Ieșenii, așteptați cu lumânări aprinse la Pelerinajul Calea Sfinților[2012-10-08]Pelerinajul 'Calea Sfinților', prilejuit de sărbătoarea Sfintei Parascheva, va avea loc vineri, 12 octombrie, de la ora 19:00, la Iași, informează Ziarul Lumina. Credincioșii din parohiile ieșene sunt așteptați la acest pelerinaj cu lumânări aprinse. La invitația preoților parohi din Iași, oamenii se vor așeza pe de-a lungul traseului, așteptând trecerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev - Ucraina.'Preoții din parohiile ieșene, care aparțin atât Protopopiatului Iași 1, cât și Protopopiatului Iași 2, vor merge înaintea raclei Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru o bună organizare, au fost indicate credincioșilor din parohii segmentele unde pot aștepta trecerea sfintelor moaște. Oamenii au fost îndemnați să aibă lumânări aprinse în mâini pentru a o cinsti astfel pe Sfânta Cuvioasă Parascheva și pentru a crea astfel o atmosferă duhovnicească. Ulterior, ieșenii se vor alătura pelerinilor care vor merge în urma procesiunii', a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași 1. Pelerinajul 'Calea Sfinților' va avea următorul traseu: Catedrala mitropolitană din Iași - str. Sf. Andrei - str. Palat - Biserica 'Sf. Nicolae' - Domnesc - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - Catedrala mitropolitană. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 821, Ultimul acces: 2026-08-14 16:30:50
|
Timp total: 0.04s...
[]:1