Elio Bromuri: Un nume, un program

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Elio Bromuri: Un nume, un program

[2013-03-15]

Nu era de aşteptat ca un Francisc să ajungă pe tronul papal. Ni l-am imaginat şi l-am văzut mereu în fresce la picioare, în reverenţă umilă şi respectuoasă, în faţa Papei Inocenţiu sau Honoriu. Acum în schimb este pe tronul cel mai înalt. Toată lumea îl priveşte şi este la picioarele sale. Dar ce tron!? El se înclină şi cere binecuvântarea poporului, înainte să invoce el binecuvântarea asupra poporului. "Nomen est omen", numele este o prevestire. Când este ales, dacă nu este nume de artă sau de teatru, este program. O alegere clară a terenului, a stilului de viaţă şi a angajării. Toţi ştiu cine este Francisc în şi pentru Biserică. Să spunem mai mult, Francisc în şi pentru lume: "Vir catholicus" şi "vere apostolicus", un om universal, un universal concret, personal. În numele său se regăsesc iubitorii naturii şi ai mediului, făcătorii de pace şi întreaga lume a sărăciei şi a marginalizării.
Sfântul Francisc s-a convertit întâlnindu-i pe leproşi, şi în afară de sărăcie a avut darul de a putea face milostivire, adică de a putea iubi cu sentimente vii şi profunde. În Testament el afirmă că Domnul Dumnezeu a fost cel care l-a condus printre leproşi: a făcut faţă de ei "milostivire" - scrie el - şi "ceea ce înainte mi se părea amar a devenit dulce ca mierea". Francisc de Assisi are o puternică legătură cu Pontiful Roman, pe care el îl numea simplu domnul Papă, şi a mers la el pentru a obţine indulgenţa de la Porţiuncula şi aprobarea regulii pentru fraţii săi.
Francisc este şi nume de reformă a Bisericii. Acest cuvânt, de care se tem atâţia, a fost înţeles de Francisc ca o misiune încredinţată lui de Răstignitul din biserica Sfântul Damian, care i-a vorbit şi i-a spus: "Francisc, mergi, repară casa mea care este în ruină". Un cuvânt puternic care, repetat astăzi în contextul alegerii unui nou Pontif Roman, trezeşte rezonanţe multiple şi pertinente. Cuvântul Răstignitului din biserica Sfântul Damian sună şi mai puternic şi angajant decât cel folosit de Conciliul Vatican II, acolo unde afirmă că convertirea inimii şi reforma Bisericii, împreună cu rugăciunea, sunt condiţiile esenţiale ale vieţii şi unităţii Bisericii, şi în perspectiva uniunii dintre toţi cei botezaţi.
În perspectiva reînnoirii Bisericii putem întrevedea şi continuitatea cu Papa Benedict al XVI-lea, inspirat de un alt sfânt din Umbria, Benedict de Norcia, şi el, pe căi diferite, conform exigenţelor epocilor foarte îndepărtate între ele (peste şapte secole de distanţă unul de celălalt), angajat în a elabora un model de viaţă conform Evangheliei şi a construi o Europă creştină. Reînnoirea Bisericii pe care mişcarea începută de Francisc a realizat-o în interiorul Bisericii sub semnul umilinţei şi al ascultării este recunoscută ca adevărata reformă sau mai bine spus adevăratul tip de reformă posibilă şi eficace, pentru că nu pune în pericol unitatea şi pacea internă.
Într-o declaraţie a Cardinalului Bergoglio în urmă cu câtva timp am citit: "Lumea mea este săracă şi eu sunt sărac", pentru a explica motivul pentru care locuia într-un apartament din Buenos Aires şi îşi gătea singur mâncarea. Citim şi că le recomanda preoţilor să stea departe de "ceea ce De Lubac - un iezuit ca Bergoglio - numeşte mondenitate spirituală", care înseamnă "a ne pune în centru pe noi înşine".
Alegerea numelui Francisc mi se pare şi un semn de afecţiune faţă de Papa Benedict al XVI-lea, chiar mai mult decât ar fi fost dacă ar fi ales numele de Benedict al XVII-lea. De fapt, sunt două alegeri de noutate şi de dezlipire de imediat pentru o lărgire a orizontului şi o căutare a ceea ce este originar, înrădăcinat în brazda unei tradiţii care continuă să dea roade viaţă spirituală şi de orientare pastorală. Sunt nume care trec de graniţa Ordinelor călugăreşti, a Congregaţiilor şi a tot ceea ce este o incintă închisă şi limitată, din care cineva poate să se simtă exclus.
De Francisc este legat "spiritul din Assisi" şi acea deschidere faţă de popoarele şi faţă de religiile angajate pentru pace. Dacă Papa Benedict al XVI-lea a spus că violenţa nu este cauzată de religii, ci de lipsa prezenţei lui Dumnezeu în societate, în spiritul din Assisi găsim vestea păcii dusă până dincolo de graniţele creştinătăţii, aşa cum s-a întâmplat în vizita lui Francisc la sultanul din Egipt. Toate acestea şi încă multe altele în numele unui nume, Francisc, care, cu voia lui Dumnezeu, nu va fi fost ales în zadar. (material al agenţiei SIR tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 922, Ultimul acces: 2026-07-28 15:24:04

Timp total: 0.03s...

[1]:1