Un nou Arhiepiscop pentru capitala americană[2006-05-18]Papa Benedict al XVI-lea a acceptat demisia Cardinalului Theodore McCarrick din funcția de Arhiepiscop de Washington, DC, numindu-l în schimb pe Episcopul Donald Wuerl, până acum capul Diecezei de Pittsburgh.Cardinalul McCarrick, care a condus Biserica din capitala americană din anul 2002, a atins vârsta canonică de retragere, de 75 de ani, în luna iulie a anului trecut. Atunci el declara presei că speră ca Papa să îi permită să mai rămână 1-2 ani la Washington. O personalitate publică extrem de vizibilă a Washington-ului, Cardinalul McCarrick nu a fost scutit de controverse, cea mai notorie fiind probabil cea din 2004, când a condus comitetul Conferinței Episcopale Americane însărcinat să dea un răspuns politicienilor catolici ce sprijină avortul. Comitetul nu a produs încă ceva concret. Episcopul Donald Wuerl, care are acum 65 de ani, a fost hirotonit preot în 1966, pentru Dieceza de Pittsburgh. Apoi a fost secretarul personal al Episcopului John Wright, și l-a urmat la Roma, unde pe atunci Cardinalul Wright a devenit prefectul Congregației pentru Cler. În 1985 a fost numit Episcop auxiliar de Seattle, având delicatul rol de a-l supraveghea din partea Vaticanului pe Arhiepiscopul Raymond Hunthausen. În 1988 a fost numit Episcop de Pittsburgh, funcție pe care a ocupat-o până astăzi. Acum el devine păstor în capitala Americii și în localitatea unde își are sediul Conferința Episcopală Americană. Instalarea va avea loc la 22 iunie a.c. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 740, Ultimul acces: 2026-08-19 19:18:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1