Colocviul internațional Geniu și memorie colectivă : Mitropolitul Visarion Puiu, evocat la Putna[2011-08-26]Constantin CiofuÎn perioada 21-25 august, Fundația "Credință și creație", a Mănăstirii Putna din județul Suceava, organizează cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, colocviul internațional "Geniu și memorie colectivă". Tema din acest an a fost aleasă întrucât se împlinesc 130 de ani de la publicarea "Amintirilor din copilărie" de către Ion Creangă. Ședința de deschidere a avut loc duminică 21 august după slujba de Te Deum oficiată la Mănăstirea Putna. Au fost prezentate o serie de lucrări plastice, semnate de Ion Creangă, evocate de academicianul Dan Făurică. Apoi s-a lansat volumul IV al Revistei "Caiete" de la Putna, care reunește comunicările simpozionului din anul anterior. A fost prezentată proiecția "Cântec pentru țara de sus. Glasurile Putnei", de către prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universității de Arte "George Enescu" Iași . Zilele de 22 și 23 august au fost rezervate comunicărilor în cadrul cărora au fost invitați: acad. Eugen Simion, acad. Dan Hăulică și acad. Alexandrina Cernov, prof. univ. dr. Ștefan Afloroaiei de la Facultatea de Filosofie a Universității "Al.I. Cuza" din Iași, alături de alte cadre didactice universitare și cercetători din București, Iași, Cernăuți, Cluj-Napoca, Chișinău, Bălți, Sibiu, Piatra-Neamț, Craiova, Oradea, Alba Iulia. În ultimele două zile ale colocviului are loc o deplasare pe traseul Fălticeni-Humulești-Neamț-Iași, locurile în care a trăit și a activat Ion Creangă. Simpozionul se va închide la Mănăstirea Golia din Iași , unde va fi vizitată chilia lui Ion Creangă. Marți, 23 august, la Mănăstirea Putna a fost dezvelit bustul lui Visarion Puiu, ctitor al arhondaricului acestei așezări monahale, ridicat între anii 1936 și 1939. Bustul a fost lucrat de Silvia Radu, artist plastic din București. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de IPS Pimen. Silvia Radu a remarcat că și-a pus întregul suflet lucrând la bustul mitropolitului Visarion Puiu. "Dacă ne-am ruga mai mult, și dacă ne-am ruga cu toții, altfel ar fi țara noastră, altfel ar arăta lumea", a spus Silvia Radu. Acad. Dan Hăulică a fost cel care a vorbit despre viața mărturisitoare a mitropolitului Visarion Puiu. "Bustul mitropolitului Visarion Puiu a fost amenajat la Mănăstirea Putna pentru că vrednicul de pomenire episcop a fost întâistătătorul Mitropoliei Bucovinei și pentru că a ctitorit casa de oaspeți a mănăstirii noastre", a relatat pentru Radio Trinitas arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 787, Ultimul acces: 2026-08-15 22:45:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1