Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga va fi inmormantata la Manastirea Putna[2006-05-06]Slujba religioasa va avea loc cu incepere de la orele 13.00. Nascuta la data de 20 august 1920, Zoe Dumitrescu Busulenga a facut studii muzicale, juridice si filologice, a fost profesor, sef de catedra, apoi director la Institutul de Istorie si teorie literara 'George Calinescu'. A fost aleasa membru corespondent al Academiei Romane in anul 1974 si membru titular in anul 1990, iar intre anii 1990-1994 a indeplinit functia de vicepresedinte al acestui for. Zoe Dumitrescu Busulenga a trecut la cele vesnice in cursul zilei de ieri, 5 mai.Mesajul PF Parinte Patriah Teoctist PF Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a transmis astazi un mesaj in care isi exprima intristarea pentru trecerea la cele vesnice a academicianului Zoe Dumitrescu Busulenga, informeaza Rompres. 'Vestea trecerii acestei fiice credincioase a Bisericii noastre stramosesti intristeaza, deopotriva, slujitorii altarelor strabune, cat si asezamintele culturale ale tarii, in frunte cu Academia Romana si alte institutii de peste hotare, unde adormita in Domnul a semanat frumusetile gandirii si ale scrisului romanesc', se spune in mesajul PF Sale. Totodata, PF Parinte Patriarh Teoctist a apreciat curajul academicianului de a purta cuvantul lui Dumnezeu, 'chiar in deceniile trecute, cand Biserica si invatatura Mantuitorului Hristos erau ingradite cu strasnicie'. Mesajul IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei Îndurerată familie, Vestea trecerii la cele veșnice a Doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga a pricinuit multă durere celor care au cunoscut-o. Persoană credincioasă și de înaltă ținută patriotică, doamna Zoe Dumitrescu Busulenga va ramane in amintirea multora ca o personalitate de seama a culturii romane, care si-a consacrat intreaga viata, inteligenta si talentul studiului, cercetarii si valorificarii culturii, literaturii si artelor in general, pe plan national si international. Membru al Academiei Române, al Academie Europene de Științe și Arte, al Academiei Europaea, distinsă cu numeroase și importante premii ale unor instituții prestigioase din țară și străinătate, Domnia Sa a reprezentat cu multă demnitate cultura românească contemporană și va rămâne un model luminos și inspirator pentru generația tânără, prin competența sa științifică, prin tenacitatea și dragostea sa pentru slujirea Cuvântului și a Frumosului, pe care le luminează permanent Credința. Rugăm pe Hristos Domnul Cel înviat din morți să odihnească sufletul roabei Sale Zoe Dumitrescu Bușulenga împreună cu drepții, să mângâie familia îndoliată și să binecuvinteze pe toți cei care o pomenesc în rugăciune și păstrează vie memoria ei. Veșnica ei pomenire din neam în neam! Sursa: www.mmb.ro Contor Accesări: 748, Ultimul acces: 2026-08-17 13:54:26
|
Timp total: 0.05s...
[]:1