Statuia Fecioarei de la Fatima în pelerinaj la Roma[2012-05-15]În perioada 13-20 mai 2012, statuia itinerantă a Fecioarei Maria de la Fatima, provenind direct de la Sanctuarul portughez, este găzduită în Roma în parohia Santa Maria delle Grazie alle Fornaci, parohia cea mai apropiată de Vatican. Evenimentul de credință și devoțiune organizat în Roma dorește să celebreze a 95-a aniversare a apariției Fecioarei la Cova da Iria. Fecioara "pelerină" a sosit în Roma chiar în ziua din an în care le-a apărut celor trei păstorași, Francisco și Jacinta Marto și verișoara lor Lucia dos Santos: era atunci 13 mai 1917. Statuia s-a aflat timp de câteva zile la Sanctuarul Iubirii Divine din Roma, și a fost primită în seara zilei de 13 mai în parohia "pregătită deja din luna martie pentru a o primi", după cum a declarat parohul, pr. Mario Castiglione. "Acest eveniment este o circumstanță fericită, pe lângă faptul că este o mare bucurie pentru parohia noastră. În același timp a fost o implicare remarcabilă, deoarece am căutat să oferim slujirea cea mai bună pentru organizarea primirii".Această implicare s-a tradus într-un calendar dens de evenimente, cu prezența unor oaspeți precum Cardinalii Schonborn, Grech și Bertello; Arhiepiscopul Rino Fisichella; Episcopii Benedetto Tuzia și Lorenzo Leuzzi, și personalități cunoscute mai ales în lumea tinerilor, cum ar fi don Fabio Rosini și Chiara Amirante. Fiecare seară din perioada 13-20 mai este dedicată unei categorii speciale de credincioși: mișcări și grupuri parohiale, tineri, bolnavi, familii, cupluri căsătorite, persoane consacrate. Biserica va rămâne deschisă de la ora 7 la ora 22.30 și, la diferite ore, vor fi celebrate Sfinte Liturghii urmate de cateheze dedicate categoriilor enumerate mai sus. De două ori pe zi va fi recitat Rozariul și vor avea loc și momente de adorație euharistică și celebrarea Căii Crucii. În seara zilei de sâmbătă, 19 mai, va avea loc o procesiune cu lumânări. Un element important în programul zilelor îl va constitui reînnoirea consacrării la Inima Neprihănită a Mariei, care se va face în fiecare zi, după Liturghia de seară. Toate mișcările, grupurile și tinerii prezenți în această parohie aflată la doi pași de Bazilica San Pietro, "uniți de același spirit de rugăciune și adorație, s-au implicat în acest eveniment: de la animarea Liturghiei cu cântece, la organizarea de grupuri de rugăciune până la decorarea cu flori a Bisericii", a adăugat pr. Castiglione. "La urma urmelor răspundem la o dorință a Fecioarei însăși, care în apariția din 1917 a cerut să fie dusă prin lume pentru a retrezi credința și iubirea față de Domnul. Tocmai acest lucru ne dorim să aibă loc, în această săptămână, în inimile tinerilor, ale parohienilor și ale tuturor celor care vor veni să o viziteze". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-08-11 02:02:59
|
Timp total: 0.04s...
[]:1