Schitul Sfântul Dionisie Exiguul din Bucova în haine de sărbătoare[2011-09-02]Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului alături de un numeros sobor de preoți și diaconi va sfinți sâmbătă, 3 septembrie, pictura ce împodobește biserica schitului Sfântul Dionisie Exiguul din Bucova, dup cum ne informează episcopiacaransebesului.ro.Aflat într-un peisaj mirific, Schitul Sfântul Dionisie Exiguul din Bucova a fost înființat la data de 1 octombrie 2009, fiind primul așezământ monahal din Patriarhia Română închinat Sfântul Dionisie Exiguul. Acesta a fost ctitorit de către domnul Ionesie Ghiorghioni în memoria și veșnica pomenire a fiului său Dionisie Ghiorghioni trecut prematur în lumea drepților. La prăznuirea primului hram al schitului, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a târnosit, la data de 1 septembrie 2010, biserica cu hramul Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul. Fiind situat într-un peisaj montan pitoresc pe valea Bistrei, Schitul Sfântul Dionisie Exiguul Bucova este păstorit de părintele Calinic Stângă. Acesta cuprinde biserica schitului construită în stil moldovenesc și un corp de chilii. Schitul de la Bucova este al XIX-lea așezământ monahal din Episcopia Caransebeșului și împletește frumos cununa vieții monahale duhovnicești din această Eparhie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4858, Ultimul acces: 2026-08-16 16:05:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1