SĂRBĂTOAREA SFINTEI PARASCHEVA - 2012[2012-10-08]- comunicat de presă -În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere și de mărturisire creștină pentru credincioși din țară și din străinătate, care vin la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva și ale altor sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina și la moaștele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev (Ucraina), de către Înalt Preasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil și rector al Academiei Teologice din Kiev. De asemenea, avem bucuria de a face cunoscut faptul că, la sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi prezenți și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, care va efectua o vizită la Iași în perioada 12-15 octombrie, Preafericitul Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei, precum și alți ierarhi din țară și din străinătate. În data de 14 octombrie 2012, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din fața Catedralei mitropolitane, pe o scenă special amenajată. Vă oferim, mai jos, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor) Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2012 - 370 de ani de la Sinodul de la Iași din anul 1642 Program 7-15 octombrie 2012 Duminică, 7 octombrie 2012: Orele 07:00-12:00 - Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană); Orele 16:00-18:00 - Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala mitropolitană); Orele 18:00-19:30 - Concursul coral Lăudați pe Domnul, ediția a IX-a - etapă din concursul organizat de Patriarhia Română (în Catedrala mitropolitană). Luni, 8 octombrie 2012: Orele 07:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala mitropolitană); Orele 16:00-18:00 - Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala mitropolitană). Marți, 9 octombrie 2012: Orele 07:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala mitropolitană); Ora 13:00 - Vernisajul expoziției de fotografii Călător în țara dorului (în Turnul Mănăstirii Golia). Expoziția se va desfășura în perioada 07-15 octombrie 2012 și va fi organizată în colaborare cu Asociația Centrul de Promovare Turistică. Vor fi prezentate fotografii ale domnului Irinel Cîrlănarul; Orele 16:00-18:00 - Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala mitropolitană). Miercuri, 10 octombrie 2012 : Orele 07:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala mitropolitană); Orele 16.00-18.00 - Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala mitropolitană). Joi, 11 octombrie 2012: Ora 06:30 - Procesiune cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și depunerea lor pe platoul din fața Catedralei pentru închinare; Orele 08:00-12:00 - Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie arhierească în Catedrala mitropolitană; Ora 17.00 - Lansare în format e-book a două lucrări: Sfânta Parascheva de la Iași (album) și Viața Părintelui Cleopa și lansarea oficială a lucrării Cuvioasa Parascheva - Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român (autori: pr. prof. dr. Ion Vicovan și pr. Cătălin Adumitroaiei) - la Mănăstirea "Sf. Trei Ierarhi", în Sala Gotică. Vineri, 12 octombrie 2012: Orele 07:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie arhierească în Catedrala mitropolitană; Ora 11:30 - Sfințirea apei (Agheazma mică) și Sf. Maslu în curtea Catedralei mitropolitane, lângă Biblioteca "D. Stăniloae"; Orele 19:00-21:00 - Pelerinajul Calea Sfinților - procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sf. Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev - Ucraina. Se va desfășura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica "Sf. Nicolae" Domnesc, B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt și se va încheia cu depunerea sfintelor moaște pe platoul din fața Catedralei mitropolitane, pentru închinare; Ora 22:20 - Întâmpinarea, pe Aeroportul din Iași, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei; Orele 21:00-01:00 - Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași în anul 1996 (Vecernia, Litia și Utrenia - în Catedrala mitropolitană). Sâmbătă, 13 octombrie 2012: Orele 07:00-11:30 - Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala mitropolitană); Ora 09:00 - Întâmpinarea, la Catedrala mitropolitană, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei; Ora 10:00 - Sfințirea și inaugurarea noului sediu al Policlinicii Centrului Medical "Providența", situat pe B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 10; Ora 10:45 - Sfințirea lucrărilor de modernizare la Casa Diaconia - Centrul Multifuncțional de Asistență Socială și Educație (se împlinesc 10 ani de la înființarea Fundației Solidaritate și Speranță); Ora 11:30 - Sfințirea Bisericii "Intrarea Domnului în Ierusalim" - Flora, Iași; Ora 17:00 - Inaugurarea expoziției de carte dedicată Sinodului de la Iași din anul 1642 și Mărturisirii de Credință a mitropolitului Petru Movilă (la Mănăstirea "Sf. Trei Ierarhi", în Sala Gotică); Ora 19:00 - Concert de muzică ortodoxă corală românească și rusească al Operei Naționale Române din Iași - în Catedrala mitropolitană; Orele 21.00-03.00 - Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie - în Catedrala mitropolitană). Duminică, 14 octombrie 2012: Ora 07:00 - Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva și Ceasurile (în Catedrala mitropolitană); Orele 09:30-13:00 - Sfânta Liturghie (pe podiumul din fața Catedralei mitropolitane); Ora 17:00 - Concert de muzică religioasă al Corului Sanctus al Catedralei mitropolitane din Iași și lansarea cărții "Creație și interpretare corală la Catedrala mitropolitană din Iași"; Ora 20:00 - Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia). Luni, 15 octombrie 2012: Ora 10:00 - Deschiderea Simpozionului Mărturisirea de credință - Locul și rolul ei în Tradiția Bisericii Ortodoxe (Sala "Dr. Iustin Moisescu"). Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 875, Ultimul acces: 2026-08-15 03:05:09
|
Timp total: 0.04s...
[]:1