Mai mult decât a fi o poruncă, iubirea este un dar

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Mai mult decât a fi o poruncă, iubirea este un dar

[2012-11-04]

La rugăciune mariană Angelus de duminică, 4 noiembrie 2012, Papa Benedict al XVI-lea s-a oprit asupra Evangheliei zilei, despre porunca cea mare, porunca iubirii. Iubirea adevărată nu se reduce la un sentiment comun, ci se explică prin această dublă poruncă, a arătat Sfântul Părinte în scurtul său discurs adresat credincioşilor reuniţi în Piaţa San Pietro. Vă oferim textul acestui discurs, după traducerea în limba română realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Evanghelia din această duminică (Marcu 12,28-34) ne repropune învăţătura lui Isus despre cea mai mare dintre porunci: porunca iubirii, ce este dublă - a-l iubi pe Dumnezeu şi a-l iubi pe aproapele. Sfinţii, pe care i-am celebrat de curând pe toţi împreună într-o celebrare solemnă unică, sunt tocmai cei care, având încredere în harul lui Dumnezeu, caută să trăiască în conformitate cu această lege fundamentală. Într-adevăr, porunca iubirii poate fi pusă în practică pe deplin de către cei care trăiesc o relaţie profundă cu Dumnezeu, aşa cum un copil devine capabil să iubească pornind de la o relaţie bună cu mama şi cu tata. Sfântul Ioan de Avila, pe care l-am proclamat de curând Doctor al Bisericii, scrie astfel la începutul Tratatului său despre iubirea lui Dumnezeu: "Ceea ce face în principal ca inima noastră să îl iubească pe Dumnezeu este conştientizarea profundă a iubirii pe care El a manifestat-o faţă de noi... Acest lucru, mai mult decât să aducă beneficii materiale, determină inima noastră să iubească, pentru că cel ce dă altuia un lucru, îi dă ceva ce posedă, dar cel care iubeşte se dăruieşte pe sine cu tot ceea ce are, fără să îi rămână nimic altceva de dat".
Înainte de a fi o poruncă, iubirea este un dar, o realitate pe care Dumnezeu ne face să o cunoaştem şi să o experimentăm, astfel încât, asemenea unei seminţe, să poată încolţi şi înlăuntrul nostru şi să se dezvolte în viaţa noastră. Dacă iubirea lui Dumnezeu a prins rădăcini profunde într-o persoană, aceasta este în măsură să iubească chiar şi pe cine nu merită, exact aşa cum face Dumnezeu cu noi. Tatăl şi mama nu îşi iubesc copiii doar când aceştia merită, ci îi iubesc întotdeauna chiar dacă, aşa cum este normal, îi fac să înţeleagă atunci când aceştia greşesc. De la Dumnezeu învăţăm să iubim întotdeauna doar binele şi niciodată răul. Învăţăm să îl privim pe celălalt nu doar cu ochii noştri ci cu privirea lui Dumnezeu, care este privirea lui Isus. O privire care pleacă din inimă nu se opreşte la suprafaţă, ci merge dincolo de aparenţe şi reuşeşte să surprindă aşteptările profunde ale celuilalt: aşteaptă să fie ascultat, să primească o atenţie gratuită; într-un cuvânt, aşteaptă iubire.
Are loc însă şi parcursul invers: deschizându-mă faţă de celălalt aşa cum este, mergând în întâmpinarea lui, fiind arătându-mă disponibil faţă de el, eu mă deschid şi spre cunoaşterea lui Dumnezeu, spre a simţi că El există şi este bun. Iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele sunt inseparabile şi se află într-un raport reciproc. Isus nu a inventat-o nici pe una nici pe cealaltă, ci a revelat că acestea două constituie de fapt o unică poruncă, şi a făcut aceasta nu doar cu cuvântul, ci mai ales prin mărturia propriei vieţi: însăşi Persoana lui Isus şi întregul Său mister întrupează unitatea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, la fel ca şi cele două braţe ale Crucii, cel vertical şi cel orizontal. În Euharistie, Isus ne dăruieşte această dublă iubire, dându-ni-se pe Sine, pentru ca hrăniţi cu această Pâine, să ne iubim unii pe alţii aşa cum El ne-a iubit. Iubiţi prieteni, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să ne rugăm pentru ca fiecare creştin să ştie să îşi arate credinţa în unicul Dumnezeu adevărat printr-o clară mărturie a iubirii faţă de aproapele.
(Sursa: vedeţi aici)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 935, Ultimul acces: 2026-08-11 03:06:00

Timp total: 0.03s...

[]:1