Moartea deschide la viață, la cea veșnică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Moartea deschide la viață, la cea veșnică

[2012-11-05]
"Comuniunea sfinților și comemorarea credincioșilor care au murit sunt prezente și vii în inimile noastre", a spus Papa Benedict al XVI-lea la predica de sâmbătă, în ziua de după sărbătoarea Tuturor Sfinților. Sfântul Părinte a celebrat Liturghia în onoarea Cardinalilor, Arhiepiscopilor și Episcopilor care au murit în ultimul an. "Moartea, în mod paradoxal, păstrează ceea ce viața nu poate să rețină ", a spus Pontiful referindu-se la practica vizitării cimitirelor unde sunt înmormântați cei dragi.
"Cum au trăit răposații noștri, ce anume au iubit, de ce s-au temut și ce au sperat, ce anume au refuzat, descoperim, de fapt, în mod singular chiar la morminte, care au rămas aproape ca o oglindă a existenței lor, a lumii lor: ele ne interpelează și ne induc să reînnodăm un dialog pe care moartea a pus-o în criză. Astfel, locurile de înmormântare constituie ca un fel de adunare, în care cei vii se întâlnesc cu răposații lor și întăresc legăturile unei comuniuni pe care moartea n-a putut s-o întrerupă."
În Roma, catacombele oferă creștinilor ocazia de a veni în contact cu străvechea lor moștenire creștină. "Atunci când intrăm în coridoarele din catacombele romane - precum și în cele din cimitirele din orașele noastre și din localitățile noastre - este ca și cum noi am călca un prag imaterial și am intra în comunicare cu aceia care acolo păstrează trecutul lor, format din bucurii și din dureri, din înfrângeri și din speranțe. Asta se întâmplă, pentru că moartea îl interesează pe omul de astăzi exact așa cum îl interesa pe omul de atunci; și chiar dacă atâtea lucruri din timpurile trecute au devenit străine pentru noi, moartea a rămas aceeași."
"Cum răspundem noi creștinii la problema morții?", a întrebat Papa. Și a continuat: "Răspundem cu credința în Dumnezeu, cu o privire de speranță solidă care se întemeiază pe moartea și învierea lui Isus Cristos. Atunci moartea deschide la viață, la cea veșnică, ce nu este o dublură infinită a timpului prezent, ci este ceva complet nou. Credința ne spune că adevărata nemurire la care aspirăm nu este o idee, un concept, ci o relație de comuniune deplină cu Dumnezeul cel viu: înseamnă a sta în mâinile Sale, în iubirea Sa [...]. Așadar, speranța noastră să sprijină pe iubirea lui Dumnezeu care strălucește în crucea lui Cristos și care face să răsune în inimă cuvintele lui Isus adresat tâlharului celui bun: 'Astăzi vei fi cu mine în paradis' (Lc 23,43)."
Dintre prelații decedați îl ultimul an i-a pomenit în special pe Cardinalii John Patrick Foley, Anthony Bevilacqua, Jose Sanchez, Ignace Moussa Daoud, Luis Aponte Martinez, Rodolfo Quezada Toruno, Eugenio de Araujo Sales, Paul Shan Kuo-hsi, Carlo Maria Martini și Fortunato Baldelli. "Păstorii pe care îi amintim astăzi au slujit Biserica cu fidelitate și iubire, înfruntând uneori încercări foarte grele, pentru a asigura turmei încredințate lor atenție și îngrijire. În varietatea respectivelor capacități și roluri, au dat exemplu de vigilență sârguincioasă, de dăruire înțeleaptă și zeloasă pentru împărăția lui Dumnezeu, oferind o contribuție prețioasă perioadei post-conciliare, timp de reînnoire în toată Biserica."
"Frații noștri Cardinali și Episcopi [...] au fost iubiți cu predilecție de Fecioara Maria și au recompensat iubirea ei cu devoțiune filială", a spus la final Pontiful. "Mijlocirii sale materne vrem astăzi să încredințăm sufletele lor, pentru ca să fie introduși de ea în împărăția veșnică a Tatălui, înconjurați de atâția credincioși ai lor pentru care și-au dedicat viața. Cu privirea sa grijulie să vegheze Maria asupra lor care acum dorm somnul păcii așteptând învierea fericită. Și noi înălțăm către Dumnezeu pentru ei rugăciunea noastră, susținuți de speranța de a ne întâlni cu toții într-o zi, uniți pentru totdeauna în paradis. Amin."
Legături:
Textul integral al predicii papale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 982, Ultimul acces: 2026-08-15 01:10:54