Delegație a Patriarhiei Române la sărbătoarea Sfântului Vladimir marcată la Kiev - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Delegație a Patriarhiei Române la sărbătoarea Sfântului Vladimir marcată la Kiev

[2011-07-28]
Un fragment din moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost dăruit astăzi, 28 iulie, Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Darul a fost făcut de Biserica noastră cu prilejul sărbătoririi Sfântului Cneaz Vladimir, încreștinătorul rușilor, la cererea Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine.
Sfintele Moaște au fost duse la Kiev de o delegație condusă de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhipiscopul Sucevei și Rădăuților din care au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal.
Ierarhii români, „cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au purtat în Biserica Ucrainei, la solicitarea Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului și întregii Ucraine, o frumoasă icoană, purtând moaște ale Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Casian, care a subliniat c㠄sensul vizitei a fost acela de a întări legătura dintre bisericile noastre”, după cum ne informează Radio TRINITAS.
„Astăzi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost prezidată de Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii și de Sanctitatea Sa, Catolicosul Ilie al Gruziei și [...] de Preafericitul Vladimir, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-08-11 11:42:29