Examen pentru pictorii stagiari - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Examen pentru pictorii stagiari

[2011-11-29]
Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române a organizat, zilele acestea, examenul anual de admitere la perioada de stagiatură a ucenicilor care au efectuat perioada de practică. Cei peste 40 de candidați înscriși, veniți din toată țara, au susținut trei probe practice de desen.
Grigore Popescu, restaurator în cadrul Comisiei de Pictură a precizat pentru TRINITAS TV: „Ei au susținut probe de portret, portret compozițional, figură întreagă și compoziție religioasă. S-au dat trei compoziții în așa fel încât să existe o verificare cât mai atentă. Avem temele Nașterea Domnului, Intrarea în Ierusalim și Pogorârea la iad”.
Comisia de examinare va evalua fiecare probă cu note de la 1 la 10.
Candidații respinși vor fi primiți la o nouă examinare numai după o perioadă suplimentară de practică, de aproximativ 6 luni, efectuată cu aprobarea Comisiei de pictură bisericească.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1074, Ultimul acces: 2026-08-16 17:33:15