Părintele Arsenie Boca - urmărit de Securitate și pe patul de moarte[2012-08-20]Autor: Florian BichirVă prezentăm în premieră două note informative, cu precizarea că un raport asemănător - document olograf al ofițerului de Securitate care îl și semnează a mai fost întocmit același ofițer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!Părintele Arsenie BocaArsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, d. 28 noiembrie 1989) este cunoscut drept Sfântul Ardealului și considerat pe drept cuvânt unul dintre cei mai mari duhovnici români. Părinte ieromonah Arsenie Boca a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București), supranumită Capela Sixtină a Orientului. Arsenie Boca a fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură la Sinaia unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 - 40 000 de oameni. Cele șase dosare ale sale de la CNSAS demostrează că părintele a fost urmărit până în ultimul ceas. Vă prezentăm în premieră două note informative, cu precizarea că un raport asemănător - document olograf al ofițerului de Securitate care îl și semnează a mai fost întocmit același ofițer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte! Inspect. Jud. Prahova Securit. Or. Sinaia Mr. Cocârlea Const. Inf. Tâmplaru Ion Vila Cazoți Nr. 024434/002/4.06.1984 Strict secret Ex unic. Notă informativă 193 Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Bocazian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa construită la Sinaia prin asociere cu alte călugărițe. Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deși are domiciliul la Sinaia, unde fapt și locuiește și își petrece cea mai mare parte a timpului, primește pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu și-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc și l-ar fi solicitat prea mulți preoți pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai dorește să lucreze, fiind bătrân și bolnav. Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viață și activitatea lui astfel: Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinerețe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat și pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an și trimis la lucrările canalului Dunăre-Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproșeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa și se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase și se afla la canal. A arătat că a presimțit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a știu până nu s-a comunicat oficial. Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât și la București, unde a domiciliat, a fost controlat în permanență de securitate și dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că și-a văzut de treabă și nu a desfășurat nici un fel de activitate. În prezent duce o viață retrasă, nu face și nu primește vizite și este preocupat de starea sănătății, cât și pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor și altor lucrări pe care le are de făcut la casă. Aducând vorba despre cei care pleacă și rămân în Occident, Boca Zian-Vălean a arătat că el nu ar pleca din țara lui pentru nimic din lume, afirmând că în Occident este un mare haos și pericol și nu ar renunța la liniștea pe care o are în țara noastră. 4.VI.1984 Tâmplaru Ion Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare și legionară; deplasările pe care le face și scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relațiile ce le are cu diferiți preoți; dacă are un rol de îndrumare și coordonare a activității celor 12 călugărițe cu care domiciliază. Măsuri: Va fi dirijat cu sarcini pe lângă acesta și inf. Dobrin. ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 11-13 Ministerul de Interne Inspect. Jud. Prahova Securit. Or. Sinaia 10.04.1989 Strict secret Ex. unic Astăzi, data de mai sus, m-am deplasat la domiciliul numitului Boka Zian-Vălean din Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de f.s. Tâmplaru. Cu acest prilej am constatat că Boka Zian-Vălean este paralizat și imobilizat la pat. Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială și abia se poate percepe ce vrea să spună. Pe de altă parte, fiind suferind cu inima este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice și emoții. În discuțiile purtate cu îngrijitoarea sa, anume Sângeorzan Ioana, aceasta a relatat că Boka Zian-Vălean nu primește vizite și se află sub supravegherea ei permanentă. Întrucât aceasta a fost folosită de organele noastre în rezolvarea unor sarcini informative a fost instruită și i-a fost dat în grijă numitul Boka Zian-Vălean. Ofițer principal Mr. Cocârlea Constantin/ss ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 18-18v. Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 773, Ultimul acces: 2026-08-12 01:40:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1