Dumnezeu însuși este primul care a venit să ne viziteze - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Dumnezeu însuși este primul care a venit să ne viziteze

[2012-12-23]
La ora 12 în ziua de duminică, 23 decembrie 2012, în a patra duminică din Advent, Papa Benedict al XVI-lea a apărut la fereastra biroului său din Palatul Apostolic din Vatican pentru a recita rugăciunea Angelus cu credincioșii și pelerinii adunați în Piața San Pietro. Înainte de rugăciune Pontiful a rostit câteva cuvinte pornind de la lectura evanghelică din cea de-a patra duminică a Adventului.
Iubiți frați și surori!
În această a patra duminică a Adventului, după care va urma Nașterea Domnului, Evanghelia ne relatează vizita Mariei la verișoara ei Elisabeta. Acest episod nu reprezintă un simplu gest de amabilitate, ci simbolizează cu mare simplitate întâlnirea dintre Vechiul și Noul Testament. Cele două femei, ambele însărcinate, întrupează de fapt așteptarea și pe Cel așteptat. Bătrâna Elisabeta simbolizează Israelul care îl așteaptă pe Mesia, în timp ce tânăra Maria poartă în trupul ei împlinirea acestei așteptări, pentru întreaga omenire. În cele două femei se întâlnesc și se recunosc înainte de toate roadele pântecelor lor, Ioan și Cristos. Poetul creștin Prudenzio comentează: "Copilul din pântecele celei în vârstă salută, prin gura mamei sale, pe Domnul Fiul Fecioarei" (Apotheosis, 590: PL 59, 970). Bucuria lui Ioan în pântecele Elisabetei este semnul împlinirii așteptării: Dumnezeu își vizitează poporul. La Buna Vestire, Arhanghelul Gabriel i-a vorbit Mariei despre faptul că Elisabeta este însărcinată (cf. Luca 1,36) ca fiind dovada puterii lui Dumnezeu: sterilitatea, în ciuda vârstei înaintate, s-a transformat în fertilitate.
Elisabeta, primind-o pe Maria, recunoaște că se realizează promisiunea făcută de Dumnezeu omenirii și exclamă: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău. Și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?" (Luca 1,42-43). Expresia "Binecuvântată ești tu între femei" este folosită în Vechiul Testament pentru Iaela (Judecători 5,24) și Iudita (Iudita 13,17), două femei războinice care au căutat să salveze Israelul. Acum însă este folosită pentru Maria, o tânără pașnică, o tânără care urmează să îl nască pe Mântuitorul lumii. Astfel și tresăltarea de bucurie a lui Ioan (cf. Luca 1,44) amintește de dansul pe care regele David l-a făcut atunci când a însoțit intrarea Chivotului Legământului în Ierusalim (cf. 1Cronici 15,29). Chivotul, care conținea tablele Legii, mana și toiagul lui Aaron (cf. Evrei 9,4), era semnul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Micuțul Ioan tresălta de bucurie înaintea Mariei, Chivotul Noului Legământ, care îl purta în pântece pe Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om.
Scena Vizitei la Elisabeta exprimă și frumusețea primirii: acolo unde există primire reciprocă, ascultare, spațiu creat pentru celălalt, acolo este Dumnezeu și bucuria care vine de la El. Să o imităm pe Maria în perioada Crăciunului, vizitându-i pe cei care au nevoie de ajutor, în particular pe bolnavi, pe cei aflați în închisoare, pe bătrâni și pe copii. Și să imităm pe Elisabeta care îl primește pe oaspete ca pe Dumnezeu însuși: fără a dori să vină nu îl vom cunoaște niciodată pe Domnul, fără a-l aștepta nu îl vom întâlni, fără a-l căuta nu îl vom găsi. Cu aceeași bucurie a Mariei care merge în grabă la Elisabeta (cf. Luca 1,39), și noi să mergem în întâmpinarea Domnului care vine. Să ne rugăm pentru ca toți oamenii să îl caute pe Dumnezeu, descoperind că Dumnezeu însuși este primul care a venit să ne viziteze. Mariei, Chivotul Noului și veșnicului Legământ, să îi încredințăm inimile noastre, pentru ca să le facă demne de a primi vizita lui Dumnezeu în misterul Nașterii Sale.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1332, Ultimul acces: 2026-08-16 08:05:32