Examen de capacitate în Arhiepiscopia Dunării de Jos[2013-03-09]La Centrul eparhial din Galaţi s-a ţinut, zilele acestea, examenul de capacitate preoţească, sesiunea de primăvară. Tinerii teologi au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, şi a Preasfinţitului Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, aflat în vizită în Eparhie.Cei 10 candidaţi înscrişi au susţinut joi, testarea psihologică, iar vinerea aceasta, proba practică la Liturgică. „Examenul a vizat două componente majore. Prima dintre ele se referă la modul în care tinerii candidaţi au reuşit să se implice în programul liturgic al Catedralei Arhiepiscopale la care au participat în ambele zile ale examenului. În al doilea rând s-a dorit prin acest examen să se urmărească modul în care tinerii candidaţi reuşesc să aplice cunoştinţele teologice dobândite în cursul studiilor la realităţile concrete pastorale, misionare, sociale ale vremurilor noastre“, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Lucian Petroaia de la Sectorul Învăţământ, Arhiepiscopia Dunării de Jos. Examenul de capacitate preoţească are drept scop verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul teologic, iar în urma rezultatului obţinut, candidaţii vor fi repartizaţi la parohiile vacante din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1024, Ultimul acces: 2026-09-26 01:15:44
|
Timp total: 0.04s...
[]:1