Partea a doua a campusului "În slujirea vieții"[2011-09-29]Surorile "Slujitoarele Preacuratei" de Parma din Târgu Ocna au găzduit în perioada 23-25 septembrie 2011, partea a doua a campusului vocațional "În slujirea vieții", la care au participat 30 de tinere din opt parohii ale Diecezei de Iași, tinere dornice de a descoperi lucruri noi în viața lor, citim pe Ercis.ro. În prima zi, la deschiderea campusului, tinerelor li s-a prezentat un trandafir, pentru a le sublinia că fiecare dintre ele reprezintă o floare în mâinile Domnului, însă acești trandafiri au spini ce reprezintă păcatul care rănește mâna lui. Lucrul cel mai plăcut lui Dumnezeu prin care putem să îi vindecăm rănile este rugăciunea făcută din inimă, a spus îndrumătorul spiritual pr. Ciprian Bejan-Piser.Cea de-a doua zi a început cu laudele care le-au introdus pe tinere în rugăciune și a continuat cu a doua meditație pe parcursul căreia au fost prezentate fundamentele rugăciunii: credința, încrederea, fidelitatea și perseverența, puritatea intenției, umilința, sărăcia inimii și hotărârea de a persevera. În cadrul Sfintei Liturghii celebrată de pr. Ciprian și pr. Cătălin Rotăraș, una dintre surorile congregației și-a reînnoit voturile pentru un an. În meditația sa, pr. Ciprian a prezentat mai multe modele de chemări ale persoanelor consacrate. Pentru a înțelege mai profund rostul rugăciunii în viața omului, tinerele au fost împărțite în trei grupuri animate de surori, unde s-a discutat despre "Cine suntem noi în ochii omului și în ai lui Dumnezeu" și despre "Bucuria vieții consacrate". Momentul culminant al zilei a fost Adorația Euharistică, fiecare tânără având ocazia să își exprime dorințele în fața Preasfântului Sacrament prin rugăciuni personale. După aceea au participat și la un moment recreativ. În ultima zi, tinerele au luat parte la Sfânta Liturghie celebrată de pr. Ciprian în comunitatea parohială "Schimbarea la Față", după care, întorcându-se la mănăstire, au avut ocazia să își exprime prin bilețele anonime gândurile despre acest campus. "Noi, fetele Acțiunii Catolice din Târgu Ocna, mulțumim surorilor că se gândesc la noi tinerii și la drumul nostru în viață și ne oferă ocazii pentru a ne gândi la viitor, pentru a ne întâlni cu Cuvântul lui Dumnezeu și a ne crea noi prietenii. Fie ca Dumnezeu să răsplătească munca și activitatea lor", se putea citi pe unul dintre bilețele. (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 859, Ultimul acces: 2026-08-18 16:16:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1