Zi de reculegere pentru familii, la Mănăstirea Sf. Familie din București[2012-12-17]Sâmbătă, 15 decembrie 2012, la Mănăstirea Sfânta Familie din București a avut loc o zi de reculegere pentru familii organizată de Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" împreună cu Centrul diecezan pentru pastorația familiilor al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (ARCB). Familiștii prezenți, proveniți din șase parohii bucureștene, s-au bucurat de prezența Preasfințitului Cornel Damian, responsabil cu pastorația familiilor în cadrul Conferinței Episcopale Române, alături de care au celebrat Sfânta Liturghie și au servit apoi împreună o agapă frățească.În decursul zilei de reculegere, familiile au avut ocazia să asculte două meditații, în acest An al Credinței, susținute de pr. Fabian Măriuț, responsabil diecezan cu pastorația familiilor în cadrul ARCB. "Am ascultat împreună cuvântul lui Isus, care ne invită să avem credință și am aprofundat atât importanța legăturii personale cu Isus, cât și trăirea credinței în familie și transmiterea acesteia la copiii noștri", scrie Cornel Bărbuț pe ARCB.ro. "Sigur că discuțiile pe această temă nu s-ar fi terminat nici a doua zi, dar e important că familiile prezente au realizat cât de mult crește credința în comunitate, împreună cu alte familii orientate spre Isus Cristos." (Sursa: ARCB.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1248, Ultimul acces: 2026-08-13 23:43:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1