Vizită arhierească în Parohia Villaverde, Madrid - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizită arhierească în Parohia Villaverde, Madrid

[2012-03-19]
Duminica Sfintei Cruci a fost sărbătorită pe 18 martie în Biserica Ortodoxă Română, zi în care Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în Parohia „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” Villaverde, Madrid, după cum ne informează episcopiaspanieiportugaliei.es. Preasfinţia Sa a fost pentru prima dată în această parohie, înfiinţată de curând, mai precis în august 2011, iar prezenţa Preasfinţiei Sale aici a făcut parte din ciclul vizitelor pastorale inopinate în mijlocul comunităţilor de români. Aşa se face că surpriza a fost cu atât mai mare, un doar pentru credincioşii prezenţi în număr mare la Sfânta Liturghie, cât şi pentru părintele Constatin Şerban, care îi păstoreşte.
În jurul orei 10.00 a început Sfânta Liturghie, săvârşită de Episcopul Timotei, părintele Daniel Tătăran, numit recent preot paroh pentru Parohia „Cuvioasa Maria Egipteanca” din Las Palmas de Gran Canaria, părintele paroh Constantin Şerban şi părintele diacon Claudiu Nicoară.
La finalul slujbei, ierarhul le-a vorbit românilor prezenţi despre cinstirea Sfintei Cruci, despre jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi, dar şi despre jertfa pe care noi, la rândul nostru, trebuie să o facem având ca obiectiv mântuirea noastră, dar nu numai, ci, fiind cu toţii apostoli ai lui Hristos, având în vedere şi mântuirea semenilor: „Dumnezeu ne-a făcut să trăim în comuniune, nu ne-a făcut să trăim de unii singuri, iar această comuniune se realizează în Biserică. Acest praznic al Sfintei Cruci îl sărbătorim în duminica din mijlocul Postului Mare, pentru că postul are şase săptămâni cărora li se adaugă Săptămâna Patimilor. De ce? În Rai, Dumnezeu le-a dat o poruncă lui Adam şi Evei: să nu mănânce din fructul pomului oprit. I-a îndemnat să postească, era un post al primilor oameni, dar, pe lângă toţi pomii de acolo, se deosebeau doi pomi: Pomul cunoştinţei binelui şi răului, din care au mâncat Adam şi Eva, şi Pomul vieţii, care era în mijlocul Raiului. Şi datorită faptului că Adam şi Eva au mâncat din pomul oprit şi nu şi-au asumat greşeala, Dumnezeu i-a scos din Rai pentru ca să nu mănânce din pomul vieţii. Deci, Crucea este tocmai Pomul Vieţii. Dacă atunci Domnul le-a poruncit să nu mănânce, acum ne porunceşte la fiecare Sfântă Liturghie: Luaţi, mâncaţi! Acesta este Trupul Meu!”.
Parohia din Villaverde, Madrid, a fost înfiinţată în luna august 2011, primindu-l ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Părintele paroh Constantin Şerban, ajutat de câţiva credincioşi, a reuşit, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, să amenajeze un spaţiu închiriat pentru a oficia sfintele slujbe. În acest scurt timp, locaşul a fost împodobit şi cu icoane, donate de enoriaşi, iar sâmbătă au fost sfinţite şi noile Sfinte Vase, primite, de asemenea, prin donaţie. În prezent este în lucru catapeteasma, pe care părintele speră să o finalizeze până la Sfintele Paşti.
Credincioşii se implică în viaţa parohiei din toate punctele de vedere. Deşi este printre cele mai tinere parohii din eparhia Spaniei şi Portugaliei, au fost organizate deja spectacole cu diferite ocazii, manifestări culturale, dar şi activităţi cu copiii, cea mai recentă fiind cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor 40 de Mucenici, când cei mici s-au adunat la biserică pentru a învăţa să coacă mucenici, aşa cum este tradiţia la români. Urmează ca înainte de Paşti să vopsească ei înşişi ouă roşii, sub îndrumarea unor credincioase ale parohiei. Aceste activităţi sunt organizate în colaborare cu Asociaţia româno-spaniolă IBERDACIA, prin aportul direct al preşedintei Ileana Măruţă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1067, Ultimul acces: 2026-09-30 19:30:20