Prezentarea colecției de biografii ale celor 7 Episcopi martiri în Eparhia de Lugoj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prezentarea colecției de biografii ale celor 7 Episcopi martiri în Eparhia de Lugoj

[2012-12-18]
Colecția de biografii a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri, apărută în această toamnă la Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș, a fost prezentată de unul dintre autorii ei, drd. Sergiu Soica, în mai multe parohii din Eparhia de Lugoj. Debutul prezentării acestor cărți s-a făcut în data de 14 octombrie 2012, în parohia "Nașterea Maicii Domnului" din localitatea Oțelu Roșu, Protopopiatul Sarmisegetuza, la invitația pr. paroh Flavius Jurca. După celebrarea Sfintei Liturghii, pornind de la prezentarea lucrărilor, invitatul a scos în evidență viața de credință și mărturia supremă a ierarhilor noștri. Părintele paroh Flavius Jurca, a vorbit despre valoarea credinței. "Viața de credință", a spus părintele, "este o întrepătrundere a unei realități date și a unor expectative ce poartă sufletul dincolo, în realitatea lui Cristos cel Înviat. Din această tensiune se naște tăria și forța credinței. De-a lungul istoriei Bisericii lui Cristos fidelitatea alor Săi se cere confirmată prin martiriu, prețul suprem al oferirii propriei vieți".
Următoarea lansare a colecției dedicată Episcopilor greco-catolici martiri a avut loc la Timișoara, într-un cadru festiv, în ziua de 2 noiembrie, la sala "Café Text", aflată în incinta Bastionului Theresia, corpul A. Despre personalitățile celor șapte Episcopi au prezentat câteva gânduri: Tudor Crețu, directorul Bibliotecii Județene Timiș, Pia Brînzeu, prorector al Universității de Vest Timișoara, Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, și prof. Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Prezentarea și promovarea exemplului de credință al Episcopilor martiri a continuat în ziua de 23 noiembrie la parohia "Sf. Ap. Petru și Pavel" din Timișoara. La invitația parohului Daniel Sas, Sergiu Soica, autorul cărții dedicată Episcopului Ioan Bălan, le-a prezentat credincioșilor câteva gânduri despre personalitățile Episcopilor, făcând referiri la fiecare carte din colecție.
La invitația pr. Alexandru Ploștinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj și paroh al comunității din Peciu Nou, drd. Sergiu Soica a prezentat credincioșilor mărturia de credință oferită de cei șapte Episcopi, cu prețul martiriului. Evenimentul a avut loc, duminică, 25 noiembrie după celebrarea Sfintei Liturghii. Alături de pr. Alexandru Ploștinaru, au luat parte pr. Nicolae Teodorescu, consilier eparhial și protopop de Timișoara și pr. Cosmin Betea, paroh la Pădureni. Duminică, 16 decembrie, Sergiu Soica a prezentat colecția Episcopilor martiri în parohiile "Sfântul Iosif" și "Nașterea Maicii Domnului" din Timișoara. În parohia "Sf. Iosif" la invitația pr. Nicolae Teodorescu, Soica le-a vorbit credincioșilor despre fiecare Episcop martir. Momentul a avut loc în jurul orelor 9.15, la finalul Sfintei Liturghii celebrată de pr. paroh Daniel Munteanu. În a doua parte a zilei, la invitația pr. Nicolae Lungu, paroh la biserica "Nașterea Sfintei Fecioare Maria", lansarea colecției a avut loc după Sfânta Liturghie, în jurul orelor 12, unde invitatul a reluat prezentarea Episcopilor martiri într-un limbaj accesibil și plăcut.
Următoarea prezentare a colecției Episcopilor greco-catolici martiri va avea loc, duminică, 23 decembrie, în două parohii din Protopopiatul de Sânicolau Mare: mai întâi de dimineață la biserica din Jimbolia, iar după-masă în biserica din Comloșu Mare. La invitația altor preoți parohi din Eparhia de Lugoj, seria lansărilor acestor colecții poate continua și în decursul anului viitor, în alte parohii ale Eparhiei de Lugoj. (după materialul semnat de Raimondo-Mario Rupp pe BRU.ro)
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 2018, Ultimul acces: 2026-08-14 01:26:40