Papa i-a încredințat pe cubanezi Fecioarei Carității - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa i-a încredințat pe cubanezi Fecioarei Carității

[2012-03-29]
Vizita la Sanctuarul Fecioarei Carității din El Cobre a fost primul eveniment public al celei de-a doua zile a Papei Benedict al XVI-lea în Cuba. După ce a celebrat Sfânta Liturghie în privat, în capela Seminarului Sf. Vasile cel Mare din Santiago de Cuba, Papa a ajuns la El Cobre în jurul orei 9.30 a.m., fiind primit de Arhiepiscopul de Santiago de Cuba, Dionisio Guillermo Garcia Ibanez, și de rectorul Sanctuarului, pr. Jorge Palma. Intrând în biserică, Sfântul Părinte a îngenuncheat în fața statuii Fecioarei Carității. Apoi, împlinind ritualul Anului Jubiliar al celui de-al IV-lea centenar al găsirii acesteia, a aprins o lumânare și a recitat rugăciunea adresată Fecioarei.
Pontiful a apărut apoi la intrarea principală a Sanctuarului pentru a-i saluta și binecuvânta pe credincioșii adunați în piața din față. El s-a adresat celor prezenți: "Am venit ca pelerin până la casa imaginii binecuvântate a Stăpânei Noastre a Carității, 'la Mambisa', așa cum o invocați cu iubire. Prezența sa în acest sat El Cobre este un dar al cerului pentru cubanezi". "Primiți afecțiunea Papei și duceți-o pretutindeni, pentru ca toți să experimenteze mângâierea și tăria în credință", a continuat Sfântul Părinte, încredințându-i apoi pe credincioșii acestei insule caraibice Mariei, "pentru ca să înainteze pe drumul de reînnoire și de speranță, pentru binele cât mai mare al tuturor cubanezilor".
Rugăciunea Papei Benedict al XVI-lea către Fecioara Carității a avut ca obiect și "necesitățile celor care suferă, ale celor care sunt privați de libertate, departe de persoanele dragi sau care trăiesc grave momente de dificultate", fără a-i uita pe tineri, "pentru ca să fie prieteni autentici ai lui Cristos și să nu cedeze în fața propunerilor care lasă tristețe în urma lor". În fața Fecioarei Carității, Sfântul Părinte i-a amintit pe "cubanezii care sunt descendenți ai celor care au ajuns aici din Africa, precum și populația vecină din Haiti, care încă suferă consecințele binecunoscutului cutremur de acum doi ani. Și nu îi uit pe numeroșii țărani și familiile lor care doresc să trăiască intens în casele lor Evanghelia și oferă chiar casele lor drept centre de misiune pentru celebrarea Euharistiei".
Luându-și rămas bun de la credincioșii prezenți, Papa Benedict al XVI-lea i-a încurajat "să continue să își întemeieze viața pe stânca tare care este Isus Cristos, să lucreze pentru dreptate, să fie slujitori ai carității și perseverenți în mijlocul încercărilor. Fie ca nimic și nimeni să nu vă răpească bucuria interioară, atât de caracteristică sufletului cubanez. Dumnezeu să vă binecuvânteze". După încheierea vizitei la Sanctuar, Sfântul Părinte s-a îndreptat spre aeroportul din Santiago de Cuba, unde, la ora locală 10.30, a decolat pentru Havana.
Legături:
Textul integral al discursului papal

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1018, Ultimul acces: 2026-08-13 04:37:31