Canonul cel mare la Parohia Sfinţii Împăraţi, protoieria Bolintin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Canonul cel mare la Parohia Sfinţii Împăraţi, protoieria Bolintin

[2013-03-21]
În bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române, potrivit rânduielii Bisericii noastre, în prima săptămână a Marelui Post se săvârşeşte, în primele patru zile, Slujba Canonului celui Mare unită cu Pavecerniţa.
În cea de-a treia zi a Postului Mare, slujba Canonului a fost săvârşită în biserica Parohiei Sfinţii Împăraţi, de preacucernicul părinte Protoiereu Beldiman Nicuşor, împreună cu preoţii slujitori din comuna Ulmi, potrivit episcopiagiurgiului.ro.
În cuvântul de învăţătură rostit la sfârşitul slujbei, Părintele Protoiereu a subliniat importanţa postului, necesitatea lui, dar şi folosul sufletesc al acestuia. Totodată, a ralatat încărcătura duhovnicească, teologică şi biblică cuprinsă în textul Canonului, scoţând în evidenţă ,,alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care îşi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat drumului larg al păcatului şi persoanele care au dobândit starea de desăvârşire prin pocăinţa sinceră, prin ascultarea smerită şi prin lucrarea virtuţilor".

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 991, Ultimul acces: 2026-10-01 08:02:16