Președintele palestinian îi mulțumește Papei pentru sprijin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Președintele palestinian îi mulțumește Papei pentru sprijin

[2012-12-18]
Președintele palestinian Mahmoud Abbas s-a întâlnit la 17 decembrie cu Papa Benedict, mulțumind Sfântului Scaun pentru sprijin după ce Palestina a fost recunoscută ca stat de Națiunile Unite. Abbas s-a întâlnit cu Sfântul Părinte la Palatul Apostolic, în contextul în care Vaticanul a salutat votul Adunării Generale a ONU, din 29 noiembrie, de recunoaștere a Palestinei ca stat observator ne-membru.
Potrivit unei declarații a Vaticanului din 17 decembrie, discuțiile dintre lideri au inclus tema comunităților creștine din Orientul Mijlociu și a "contribuției lor la binele comun al societății din regiune". Abbas a vorbit în particular cu Papa timp de aproape o jumătate de oră, după care s-a întâlnit cu diplomații Vaticanului, printre care secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, și secretarul pentru relațiile cu statele, Arhiepiscopul Dominique Mamberti. Președintele palestinian i-a dat Papei Benedict un mozaic cu biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
"Se speră că această inițiativă va încuraja angajamentul comunității internaționale pentru o soluționare justă și durabilă a conflictului israeliano-palestinian", afirmă Vaticanul despre noul statut al Palestinei. "Acest lucru poate fi realizat doar prin reluarea negocierilor dintre părți, cu bună-credință și cu respectarea drepturilor ambelor tabere", se mai spune. Conflictul în desfășurare din Siria a fost de asemenea abordat în timpul reuniunii. Sfântul Scaun și Palestina au acum aceeași poziție în ONU, de state observatoare ne-membre, dar Sfântul Scaun a obținut poziția aceasta acum aproape 50 de ani.
Abbas, aflat acum într-un turneu european pentru a mulțumi țărilor care au sprijinit inițiativa ONU, a fost ales în 2005 ca președinte al Autorității Naționale Palestiniene cu o majoritate de 62 la suta din voturi. Papa Benedict a vizitat Israelul și Palestina patru ani mai târziu, adresând un apel pentru o soluție cu două state și pentru încetarea violențelor.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1986, Ultimul acces: 2026-08-13 23:43:45