PSD vrea să-i scutească pe preoți de plata impozitelor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PSD vrea să-i scutească pe preoți de plata impozitelor

[2012-09-25]
Scris de Irina Popescu
PSD ia măsuri în termenii campaniei electorale de care partidul se pregătește cu disperare și nu știe ce categorii sociale să mai favorizeze ca să mai „cerșeasc㓠măcar câteva mii de voturi. Astfel, deputații de stânga sunt „scoși la înaintare“ cu propuneri legislative care alarmează ONG-urile și jignesc categoriile sociale defavorizate.
Andre-Valentin Sava, deputat PSD din tânăra generație, a depus în Parlament o inițiativă care urmărește scutirea de impozit a preoților. Astfel, clericii nu ar mai fi nevoiți să plătească impozit pe salarii, lucru ce s-ar aduna la deja prea multele facilități pe care aceștia le au. Măsura nu a rămas trecută neobservată, ci a alarmat o serie de ONG-uri, printre care și Asociația Secular-Umanistă din România, care o consider㠄scandaloasă și cu iz electoral“. Andrei-Valentin Sava, invocă în susținerea propriei propuneri, motive profund demagogice și lipsite de echivalent în realitate, precum faptul că scutirea de impozit a preoților ar reprezenta „o recunoaștere a contribuției cultelor la viața societății românești“. De asemenea, inițiatorul propunerii consideră o astfel de măsur㠄necesară“, deoarece „majoritatea veniturilor bisericilor ce provin din donații se duc pe activități filan­tropice“.
Realitatea este diferită de cauza ideologică a domnului Sava. ASUR susține că, potrivit Institutului Național de Statistică, statul oferă facilități salariale, impozite, asigurări de sănătate și contribuții sociale pentru aproximativ 56.000 de reprezentanți ai cultelor, dintre care 17.000 sunt preoți, 19.000 aparțin personalului neclerical, 10.000 sunt profesori de religie și 10.000 sunt călugări. Numărul celor care sunt reprezentanți ai cultelor este cu mult mai mare decât numărul medicilor din țară iar fondurile alocate anual în beneficiul preoților sunt de circa 800 milioane lei, fără a lua în calcul fondurile pentru construcțiile bisericilor.
„Suntem în fața unui proiect de lege stupefiant, scandalos! Domnul deputat Sava, dintre toate categoriile de bugetari, pe cine dorește să sprijine? Pe profesori, la începutul unui nou an școlar? Pe medici? Pe militari? Nu, domnul Sava deplânge soarta preoților care, deși angajați ai unor organizații private, primesc „ajutor la salarizare“ din partea Statului și nenumărate alte beneficii, iar acum, în prag de alegeri vrea sa le dea și mai mult - o scutire de impozite“, a declarat Toma Pătrașcu, vicepreședinte ASUR.
Avantajele Bisericii din România nu se termină aici. ASUR arată că reprezentanții acesteia beneficiază de scutiri extensive de taxe și impozite și de monopol în domeniul comercializării obiectelor de cult, încasând importante sume de bani fără a emite documente fiscale. De asemenea, rapoartele de activitate ale Bisericii Ortodoxe Romane din 2009 și 2010, citate de ASUR, arată că Biserica Ortodoxă a cheltuit pentru „activitatea social-filantropic㓠doar circa 5% din totalul subvențiile bugetare primite.
Așadar strategia PSD de a se face frate cu biserica până trec alegerile, este una profund interesată și jignitoare la adresa altor categorii sociale care nu beneficiază nici măcar de un salariu decent și cărora domnul Sava nu s-a grăbit să le „recunoasc㓠aportul la viața societății românești. În definitiv, preoții nu salvează vieți ci oficiază înmormântări, dar în opinia celor de la PSD, o înmormântare bine oficiată face mai mult decât o viață salvată de un chirurg român, cel puțin așa se explic㠄recunoștința“ politicienilor față de preoți și completa dezinteresare față de medici, profesori și alte categorii sociale.

Sursa: www.culte.ro


Contor Accesări: 852, Ultimul acces: 2026-08-12 10:17:20