VREAU SA-L CUNOSC PE TATA! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Știri > Arhiva Știri
Știri de azi
Știri Actuale
Arhiva Știri 2026
Arhiva Știri 2025
Arhiva Știri 2024
Arhiva Știri 2023
Arhiva Știri 2022
Arhiva Știri 2021
Arhiva Știri 2020
Arhiva Știri 2019
Arhiva Știri 2018
Arhiva Știri 2017
Arhiva Știri 2016
Arhiva Știri 2015
Arhiva Știri 2014
Arhiva Știri 2013
Arhiva Știri 2012
Arhiva Știri 2011
Arhiva Știri 2010
Arhiva Știri 2009
Arhiva Știri 2008
Arhiva Știri 2007
Arhiva Știri 2006
Arhiva Știri 2005
Top Toate Știrile
Top Știri Actuale
Știri necitite
Sugerați Știri
eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

VREAU SA-L CUNOSC PE TATA!

[2012-09-28]
Adultilor le plac drepturile. Ei si le imagineaza si le si legifereaza. Le legifereaza la nivel national si international, in constitutii, tratate, conventii. Imaginatia lor in decretarea de noi drepturi este bine cunoscuta si pare a fi fara limite. Si e atit de prolifica incit nimeni nu le poate sta in cale sau sa tempereze inflatia de drepturi pe care cu totii o cunoastem. Nici chiar copiii, cele mai firave si inocente fiinte ale societatii. Adultii nu se gindesc la ei cind isi decreteaza propriile drepturi. Indraznim insa sa afirmam ca unele din aceste „drepturi ale adultilor” sunt de fapt crime legalizate pe care adultii le savirsesc impotriva celor mici. Astfel de crime sunt sunt multe si grave. Fiecare manifestare imorala inventata ori practicata de adulti este ridicata la rang de „drept al omului” fara a lua in considerare impactul lor asupra copiilor. Sunt, in consecinta, un fel de crime legale impotriva copiilor. Adultii au dreptul sa voteze, sa intre in parlament, sa legifereze. Cum le place. Copiii nu. Adultii se gindesc doar la ei, sunt egoisti, si nu iau in seama interesele fundamentale ori bunastarea morala si emotionala a copiilor. Un ultim exemplu, strigator la cer, tocmai parvine din Franta laica si agresiv seculara a lui Hollande, unde socialistii francezi au anuntat un proiect de lege pentru legiferarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex si eliminarea din actele oficiale a termenilor de „mama” si „tata” si inlocuirea lor cu termenul de „parinti.” De acum inainte micutii francezi vor fi identificati in actele oficiale ca avind „parinti”, nu „mama si tata”. [Link: http://www.newz.ro/stire/142242/franta-interzice-cuvintele-%27mama%27-si-%27tata%27.html]
Astazi insa comentam asupra unei alte crime impotriva celor mici, o crima deosebita, mai putin discutata sau cunoscuta: aceea de a interzice copiilor sa-si cunoasca filiatia paternala sau maternala, adica parintii biologici. O generatia noua de copii devine adulta, aceea a copiilor nascuti prin donarea anonima de material genetic: barbatii isi doneaza sperma iar femeile ovulele. Pina in prezent, acestor copiii le-a fost interzis sa-si cunoasca mamele sau tatii biologici. Nu doar cind sunt micuti, dar si cind devin adulti. Si nu putini dintre ei sufar. Mai alesc vazind ca sunt inconjurati de copii si adulti normali care isi cunosc parintii biologici, adica fiintele umane care le-au dat viata si i-au adus pe lume. Oare nu au copiii un drept de a-si cunoaste parintii biologici? Dreptul de a iubi si de a fi iubiti de cei care i-au adus pe lume? Fara indoiala. De altfel, Articolul 7(1) al Conventiei Internationale a Drepturilor Copilului enunta un drept al copiilor de a-si cunoaste parintii biologici. (“Copilul se inregistreaza imediat dupa nasterea sa si are, prin nastere, dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, in masura posibilului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de acestia.”) Se pare, insa, ca acest drept, de altfel atit de evident, este ignorat de legiuitori. Iar copiii, ajunsi adulti, continua sa sufere. Stilurile de viata moderne si tehnologia moderna isi dau mina in deprivarea copiilor de acest drept fundamental. Femei tinere care doresc copii dar nu soti; barbati care-si doresc copii dar nu sotii; femei care traiesc impreuna fara barbati, ori barbati care traiesc impreuna fara femei pot, in zilele noastre, sa-si satisfaca foarte usor dorinta de a avea copii prin intermediul tehnologiei moderne. Atita timp cit pe piata sunt bani si cumparatori si vinzatori de material genetic. Si din acestia se gasesc peste tot. La fel si surogate, adica femei binevoitoare sa poarte, contra cost, sarcina pentru barbati necasatoriti ori cupluri de barbati care traiesc impreuna.
Are anonimatul donatorilor si surogatelor consecinte asupra copiilor care se nasc si cresc fara sa-si cunoasca parintii biologici? Fara indolaia. Sunt aceste consecinte negative? Fara indoiala. Iar simtamintele acestor copii, acum deveniti adulti, incep sa fie exprimate tot mai vocifer si des. Se si organizeaza in grupuri de discutii si de activism legislativ. Cauta sa schimbe legile sa li se acorde si lor un drept esential, acela de a-si cunoaste parintii biologici. Incearca in tribunale, parlamente, in editorialele marilor publicatii occidentale. Uneori reusesc, dar de cele mai multe ori nu. Astazi ne concentram asupra acestor demersuri in Canada, tara care a facut pionierat in reproductia umana prin donarea anonima de sperma si ovule. In acest scop reproducem, in traducere romana, un articol dintr-o publicatie canadiana. Articolul original poate fi citit in engleza aici: http://www.thedailybeast.com/newsweek/2011/02/25/donor-conceived-and-out-of-the-closet.print.html Materialul a fost tradus, editat si adaptat pentru cititorii nostri de parintele Emil Ember, AFR Baia Mare. Ii multumim.
Copiii donatorilor de sperma anonimi cresc, iau cuvantul si isi cer drepturile intr-un forum incarcat de controverse
de Alessandra Rafferty
Copii si adolescenti suferinzi
Cand era tanara, Alana S. obisnuia sa spuna celor care o intrebau ca tatal ei a murit cand era mica si ca nu a reusit sa-l cunoasca. Pentru asta, primea o imbratisare sincera si o compatimire de felul, „Imi pare atat de rau”. Dar cand le spunea oamenilor adevarul despre tatal ei, ea primea un raspuns mai degraba plin de confuzii. „Cand le spun oamenilor ca sunt conceputa in laborator, Doamne, fata lor nu mai schiteaza nimic”, spune Alana. „Ei sunt socati, paralizati”. Aceasta reactie a determinat-o sa creeze AnonymousUs.org, o istorie online a celor conceputi in laborator, familiile lor, donatorii si personalul medical. Obiectivul lui este sa fie o resursa de vindecare proprie. „Ma simt ca o bucatica intr-un mare mozaic si vreau sa vad bucatelele celorlalti oameni pentru a obtine o imagine completa”, spune ea. AnonymousUs.org este o parte a prezentei online crescande a adultilor care au fost conceputi in vitro – copii care nu sunt tocmai in ordine.
Spre deosebire de Joni si Laser, adolescentii conceputi cu donatori ai cuplului de lesbiene Jules si Nic din recentul film The Kids Are All Right, foarte putini oameni conceputi cu donator au acces la informatii despre donatorul lor. Majoritatea donatorilor sunt anonimi si doresc sa ramana asa, si majoritatea datelor inregistrate sunt distruse. Pentru Alana S., Lindsay Greenawalt, autorul blogului Confessions of a Cryokid; si Olivia Pratten, o jurnalista din Toronto care astepta ca un tribunal canadian sa stabileasca o regula pentru dezvaluirea inregistrarilor donatorilor, aceasta atitudine este inacceptabila. Ele argumenteaza ca materialul genetic, tatii lor biologici sunt reali si o parte viscerala a ceea ce ele sunt, si ca au dreptul uman fundamental de a cunoaste aceasta mostenire: „De fiecare data cand ma uit in oglinda, il vad pe tatal meu”, spune Alana S.
In mod curent, in Statele Unite, ai nevoie de licenta pentru a vinde un prezervativ sau pentru a tunde parul intr-un salon, dar nicidecum pentru a negocia viata umana. Industria fertilitatii de 3 milioane de dolari functioneaza fara a fi reglementata, oferind pagini albe celor care cauta informatii unde noi restul avem acces liber la statistici vitale ale registrelor publice. „Nu sunt un tratament, sunt o persoana, si acele registre imi apartin”, spune Pratten. Pratten, in varsta de 28 de ani, spune ca tribunalul i-a fost ultima scapare. „Acum cinci ani, era expresia Sunteti un grup marginal cu probleme”, spune ea. Acum tribunalul ne asculta. A depus o petitie la Curtea Suprema a provinciei British Columbia pentru a deschide registrele donatorilor (desi ea suspecteaza ca al ei a fost deja distrus). Ea vede insa problema din punct de vedere practic: „Vrem aceleasi drepturi pe care le au cei care sunt adoptati”. (British Columbia are printre cele mai liberale legi privind adoptia din Canada, unde orice persoana adoptata care ajunge la 18 ani poate accesa registrele de nastere.)
Lipsiti de drepturi
Acest drept exista in doar 8 state din SUA. Regatul Unit, Suedia, Norvegia, Germania, Italia, Noua Zeelanda si Australia au legiferat pentru o mai mare transparenta privind donatiile de sperma si de ovule. In aceste tari, este ilegal sa vinzi mijloace pentru reproducerea umana, clinicile sunt licentiate, donatorii sunt inregistrati intr-o agentie centrala si nu pot fi anonimi, si numarul donatiilor este limitat. Activistii ar prefera sa vada ca la fel se intampla si in Statele Unite. In ciuda prezentei lor crescande, ei nu au reusit sa se uneasca intr-o singura organizatie puternica, desi activista si scriitoarea pentru drepturile celor adoptati Zara Phillips noteaza ca mai multi oameni conceputi in laborator au cautat parteneriate la conferintele despre adoptii. Lindsay Greenawalt, de 26 de ani, si-a inceput blogul, Confessions of a Cryokid ca un mod de a da friu liber frustrarii si a-si cauta tatal donator. Cautarea lui Greenawalt dupa tatal ei biologic a modelat-o literalmente. Ea crede ca a devenit o parte a sistemului de sprijin pentru ceilalti: „Am ajuns la punctul cand este mai putin vorba de mine si mai mult despre ceea ce pot da inapoi si sprijinul pe care il pot obtine si sa fiu o resursa pentru oameni.”
Alana S., de 24 de ani, este preocupata sa capteze latura emotionala a lucrurilor intr-o istorie colectiva care sa ofere un loc pentru oricine este implicat – copii, donatori, parinti sociali, surogati, sau doctori – sa contribuie cu povestile lor de viata intr-un anonimat total. „Am avut o multime de probleme personale pentru a trece prin asta, dar nu am vrut sa-mi umilesc mama sau pe oricine altcineva din familia mea,” spune ea despre conceptia saitului. Copiii conceputi cu donator adesea vorbesc despre faptul ca se simt sau sunt perceputi ca „grozavii ale naturii”. „A fost foarte important pentru mine sa intalnesc altii ca mine intr-o comunitate online”, spune Greenawalt. „Nu am mai intalnit nicio alta persoana conceputa cu donator”. Si deoarece cautarea parintelui biologic si militarea pentru donatie la vedere este o smucitura a loialitatii in razboiul dintre tanjirea pentru descoperirea familiei genetice si sentimentele fragile ale familiei sociale, majoritatea coplesitoare se teme sa inainteze, observa Greenawalt, care nu putea telefona acasa pentru ca parintii ei nu vroiau sa abordeze subiectul. „Cand mediatizez, ramane in mintea mea ideea Nu spune nimic ce te-ar putea dezmosteni! Toti avem acest sentiment ca nu putem fi complet sinceri”, spune ea.
Un alt factor care impiedica aducerea vocilor celor conceputi cu donator in for este perceptia ca cei care vor sa-si cunoasca mostenirea biologica originala sunt nerecunoscutori fata de familiile din care fac parte deja. Iar multi oameni nu cred ca de fapt exista o problema. „Iubirea este de ajuns”, spun ei, dar nu vor dezvalui ipocrizia inerenta in dorinta unui cuplu infertil de a avea un copil biologic si apoi sa ii interzica acelui copil sa-si cunoasca radacinile biologice proprii. Mass-media in general sunt preocupate doar de portretizarea „reuniunilor” fericite ca la showurile lui Oprah, si nu chinul anilor neroditori sau cautarile dureroase. Activistii vor sa clarifice ca intentia lor nu este de a-si rani familiile, ci doar sa puna capat frustrarii. Pratten spune, „Sunt fericita. Sunt iubita. Tatal meu este tatal meu. Parintii mei sprijina cazul meu. Ei sunt prezenti la tribunal cu mine in fiecare zi”.
Studii ingrijoratoare
Studiile asupra starii de bine de durata ale indivizilor conceputi cu donator sunt putine. Intr-un studiu provocativ din 2010, intitulat My Daddy’s Name Is Donor, cercetatoarea Elizabeth Marquardt, director al Centrului pentru Casatorie si Familii la Institutul pentru Valorile Americane, s-au supravegheat 485 de adulti conceputi cu donator, 562 de indivizi adoptati, si 563 de adulti tineri crescuti de parintii lor biologici. Marquardt si co-autorii Norval Glenn si Karen Clark au descoperit la copiii conceputi cu donator ca sunt mai predispusi spre depresie sau anxietate si se angajeaza in abuzul de substante si delicventa. Marquardt a primit cateva critici pentru ca studiul sau nu a fost revizuit cu atentie, insa si pentru ca nu sprijina casatoriile unisex: „Suntem atacati cind afirmam ca mamele si tatii conteaza pentru copii,” spune ea. Suntem asemuiti cu o agenda conservatoare sau religioasa.” „Nu este o problema religioasa”, spune Greenawalt, care personal evita religia „Este una de etica”.
De fapt, The Sperm Bank of California, (Banca de Sperma a Californiei), care serveste o larga clientela de lesbiene si mame singure a preluat initiativa in Statele Unite privind transparenta in donatia de sperma. Joanna Scheib, profesor asociat adjunct de psihologie la Universitatea din California, Davis, si directorul de cercetare a bancii, isi conduce singura studiile si descopera ca dinamica familiei este factorul cheie al starii de bine al copiilor din cuplurile homosexuale. Un studiu recent al lui Nanette Gartrell publicat in jurnalul Pediatrics a ajuns la o concluzie similara. Banca este pioniera programului Dezvaluirea Identitatii, primul de acest gen din SUA, unde cei conceputi cu donatori pot accesa registrele lor la varsta de 18 ani.
Dreptul de a cunoaste pe mama si pe tata
Toti cercetatorii insa par sa fie de acord asupra acestui punct: majoritatea adolescentilor conceputi cu donator sunt curiosi privind originile lor biologice. „Ei vor informatia pe care majoritatea dintre noi o avem de la nastere si pe care o consideram sigura si asta ajuta la a raspunde la intrebarile pe care noi toti ni le punem in procesul psihologic normal al dezvoltarii identitatii personale – ceea ce suntem”, spune Scheib. Poate cea mai mare provocare pentru a fi luati in serios este faptul ca „simpatiile colective ale societatii se indreapta spre nefertili”, explica Greenawalt. „Nu conteaza ce spunem, ei se vor uita prin lentile infertilitatii si ne vor vedea nerecunoscatori.” Alana S. in aceeasi directie spune: „Am intalnit cupluri infertile si le simpatizam. Suntem prietene cu persoane infertile si le cunoastem povestea.”.
Pasi mari au fost facuti in contexte creative. Multi din comunitatea celor conceputi cu donator au primit cu bine personajele apropiate de realitate din filmul nominalizat la Oscar The Kids Are All Right (desigur o saritura in timp de la degradantele comedii romantice ca The Switch sau The Back-Up Plan), dar ei sunt descurajati ca, inca o data, ceea ce vedem este doar perspectiva parintilor. „Filmul ofera impresia ca (donatorul) nu va fi o parte din viata lor si ca ei vor fi ine”. Inseminarea cu donator are un impact pe viata care este prea putin inteles, in special de cei mai multi dintre noi care nu-si vor gasi niciodata tatal sau mama genetici,” spune Bill Cordray, 65 de ani, un pionier in lupta pentru drepturile celor conceputi cu donator si moderator al grupului Yahoo PCVAI (Persoane concepute prin inseminare artificiala), unul dintre primele forumuri ale comunitatii.
Practica vanzarii gametilor creste. Femei din campusurile colegiilor de elita sunt urmarite cu agresivitate pentru ovulele lor, si cataloagele donatorilor de sperma arata acum ca acela al celebritatilor. O legislatie mai stricta din unele tari a incurajat „turismul reproductiv” in altele, determinand Societatea Europeana a Reproducerii Umane si a Embriologiei sa propuna un cod standardizat de practica. Potrivit CDC [Nota AFR: Center for Disease Control – Centrul pentru Controlul Bolilor – este o agentie federala SUA care monitorizeaza extinderea bolilor si epidemiilor], mai mult de 1% dintre americani se nasc prin tehnologia reproducerii asistate (in Australia mai mult de 3 procente). Nimeni nu stie exact cati din acesti copii sunt produsele ovulelor si spermei anonime. Ceea ce insa stim despre acesti „copii” este ca sunt adulti si folosesc internetul si tehnologia ADN pentru a incerca sa scrie primul capitol din povestea vietilor lor: cine i-a adus pe lume. Incep sa-si pierda pasivitatea si rusinea din trecut si cer ca vocile lor sa fie auzite. Avertizeaza Pratten: „Eu sunt doar varful icebergului.”
AFR Recomanda: Pe o tema similara va recomandam articolul alaturat publicat pe 25 septembrie. Priveste exploatarea tinerelor din universitati de catre cuplurile homosexuale si batrinele lesbiene care le cumpara ovulele sau le inchiriaza pintecele pentru o vreme pentru a avea copii. http://www.thepublicdiscourse.com/2012/09/6168?printerfriendly=true
Va recomandam inca un articol, tot recent, care „decreteaza” un alt drept al adultilor, acela de a alege, prin mutatii tehnologice, sexul copiilor nenascuti, un prerogativ care pina de mult apartinea exclusiv lui Dumnezeu si naturii. Link: http://www.policymic.com/articles/15191/sex-selection-of-fetuses-is-a-parental-right

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Contor Accesări: 883, Ultimul acces: 2026-08-12 12:45:34