Cardinalul Dolan: vorbim despre Isus - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cardinalul Dolan: vorbim despre Isus

[2013-03-10]
Cardinalii americani au fost nevoiți să își suspende săptămâna aceasta conferințele de presă nu atât datorită celor ținute de pr. Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, cât pentru a evita acuze de informații scurse spre presă. Cardinalul Timothy Dolan a continuat să fie însă prezent pe blogul său, unde vineri a publicat un scurt material despre cele ce se întâmplă acum în Vatican.
Arhiepiscopul de New York a descris adunările Cardinalilor ca "o întoarcere în timp în Cenacol, cu Fecioara Maria și Apostolii, iar provocările cu care noi - cu noul Sfânt Petru - ne confruntăm acum sunt similare cu cele cu care primul Papă, Sfântul Petru, s-a confruntat la primele Rusalii: cum să prezentăm cât mai eficient persoana, mesajul și invitația lui Isus adresate unei lumi care, în timp ce caută mântuirea și adevărul veșnic, este și îndoielnică, sceptică, prea ocupată sau frustrată". Cardinalul Dolan spune în mod ironic că unii ar putea fi "surprinși" să audă că "ne petrecem majoritatea timpului discutând pe teme precum predicarea; transmiterea credinței; celebrarea celor șapte Sacramente; readucerea în Biserică a celor ce s-au îndepărtat de ea; slujirea bolnavilor și săracilor; susținerea școlilor, spitalelor și serviciilor noastre de caritate; încurajarea fraților preoți, Episcopi, diaconi și persoane consacrate; sprijinirea păstorilor în parohii și sporirea numărului lor; buna formare a viitorilor preoți; grija pentru cuplurile căsătorite și pentru familii; apărarea demnității căsătoriei; protejarea vieții când este pusă în pericol de război, sărăcie sau avort; întărirea chemării universale la sfințenie dată întregii Biserici. Acestea sunt temele mari. Poate părea greu de crezut, din moment ce la colțul străzii tot ce auzim este că vorbim despre corupția din Vatican, despre abuzurile sexuale, despre bani. Apar aceste teme? Da! Domină ele discuțiile? Nu!"
Miercuri, tot prin blogul său, Cardinalul Dolan anunța că de luni, 11 martie, va începe o novenă la Sf. Iosif, care ar urma să se încheie exact pe 19 martie, sărbătoarea Sf. Iosif. I-a invitat pe credincioși să se alăture inițiativei sale, amintind vineri din nou de ea. În același timp își exprimă recunoștința pentru toți cei ce se roagă pentru Biserică: "Mulțumiri calde pentru rugăciunile voastre! Avem nevoie de ele! Le simțim! Să continuă să vină! Un coleg mai mare mi-a spus că zilele dintre un Pontif și alegerea altuia sunt asemenea zilelor din Ierusalim de după Înălțarea la cer a Domnului. Întreaga Biserică se roagă, se roagă intens, se roagă îndelung, unită cu Apostolii și cu Maica lui Isus, care erau închiși în Cenacol, așteptând darul suprem al Duhului Sfânt! Așa se întâmplă acum, iar multitudinea mesajelor voastre indică aceasta." Cardinalul Dolan a amintit că o jurnalistă a fost surprinsă când el i-a confirmat că noul Pontif va aduce o "schimbare radicală" în Biserică. "I-am explicat atunci că Biserica practică schimbarea; adică schimbarea inimii omului, pe care Isus l-a chemat la pocăință și convertire. 'Fișa postului' pentru Episcopul Romei este să conserve credința, adevărurile care ne-au fost revelate de Dumnezeu, în special prin Fiul Lui, cu fidelitate transmise de Biserica Sa în ultimii două mii de ani, dar și să înnoiască invitația lui Isus la o schimbare a inimii." Cardinalul își încheie articolul de pe blogul său revenind la discuțiile dintre Cardinali: "Se pomenesc anumite nume? Desigur. Dar numele despre care vorbim cel mai des este Preasfântul Nume al lui Isus! Îi veți rosti Preasfântul Nume și îi veți cere să ne trimită harul și milostivirea Sa? Mulțumesc!"

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 992, Ultimul acces: 2026-07-28 15:25:33