Pr. dr. Daniel Iacobuţ despre opţiunea sa pentru Jean-Marie Roger Tillard (II)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Pr. dr. Daniel Iacobuţ despre opţiunea sa pentru Jean-Marie Roger Tillard (II)

[2012-12-05]

Joi, 22 noiembrie 2012, în cadrul Ateneului Pontifical "Sfântul Anselm" din Roma, pr. Daniel Iacobuţ a apărat cu succes teza de doctorat cu titlul "Dalla sinassi eucaristica alla Chiesa-comunione. Liturgia ed ecclesiologia in Jean-Marie Roger Tillard", moderată de prof. dr. Cettina Militello. Întors de curând în România, după ce şi-a apărat cu succes teza de doctorat în faţa comisiei care a evidenţiat în mod deosebit claritatea, profunzimea şi cursivitatea pe care pr. Daniel le-a pus în conţinutul tezei, părintele a acceptat să răspundă unor întrebări cu directă referinţă la tema lucrării, dar şi la posibilitatea adaptării concluziilor sale în contextul postmodern actual. Preluăm în continuare a doua şi ultima parte a interviului semnat de Virgiliu Demşa-Crainicu pe situl ITRC.ro.
- Care este concepţia lui Tillard cu privire la legătura dintre Euharistie şi Biserică?
- Tillard foloseşte des, pentru a descrie raportul Euharistie-Biserică, termenul de osmoză. Este vorba aşadar de o relaţie de interdependenţă vitală. În acelaşi sens el interpretează cealaltă afirmaţie clasică a lui H. de Lubac: "Euharistia face Biserica. Biserica face Euharistia". În Euharistie, primind trupul sacramental al lui Cristos care adună laolaltă copiii risipiţi ai lui Dumnezeu (cf. In 11,52), Biserica primeşte însuşi izvorul vieţii sale. Teologul dominican foloseşte apoi şi o altă expresie: el spune că Euharistia reprezintă Paştele Bisericii. Întrucât memorialul euharistic actualizează evenimentul pascal al lui Cristos, în care sunt inseraţi toţi cei botezaţi, Biserica trăieşte astfel în unire cu Cristos propriul său Paşte, adică trecerea de la moartea păcatului la viaţa glorioasă a Celui Înviat. În pelerinajul Bisericii prin istorie, Euharistia este sacramentul trecerii sale continue de la o existenţă semnată de păcat şi individualism la cea în care este prezent germenele vieţii glorioase a Ierusalimului ceresc.
- Care este modalitatea, prin excelenţă, prin care omul postmodern poate participa la dimensiunea catabazică a mântuirii? Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la mântuire. Observăm însă că omul postmodern nu mai percepe această dimensiune cu aceeaşi uşurinţă ca în trecut sau o percepe în mod diferit.
- Mântuirea este, într-adevăr, un dar mereu disponibil din partea lui Dumnezeu. Condescendenţa divină (synkatabasis) se concretizează în taina Cuvântului făcut trup pentru mântuirea noastră. Cum este primită astăzi această iniţiativă divină? Sau, mai bine zis, de ce pare a nu fi primită la fel de mult de omul postmodern faţă de generaţiile trecute? Răspunsul la această întrebare cred că este dat de efortul Bisericii de a împlini ceea ce se numeşte "noua evanghelizare". Cum spunea Papa Benedict al XVI-lea, aceasta nu constă însă în elaborarea de strategii complexe, ci în faptul că noi, cei care am răspuns deja afirmativ darului mântuirii, ne lăsăm şi mai mult evanghelizaţi, transformaţi de darul reconcilierii pascale. Mărturisirea şi trăirea credinţei pot deveni astfel căi, eficiente prin care condescendenţa divină îi poate întâlni pe cei care ne stau alături.
- În contextul actual, în care persoana umană se lasă cu greu convinsă de elementele ce ţin de spiritualitate şi credinţă, cum credeţi că se poate trezi/retrezi în credincioşi pasiunea pentru euharistie?
- Pasiunea pentru Euharistie, cred că poate fi trezită prin descoperirea pasiunii pe care Dumnezeu o are faţă de fiecare dintre fii Săi. Euharistia este celebrarea gestului lui Cristos de dăruire totală de Sine, ce se concretizează în oferirea Trupului şi Sângelui Său pentru ca şi noi să intrăm în acest dinamism al oferirii faţă de Tatăl ceresc. Cu cât mai mult descoperim, gustăm, aprofundăm acest gest al dăruirii, putem şi noi să trăim drept fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între noi. În acelaşi timp, cred că pasiunea pentru Euharistie poate fi trezită prin grija faţă de calitatea celebrării Sfintei Liturghii: anumite celebrări reci, fără o autentică comunicare între cel ce prezidează şi adunarea liturgică, unde nu se dă atenţie nivelului ritual şi muzical al celebrării, nu dau şanse prea mari creşterii trăirii euharistice a poporului lui Dumnezeu.
- Care este caracteristica principală a ecleziologiei liturgice şi care este aportul lui Tillard la evidenţierea acestui tip de ecleziologie?
- Ecleziologia liturgică reprezintă efortul de înţelegere al identităţii şi misiunii Bisericii plecând de la celebrarea liturgică a misterului mântuirii. Dacă Conciliul Vatican II ne spune că liturgia este izvorul şi culmea vieţii Bisericii, înseamnă că şi discursul despre Biserică (ecleziologia) trebuie să îşi asume experienţa liturgică a comunităţii creştine drept un punct de referinţă primordial. Aportul lui Tillard cred că devine clar tocmai aici: el face ecleziologie plecând de la masa euharistică. În comunitatea Bisericii locale care celebrează Euharistia, adunare prezidată de Episcop, înconjurat de preoţi şi diaconi, Tillard vede expresia normativă a identităţii Bisericii. El porneşte de la acest eveniment sacramental pe drumul descoperirii diferitelor elemente ce definesc fiinţa Bisericii. Închei cu titlul unui important articol al său: "Il n'est d'Église qu'eucharistique", ce ar putea fi tradus: Biserica poate fi doar euharistică.
(Sursa: vedeţi aici)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1073, Ultimul acces: 2026-08-13 22:24:46

Timp total: 0.03s...

[]:1