Cum s-a format comunitatea baptistă din România - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cum s-a format comunitatea baptistă din România

[2012-10-08]
Autor: Florin Mihai
„Frații“ comunității baptiste din Mangalia, la templul din localitate. FOTO: Biserica Creștină Baptistă din Mangalia
În secolul al XIX-lea, în București, vestul Transilvaniei, sudul Basarabiei, Bucovina și Dobrogea coloniști și emigranți germani au răspândit doctrina potrivnică tainei botezului la nou-născuți
Conform recensământului general al populației din 2002, 0,6 % dintre cetățenii români (adică 129.937 locuitori) sunt adepții credinței baptiste. Foarte numeroși în vestul României (județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj și Hunedoara), baptiștii au apărut în România încă din secolul al XIX-lea. Atunci s-a răspândit printre români doctrina care consideră că botezul trebuie să fie acordat numai adulților creștini ce se căiesc de păcatul originar.
Muntenia, Transilvania, Dobrogea
După propriile socoteli, primii baptiști au sosit la București în 1856. Tâmplarul Karl Johann Scharschmidt fusese botezat la Hamburg, de un anume Onken. Împreună cu câțiva apropriați, meseriașul a practicat credința din Germania natală. Și, alături de alți conaționali, a întemeiat o comunitate în „orașul lui Bucur". Din 1865, în Țara Românească, le-au fost recunoscute drepturile religioase. Moment din care au putut întocmi și ține registre de stare civilă. La începutul secolului al XX-lea, în „Micul Paris" au sosit doi predicatori americani. Dintre care unul, Beniamin Schlipf, foarte zelos, a rămas în misiune până în 1922.
Între timp, baptismul apăruse, pe o altă filieră, și în Transilvania. Infiltrarea a fost mai puternică în părțile Bihorului, Aradului, Timișoarei și Clujului. Prima biserică baptistă peste Carpați a fost înființată în anul 1875, fiind opera croitorului maghiar Novak Antal. Prin convertirea unui grup de reformați maghiari, Salonta a devenit un centru baptist important.
În fine, tot în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, baptiști germani s-au stabilit în Dobrogea (la Cataloi) și în Basarabia (la Tarutino). Biserica germană din sudul Basarabiei a fost „cartierul general" al misionarilor baptiști.
Adorian, primul bucureștean Baptist
În București, primul pastor al Bisericii Baptiste Române a fost Constantin Adorian (1882-1954), un tânăr sărac, cunoscător al limbii germane, angajat al unei farmacii. Fusese convertit în 1902, prin intermediul lui F.W. Schuller, care i-a devenit și cumnat. În 1908, Adorian a fost trimis la un congres european al baptiștilor. Era o modalitate prin care se încuraja convertirea populației române.
Iată cum povestește Adorian acest moment important din viața sa și a comunității: „În anul 1908 se ținea, la Berlin, Congresul Baptist European. Comunitatea germană trebuia să trimită unul, cel mult doi delegați care să reprezinte Comunitatea și să prezinte interesele Comunității. (...) Congresul a fost interesant pentru motivul că erau toate națiunile europene reprezentate; englezi erau foarte mulți. În prima duminică am fost la adunarea din Gubmerstrasse unde am fost prezentați. Am vorbit cu atâta ardoare, că plângeam cu hohot și îi rugam să ne vie în ajutor să aducem Evanghelia poporului român care șade în mare întuneric".
Când să-ți țină discursul, de emoție, tânărul Adorian s-a poticnit. „Improvizai câteva crâmpeie din ce doream să le spui și mă repezii într-un foc de a le spune ce doream pe scurt. Rushbrooke mă trase de haină căci el voia să traducă ce spuneam. Eu nu mai ținui seama de nimic și vorbii înainte și terminai. Rushbrooke începu să râdă. (...) Se ținu în fine marele concert și ultima adunare de adio. Splendida și impozanta adunare de adio - ne deterăm cu toții mâna și ne strecurarăm acasă. Eu plecam cu cele mai frumoase impresii din Berlin și cu un ghiozdan plin cu referate germane și engleze, cu cocarde cu insigne și mici cadouri" (Constantin Adorian, Jurnalul comunității baptiste române).
Și în Bucovina, tot germanii
O imagine a metodelor de răspândire a credinței baptiste în România ne oferă lucrarea memorialistică a „fratelui" Loghin Motrescu (Istoria baptiștilor din Bucovina). Acesta relatează evenimente din viața comunității din Bucovina, între anii 1911 și 1943. În provincia din nordul României, primii baptiști proveneau din familiile de coloniști germani, stabilite în secolul al XIX-lea. Buni meseriași - cizmari, dulgheri, tâmplari, tăietori de lemne - coloniștii s-au împrietenit și amestecat cu populația românească. Astfel au apărut biserici organizate la Cernăuți și în comuna Frătăuții Vechi.
Un misionar baptist important a fost Iohan Malișevschi, colportor de Biblii de origine poloneză se pare. Prin 1905, Societatea de Biblii Britanică din Transilvania l-a trimis în Bucovina. „Cu rucsacul plin de Biblii românești, germane, ucrainiene și poloneze, în toate zilele, iarna și vara, pe vreme bună și pe vreme rea, ani de-a rândul, neabătut și neobosit", Malișevschi a cutreierat provincia, răspândind credința baptistă, scrie Motrescu. „Începea satul sau orașul de la o margine, din casă în casă și din poartă-n poartă, oferind cu un preț mic o carte sfântă".
Românii au preluat învățătura baptistă prin intermediul a doi muncitori plecați la lucru peste Carpați. Tinerii Păduche și Calancea, originari din comuna Straja, au fost botezați în comuna Nadeci (jud. Cluj), de un pastor originar din Tăuț (Bihor). Pe de altă parte, mai mulți baptiști bucovineni au lucrat la o fabrică de cherestea din Mărășești, în Vechiul Regat. După ce au predicat Evanghelia printre munteni, ei au atras câțiva adepți la credința lor. Iar în Bucovina, din 1913, datează prima biserică baptistă română, la Pătrăuții de Jos.
Reguli pentru „frați"
Din 1919, bisericile baptiste au format Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din România, condusă de un președinte, un vicepreședinte, un secretar, un casier, 5 controlori și 73 membri consilieri. Libertatea cultului a fost recunoscută prin lege. Iar Uniunea a redactat un statut, din care aflăm regulile sale de organizare.
O comunitate baptistă se forma în jurul unui predicator, a unei case de rugăciuni și unei „școli de duminică pentru copii". Membrii, care-și spuneau între ei „frați", erau primiți doar prin botez. Doar comunitatea decidea cine putea fi hirotonisit ca „pastor". Înainte de a fi ales, cel „ordinat" (numit) era cercetat. Dacă trecea bine testul, devenea „serv al confesiunii", într-una din categoriile: premergător (care conducea comunitatea), predicator (păstorul sufletesc al comunității), bătrân (cel care avea grijă de membrii simpli), evanghelist (cel care lucra ca „vestitor" al Evangheliei), diacon (care manipula averea comunității sau ajuta orfanii și văduvele) și diaconeasă (care ajuta familiile văduvelor și orfanilor, săracii, bolnavii).
Botezul noilor membri urma un ritual. Cel botezat venea în straie albe, simbol al neprihănirii sale. Pastorul purta în schimb vestminte negre. Botezul se oficia în „ape curgătoare, stătătoare sau în baptiseriu (clădire folosită pentru taina botezului, n.r.)". Bărbații și femeile se îmbrăcau și se dezbrăcau în locuințe separate, „eventual corturi". Se cânta, se citeau predici, se înălțau rugi, iar cel botezat era scufundat, o singură dată, în apă. La final se ținea „cina Domnului", unde credincioșii împărțeau pâine și vin.
Resping botezul nou-născuților
Cine și când a întemeiat doctrina baptistă nu este clar nici acum istoricilor religiilor. Numeroase tratate de specialitate îl creditează pe englezul John Smyth (1570-1612), stabilit în Amsterdam (Olanda), printre primii pastori ai comunității. S-a remarcat prin contestarea botezului nou-născuților. Apoi practicile baptiste s-au răspândit în Anglia, în două variante: generală (conform căreia ispășirea lui Iisus Hristos salvează întreaga omenire) și particulară (îi salvează doar pe cei aleși).
Prima congregație baptistă a apărut în coloniile nord-americane, la inițiativa lui Roger Williams (1638). După care, în secolele următoare, comunitățile s-au înmulțit cu repeziciune pe ambele părți ale Oceanului Atlantic.
Printre cele mai importante puncte ale doctrinei baptiste trebuie amintite: absolutizarea Bibliei ca singura autoritate în materie de credință, convingerea că botezul adulților trebuie făcut printr-o „mărturie publică", respingerea Tradiției creștine, a posturilor Bisericii, a obiectelor și simbolurilor liturgice.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 923, Ultimul acces: 2026-08-15 00:32:45