Serbarea hramului Mănăstirii "Nașterea Maicii Domnului" din Lugoj[2012-09-09]Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), Provincia "Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria", au sărbătorit în după-masa zilei de 7 septembrie hramul Mănăstirii "Nașterea Prea Curatei Fecioare Maria" din Lugoj. La invitația Maicii Valeria Bolfă, Superioara OSBM Lugoj, au participat la acest moment festiv PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj, Maica Valentina Hădărău, Superioara Provincială OSBM, precum și mai multe surori baziliene sosite din Eparhiile de Cluj-Gherla și de Maramureș, Surorile de Caritate ale "Sfintei Ioana Antida", Lugoj, preoții de la Catedrală și preoți din Protopopiatul de Lugoj.După rugăciunea Rozariului de la Catedrală s-a plecat în procesiune spre mănăstirea Surorilor Baziliene, intonându-se cântece mariane și doi ministranți purtând icoana Maicii Domnului. Sfânta Liturghie și celelalte servicii religioase s-au desfășurat în aer liber la noul altar, ridicat în toamna anului 2010 în curtea mănăstirii: o frumoasă grotă în care este așezată statuia Sfintei Fecioare Maria de la Fatima. La orele 19 a început Vecernia sărbătorii. După rânduiala Vecerniei, a fost celebrată Sfânta Liturghie de către Episcopul de Lugoj alături de mai mulți preoți. Răspunsurile au fost date de corul Catedralei "Reînvierea". În cuvântul Său de învățătură PS Alexandru a adus elogii Preasfintei Fecioare Maria, mama noastră. A amintit cum este preamărită de toate popoarele pământului, așa cum a spus îngerului: "de acum toate popoarele mă vor numi fericită". A mai amintit despre durerea Mariei pe drumul Calvarului, când și-a condus Fiul pe drumul morții, dar și de misterul identității Mariei - Fecioară și Mamă -, atât de frumos intonat în imnul rugăciunii Acatistului. Episcopul de Lugoj a mulțumit surorilor prezente din comunitățile de la Cluj, Gherla și Baia-Mare pentru munca de apostolat depusă - unele dintre ele desfășurând în trecut apostolat și în comunitatea de la Lugoj, prin orele de religie cu copiii, la Episcopie în diferite sectoare și prin închegarea unei comunități de terțiari bazilieni, ramura laică a ordinului. După Sfânta Liturghie au urmat trei meditații susținute de surorile baziliene în fața Preasfântului Sacrament și Binecuvântarea Euharistică. La sfârșit toți cei prezenți s-au întreținut la agapa fraternă oferită cu generozitate de surori. (după materialul semnat de Raimondo-Mario Rupp pe BRU.ro) (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 785, Ultimul acces: 2026-08-15 00:50:02
|
Timp total: 0.03s...
[]:1