Simpozionul comemorativ "Arestarea Episcopilor" la Baia Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Simpozionul comemorativ "Arestarea Episcopilor" la Baia Mare

[2012-10-31]
În urmă cu 64 de ani, în zilele de 28/29 octombrie 1948, Episcopii greco-catolici români au fost arestați de autoritățile comuniste. Era momentul în care Biserica Română Unită rămânea fără păstori, scopul final fiind acela de desființare și anihilare a acestei biserici, credincioșii și preoții ei urmând apoi să fie incluși, în mod forțat, în Biserica Ortodoxă Română. În amintirea acelor momente, la Baia Mare, în zilele de 26-27 octombrie 2012, în contextul Anului Credinței, s-a organizat a VIII-a ediție a Simpozionului comemorativ "Arestarea Episcopilor", unde lucrările științifice expuse de referenți au adus la lumină date, evenimente și interpretări noi din trecutul Bisericii Greco-Catolice, tocmai pentru a ne aminti și cunoaște mai bine evenimentele din jurul anilor 1948-1949. Este salutară contribuția la susținerea acestui Simpozion a parohiei greco-catolice "Sfântul Anton de Padova" și a A.G.R.U. Filiala Baia Mare III, unii din membri ei trăindu-și și mărturisindu-și credința "în catacombe", pentru ca astăzi, ea să fie fructificată în organizarea acestor sesiuni de comunicări științifice.
În prezența unui grup de preoți și credincioși din împrejurimile Băii Mari, în Biserica "Sfântul Anton de Padova" s-a celebrat Sf. Liturghie pentru Episcopii martiri, pontificată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, Eparhul locului. În omilia sa, ierarhul băimărean compara viața de martir a sfântului zilei, Sfântul Dumitru, cu cea a înaintașilor lui, care în anul 1948, nu s-au lepădat de credință și nu au cedat presiunilor făcute asupra lor.
Dacă în prima zi, punctul de referință al simpozionului a fost pus sub semnul credinței și al rugăciunii, a doua zi acesta s-a centrat pe știință, prin comunicările științifice prezentate de lect. dr. Ciprian Ghișa, dr. Maria Rițiu, dr. Ioana Bonda, pr. dr. Ioan Tâmbuș, pr. dr. Zaharia Pintea, drd. Sergiu Soica și dr. Silviu Sana. Surprinzător, temele abordate de referenți au captat atenția auditoriului, în numele cărora pr. Simeon Mesaroș a încurajat și mobilizat întreaga sală spre a recepta mesajul fiecărei lucrări și a-l transmite mai departe. S-a vorbit astfel, despre pregătirea clerului înalt, mai exact a canonicilor, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, care, conform relatării Ioanei Bonda, nu și-au abandonat idealurile, ci le-au valorificat în mijlocul credincioșilor, organizând parohii și școli, trasând în acest fel "linii directoare" de cultură și spiritualitate ce au fost urmate și asumate apoi de mulți dintre românii transilvăneni. Comunicarea pr. Ioan Tâmbuș a creionat cu multe și interesante referințe, primul voiaj făcut de Episcopul Alexandru Rusu în nou înființată Eparhie a Maramureșului, vizitând într-o perioadă foarte scurtă (5-9 septembrie 1931) peste 30 de parohii românești și rutene.
Tot despre Episcopul Alexandru Rusu a vorbit și dl. Sergiu Soica, evidențiind amănunte legate de presiunile făcute de autoritățile comuniste asupra ierarhului băimărean, de a trece la Biserica Ortodoxă. Referentul a evocat atitudinea demnă a ierarhului băimărean, de refuz al trecerii la Biserica Ortodoxă, în antiteză cu cea a canonicului greco-catolic de Cluj, Emil Iuga, favorit al comuniștilor pentru ocuparea scaunului mitropolitan de la Blaj, încă din 1946. Atitudinea acestuia din urmă a fost una duplicitară, cerând de mai multe ori, după interzicerea Bisericii Greco-Catolice, doar funcția de Mitropolit în schimbul trecerii sale la ortodoxie. Această schimbare s-a petrecut în ultimii ani de viață, trecând la Biserica Ortodoxă fără a mai pune condiții. Despre cercul de intelectuali ai revistei "Cultura Creștină" a relatat pr. Zaharie Pintea, această revistă fiind, pe de o parte, "port-drapelul" idealului național, religios și cultural al Bisericii Greco-Catolice, iar pe de alta, un bun și critic observator la adresa curentelor politice de extremă dreaptă și stângă, care și-au făcut simțită prezența în tot spațiul românesc. Această poziție de vârf a revistei blăjene a fost câștigată tocmai prin calitatea, perseverența și dăruirea celor care au scris în paginile ei, polemizând, atunci când era cazul, apărând valorile creștine și umane, urmărind promovarea teologiei, filosofiei, literaturii și istoriei.
A urmat comunicarea intitulată "Discursuri 'teologice' anti-greco-catolice în Nord-Vestul României (1946-1964)" a cărui scop principal a fost descifrarea câtorva mesaje de chemare la unificarea bisericească adresate clerului și credincioșilor greco-catolici, de către ierarhii și teologii ortodocși. Între promotori, mijloace și discursul oficial s-a căutat dacă a existat o motivație teologică a unificării bisericești din 1948, evidențiind argumentele și metodele folosite pentru receptarea mesajului de către credincioși. Tot pe perioada anilor de clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice a vorbit și prof. Maria Rițiu, a cărei referințe concrete despre "călăi", victime și torționari, a introdus auditoriul în cazuri reale întâmplate în zona Maramureșului. O comunicare interesantă a fost prezentată de Ciprian Ghișa a cărui temă, substituie oarecum metoda investigației istorice cu cea a investigației timpului prezent, în ale cărei valențe Biserica Greco-Catolică din România încearcă să își facă loc, pentru a fi actuală și aproape de credincioșii săi, așa cum a fost în decursul istoriei sale. Ținând pasul cu provocările modernității, aceasta a reușit să se constituie ca impuls și reper chiar și pentru Biserica Ortodoxă Română din Transilvania, în a-și disciplina și organiza proprii credincioși.
Sub semnul credinței și al științei, la Baia Mare, în aceste zile ne-am amintit despre oameni, fapte și cuvinte. Roadele acestei întâlniri au fost bogate, pe de o parte, prin diversitatea temelor abordate de cercetători, iar pe de alta, prin publicul prezent, în ale cărui întrebări și evocări, ne-am regăsit cu toții, scriind împreună această filă de istorie, în memoria Episcopilor greco-catolici martiri. (Silviu Sana pentru EGCO.ro)
(Sursa: EGCO.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 967, Ultimul acces: 2026-08-10 07:05:20