Comunicat privind Societatea Sf. Pius al X-lea[2011-09-15]În ziua de 14 septembrie 2011, la amiază, Biroul de Presă al Sfântului Scaun a dat un comunicat referitor la Societatea Sf. Pius al X-lea: "În 14 septembrie, la sediul Congregației pentru Doctrina Credinței, Cardinalul William Joseph Levada, prefect al Congregației și președinte al Comisiei Pontificale 'Ecclesia Dei'; Arhiepiscopul Luis Francisco Ladaria Ferrer S.J., secretar al Congregației, și Mons. Guido Pozzo, secretar al Comisiei Pontificale, s-au întâlnit cu Episcopul Bernard Fellay, superior general al Societății Sf. Pius al X-lea, care a fost însoțit de pr. Niklaus Pfluger și pr. Alain-Marc Nely, asistenți generali ai Societății"."După apelul din 15 decembrie 2008, adresat de superiorul general al Societății Sf. Pius al X-lea Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea, Sfântul Părinte a decis să ridice excomunicarea împotriva a patru Episcopi consacrați de Arhiepiscopul Lefebvre. În același timp, a aprobat deschiderea discuțiilor cu Societatea, pentru a clarifica problemele doctrinale și a vindeca diviziunea existentă. Pentru a pune în practică instrucțiunile Sfântului Părinte, a fost înființată o comisie mixtă de studiu, compusă din experți din cadrul Societății Sf. Pius al X-lea și din Congregația pentru Doctrina Credinței, care s-au întâlnit în Roma în opt ocazii între octombrie 2009 și aprilie 2011. Discuțiile lor, care au urmărit să identifice și să studieze dificultățile doctrinale esențiale în problemele controversate, a condus la clarificarea pozițiilor celor două părți și a motivațiile lor respective". "Având în minte preocupările și cererile prezentate de Societatea Sf. Pius al X-lea cu privire la protejarea integrității credinței catolice împotriva 'hermeneuticii rupturii' cu Tradiția a Conciliului Vatican II - o temă abordată de Papa Benedict al XVI-lea în discursul adresat Curiei Romane în 22 decembrie 2005 -, Congregația pentru Doctrina Credinței susține că fundamentul pentru realizarea deplinei reconcilieri cu Scaunul Apostolic este acceptarea textului Preambulului Doctrinal, care a fost înmânat în cadrul întâlnirii din 14 septembrie 2011. Preambulul definește anumite principii și criterii doctrinale pentru interpretarea doctrinei catolice, care sunt necesare pentru a asigura fidelitatea față de Magisteriul Bisericii și principiul 'sentire cum Ecclesia'. În același timp, deschide spre discuții legitime examinarea și explicarea teologică a expresiilor și formulărilor conținute în documentele Consiliului Vatican II și în Magisteriul succesiv. În cadrul aceleiași întâlniri, au fost făcute anumite sugestii pentru o soluționare canonică a poziției Societății Sf. Pius al X-lea, în vederea ajungerii la dorita reconciliere". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 863, Ultimul acces: 2026-08-15 22:40:06
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1