Campus în parohia "Sf. Treime" Feldru[2011-08-05]În perioada 27-29 iulie 2011, în parohia "Sf. Terime" Feldru s-a desfășurat un campus parohial la care au participat grupul parohial ASTRU și un număr de 15 copii. Tema campusului "Credința, familia și prietenii dau valoare timpului tău!" i-a făcut pe participanți să reflecteze la valoare timpului petrecut cu Dumnezeu, cu familia și cu prietenii. În prima zi a campusului a avut loc o cateheză despre credință, urmată de activități practice iar apoi au fost ateliere de lucru în cadrul cărora participanții au învățat să facă brățări și suporturi pentru lumânări .În cea de a doua zi a campusului s-a ieșit la iarbă verde, la cabana, împreună cu copiii. După Sfânta Liturghie, a urmat cateheza despre familie și activități legate de tema zilei. A urmat Sfânta Liturghie, apoi bansuri, jocuri și spre bucuria tuturor s-a luat masa împreună. S-a continuat cu ateliere de confecționat brățări și jocuri cu apă care au încântat participanții. Vineri, ultima zi a campusului, a fost ziua dedicată prieteniei. De la ora 90 pr. Iuliu Bontaș a celebrat Sfânta Liturghie după care Mihai Moruțan a vorbit în cadrul catehezei despre prietenie și a propus o activitate în care copiii au vorbit despre prietenul și prietena cea mai bună. După-masă, în cadrul atelierelor, au pictat suporturile de lumânări pregătire în prima zi, iar apoi au urmat bansuri, jocuri, iar la final festivitatea de premiere a participanților, în cadrul căreia toți au primit diplome. "Mulțumim părintelui Iuliu Bontaș pentru ajutorul deosebit pentru organizarea acestui campus, membrilor ASTRU Cluj: Mihai Moruțan, Raluca Fernea și Paul Sopon care au venit de la Cluj-Napoca pentru a fi în mijlocul nostru în aceste zile de campus și nu în ultimul rând membrilor ASTRU parohial și tuturor celor care au susținut și s-au implicat în acest campus", scriu Ioan Dobrea și Lina Nechiti la finalul corespondenței de pe BRU.ro. (Sursa: vedeți aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 801, Ultimul acces: 2026-08-11 04:28:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1