Ultima ediţie a Triodului[2013-02-24]Principala carte de slujbă a perioadei liturgice pe care o începem duminica aceasta este Triodul, informează TRINITAS TV.După cum ne spune Sinaxarul Duminicii Vameşului şi fariseului, ”primul dintre toţi Părinţii care au alcătuit cântarea triodică, adică a celor trei cântări – spre a închipui Sfânta Treime – a fost marele poet Cosma. El a compus imnele ce se cântă în sfânta şi marea Săptămână a Pătimirilor, cu acrostih, după numele fiecărei zile. După exemplul lui, dar mai mult decât alţii, Sfinţii Teodor Studitul şi Iosif Studitul au alcătuit cântări pentru celelalte săptămâni ale Sfântului şi Marelui Post al Patruzecimii. Acestea au fost introduse în cult mai întâi în Mănăstirea Studion”. Cu timpul, acestor imne le-au fost adăugate şi altele, până când structura Triodului, a cărţii de cult ce poartă acest nume, a fost completată. În România, Triodul a cunoscut foarte multe ediţii, cea mai nouă fiind cea din 2010, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Poate fi cumpărat de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul Vieţii”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum şi de la pangarele bisericilor şi mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1240, Ultimul acces: 2026-09-25 18:50:46
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1