Resfințire și sinaxă în Eparhia Dunării de Jos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Resfințire și sinaxă în Eparhia Dunării de Jos

[2012-11-16]
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, biserica mare a Mănăstirii Vladimirești din localitatea Tudor Vladimirescu, județul Galați, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a fost resfințită. Tot miercuri s-au întrunit în sinaxă stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, informează "Ziarul Lumina".
După slujba de sfințire a bisericii care a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Grigorie Palama, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, înconjurat de un sobor format din preoți din Administrația eparhială, stareții și ieromonahii mănăstirilor din e-parhie, a oficiat Sfânta Liturghie, la finalul căreia a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitori, slujitori și monahii trecuți la Domnul.
La evenimentul liturgic și misionar au participat foarte mulți credincioși din parohiile învecinate și bătrânii ștefanieni (localnici din satul atestat documentar în vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ce îmbracă costume din vremea domnitorului) din comuna Piscu, care, alături de maicile mănăstirii, au oferit răspunsurile liturgice într-o frumoasă cântare omofonă.
Pentru întreaga activitate duhovnicească și administrativ-gospodărească din cadrul mănăstirii, stavrofora Daniela Nedelcu, stareța așezământului monahal, a primit din partea chiriarhului Dunării de Jos un "Act de prețuire".
La finalul Sfintei Liturghii, stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au întrunit în sinaxă monahală, sub președinția Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Casian. În cuvântul adresat acestora, Înalt Preasfinția Sa a precizat că "primirea Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, ca ocrotitor al acestei mănăstiri, arată stabilirea unei legături și mai duhovnicești între viețuitorii mănăstirilor din eparhia noastră, între stareți, starețe și responsabilii din administrația bisericească. Mănăstirile din arhiepiscopia noastră vor rezista doar prin comuniune, prin dragoste frățească și prin ajutorare. Să ajute Hristos Domnul să ne vindecăm sufletește și trupește prin înmulțirea rugăciunii, prin unirea ei cu lucrarea în folosul obștesc al frățimii din mănăstiri, dar și spre ajutorul creștinilor care adesea vin aici ca la un spital sufletesc de vindecare", a precizat arhiereul de la Dunărea de Jos.
Mănăstirea Vladimirești a fost înființată în anul 1938, construcția bisericii finalizându-se în anul 1943, când a fost și pictată în stil neo-bizantin de către pictorul Stan Hermeneanu. În data de 15 august a aceluiași an, biserica a fost sfințită. În împrejurările anilor grei de suferință pentru tot neamul românesc, mănăstirea a fost desființată, iar în condițiile de libertate, începând cu anul 1990, mănăstirea s-a redeschis. Biserica a fost repusă în slujire, s-a restaurat pictura inițială, iar la exterior s-au amplasat imagini în mozaic reprezentând sfinții români și pe Maica Domnului în 40 de ipostaze, lucrare a maestrului Gheorghe Răducanu. Totodată, s-au refăcut din temelie cetatea mănăstirii, clădirile gospodăriei și spațiile pentru activitățile social-filantropice, bolnița și cabinetele medicale.
Din anul 2005 s-au continuat lucrările de întreținere a chiliilor, de dotare a spațiilor sociale, de pietruire a incintei, de restaurare a paraclisului de vară.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 12640, Ultimul acces: 2026-08-13 16:38:40