Vizită pastorală în oraşul Victoria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizită pastorală în oraşul Victoria

[2013-02-24]
Credincioşii din Victoria au primit în prima duminică a Triodului vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica ”Sfânta Parascheva”, primul lăcaş de cult din localitate. Înconjurat de un numeros sobor de preoţi din oraş şi din localităţile învecinate, dar şi de un număr mare de credincioşi, IPS Părinte Laurenţiu a ţinut la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură.
„Printr-un efort deosebit şi cu un curaj mai greu de întâlnit astăzi, Părintele Codrea Cornel venind de la ateliere Patriarhie unde a lucrat mult timp a dorit ca să lase ceva acestui oraş. Astfel, dintr-o casă s-a prelungit de la garaj şi s-a transformat mai departe într-un aşezământ provizoriu şi el a fost întărit până când a luat naştere biserica de astăzi”, a declarat pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Laurenţiu.
Întrucât oraşul Victoria s-a dezvoltat in timpul regimului comunist, in localitate nu exista nici un lăcaş de cult. Dorinţa credincioşilor de a avea o biserică a fost atât de mare încât nu au ţinut cont de interdicţiile vremii şi au amenajat una in casa unui localnic.
Credincioşii mai vârstnici îşi amintesc chiar şi astăzi de prima biserică zidită în oraşul lor.
La final, ÎPS Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a oferit distincţii preoţilor care au activat în Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3865, Ultimul acces: 2026-09-27 11:01:24