Sfințire de biserică la Târgu-Mureș[2006-05-23]Duminică, 21 mai, în Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, s-a aflat în vizită pastorală la Târgu-Mureș, ocazionată de sfințirea noului centru parohial "Sfântul Iosif" și a bisericii "Sfântul Nicolae" din cadrul acestui centru din parohia Târgu-Mureș I. Întâmpinat de corul parohiei Târgu Mureș I, de protopopul de Târgu-Mureș, Pr. Liviu Sabău, și de Pr. Flavius Miheț, parohul locului, Înaltul Ierarh, însoțit de Pr. vicar Ioan Fărcaș, a oficiat slujba sfințirii complexului parohial. După însemnarea în exterior cu sfântul și marele mir și stropirea cu apă sfințită, s-a oficiat întemeierea sfintei mese a altarului bisericii, la baza căreia s-au așezat moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae precum și un hrisov spre aducere aminte, care au fost sigilate cu ceară. Sfânta Liturghie care a urmat, pontificată de Arhiereu la altarul amenajat la intrarea în complex, a fost concelebrată de 25 de preoți din Târgu-Mureș și din parohiile învecinate, în fața unei numeroase asistențe.În cuvântul de învățătură, PF Lucian a spus: "Cu bucuria pe care ne-a adus-o și-n acest an sărbătoarea Sfintelor Paști, bucurie pe care Biserica o proclamă cu insistență în această perioadă, am venit la Târgu-Mureș pentru a ne împărtăși din bucuria Domnului Înviat, prin sfințirea acestei biserici și a acestui centru parohial și social, care, după ani de zile de așteptare, iată că a sosit ceasul binecuvântat și rânduit de Cel de Sus. După dreptate, ar fi trebuit, încă de mulți ani, să celebrăm slujbele noastre sfinte în Catedrala din apropiere, pe care înaintașii au dorit-o copie în miniatură a Catedralei Sfântul Petru din Roma, și pe care nu au dorit niciodată să o înstrăineze." "Întreaga liturgie a Bisericii noastre este o susținută lecție de cateheză, o predică rostuită de bărbați sfinți și temători de Dumnezeu. Câte semnificații au feluritele acte din rânduiala sfințirii unei biserici și a întemeierii unei mese de altar! Totul ține să sublinieze faptul că un spațiu sfințit pentru celebrarea lucrărilor mântuitoare ale lui Dumnezeu nu mai este a vreunuia dintre oameni, ci este în exclusivitate a lui Dumnezeu. Este Biserica, adică Casa Împăratului, Casa Domnului, Locuința lui Dumnezeu cu oamenii! În convorbirea lui Isus cu femeia samarineancă se face aluzie la disputa dintre iudei și samarineni referitor la locul de închinare, în Ierusalim sau pe muntele Garizim? Isus, având în vedere răspândirea împărăției Sale la toate neamurile pământului, având în vedere noul cult adus lui Dumnezeu, prin El, Fiul Său făcut om, pe toată fața pământului, spune: "Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui... dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în spirit și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește" (In 4,21.23). Această biserică este locul sfințit unde adevărații închinători, adică toți cei ce intră aici cu gând de închinare, îl întâlnesc pe Dumnezeu, adoră pe Preasfânta Treime, intră în comuniune nemijlocită cu Isus în Euharistie și cu ceilalți oameni închinători. Aceasta este adevărata închinare în spirit și în adevăr!" În cursul Liturghiei, un grup de 17 copii a primit prima Sfântă Împărtășanie. Construcția noului centru a început în urmă cu 10 ani, prin râvna Pr. protopop Liviu Sabău. După numirea Pr. Flavius Miheț în parohia I, lucrările au luat căpătat un nou impuls și, cu chibzuință, ele au fost duse la bun sfârșit. Biserica Sfântul Nicolae, elegantă, oferă acum spațiu de rugăciune credincioșilor. Centrul parohial și social, structurat pe 4 nivele, oferă la rândul lui un spațiu generos atât preoților rezidenți, cât și pentru diferite activități sociale și catehetice, pentru toate vârstele, cât și o bibliotecă în formare, dar și săli de conferințe. La intrarea în centru tronează statuia celui căreia îi este dedicat, Sfântul Iosif. În cursul după-amiezii, Înaltul Ierarh, însoțit de Pr. vicar Ioan Fărcaș și de Pr. prot. Liviu Sabău a vizitat Casa Memorială Alexandru Todea, din Reghin, în prezent aflată în restaurare, pentru a vedea la fața locului stadiul lucrărilor, după care a vizitat, tot în Reghin, șantierul bisericii Adormirea Maicii Domnului, unde a fost întâmpinat de Pr. prot. Flron Boitoș, coordonatorul lucrărilor. Reîntors în Târgu-Mureș, PF Lucian a spus o rugăciune la capela parohiei Târgu-Mureș II, păstorită de Pr. Dan Fodor. La întoarcerea spre Blaj a vizitat și șantierul noii biserici din Ungheni, ale cărui lucrări se află sub directa supraveghere a parohului locului, Pr. Lucian Dudaș. Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 773, Ultimul acces: 2026-08-19 01:19:54
|
Timp total: 0.04s...
[]:1