Papa Francisc către argentinieni: în loc să veniți la Roma, dați bani săracilor[2013-03-15]Papa Francisc a sugerat ieri concetățenilor săi ca, în loc să vină la Roma pentru inaugurarea pontificatului său, marțea viitoare, 19 martie, să facă un act de caritate îndreptat către săraci. Nunțiul Apostolic din Argentina, Arhiepiscopul Emil Paul Tscherrig, a făcut cunoscută această sugestie într-un mesaj trimis în numele Sfântului Părinte Diecezelor din Argentina. Când Arhiepiscopul Jorge Bergoglio a fost făcut Cardinal, în 2001, a formulat o cerere similară către argentinieni."Excelență: Am onoarea și plăcerea să mă adresez Dvs, spunându-vă că Sfântul Părinte mi-a cerut să transmit tuturor Episcopilor, preoților, persoanelor consacrate și întreg Poporului lui Dumnezeu recunoștința sa sinceră pentru rugăciunile și gesturile de afecțiune și de iubire pe care le-a primit", spune Nunțiul în respectivul mesaj. "În același timp, în loc să vină la Roma pentru începutul pontificatului său, pe 19 martie, ar dori (ca aceștia) să continue cu această foarte apreciată apropiere spirituală, însoțind-o cu un gest de caritate față de cei nevoiași", se mai subliniază în text. Nunțiul a trimis această notă tuturor Diecezelor din țară. Dată fiind distanța mare între Argentina și Roma, costul călătoriei nu este neglijabil, și de aici preocuparea Papei Francisc, explică materialul agenției Zenit. Între timp Arhiepiscopia de Buenos Aires a confirmat pentru agenția AICA faptul că Episcopul auxiliar Joaquín Sucunza, Vicar General de Buenos Aires, conduce temporar Arhidieceza și a vorbit ieri cu Papa Francisc prin telefon. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 927, Ultimul acces: 2026-07-25 03:28:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1