna Vestire, paraclis al tinerilor giurgiuveni, au debutat cu festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei la Disciplina Religie, faza judeţeană, în prezenţa Inspectorului de specialitate din cadrul Inspectoratului Judeţean Giurgiu, Prof. Necula Daniel, a părinţilor consilieri şi inspectori de la Centrul eparhial. De asemenea, cu acest prilej, au fost acordate premiile câştigătorii concursului religios „Mlădiţe creştine”, concurs ce s-a adresat elevilor claselor a V-a şi a VI-a. Astfel, pentru elevii câştigători şi pentru profesorii coordonatori, au fost acordate 74 de premii care au constat în diplome, icoane, cărţi de rugăciuni, ultimul număr al revistei eparhiale – Revista Ortodoxă, revista Familia Ortodoxă, şi Almanahul Bisericesc. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 803, Ultimul acces: 2026-09-29 16:17:08
|
Timp total: 0.04s...
[]:1