Tabăra de vară "Să descoperim prietenia cu Micul Prinț"[2011-07-26]În perioada 15-22 iulie 2011 a fost organizată o tabără de cateheză pentru copii de către părintele protopop Albu Cristian și sora Maximiliana OSBM. Cei peste 20 de copii au venit din parohia greco-catolică Buna Vestire din Baia Mare. Gazda taberei a fost mănăstirea Coborârea Sfântului Spirit din Molișet, județul Bistrița-Năsăud, care este administrată de călugării bazilieni.Tabăra a avut ca temă "Să descoperim prietenia cu Micul Prinț". Fiecare zi a avut o temă specifică în care s-a urmărit construirea unei adevărate relații de prietenie între copii și între copii și părinți. S-a reflectat asupra unor teme precum: prietenia poate să ne facă să suferim, sau e mereu un câștig? importanța sincerității într-o prietenie nu trebuie să fie exclusă; a învăța să avem grijă unii de alții; a învăța respectul dintre băieți și fete; recunoștința față de părinți pentru darul vieții. În urma expunerii temelor propuse pentru fiecare zi, copiii trebuiau să răspundă la câteva întrebări având ca scop înțelegerea cât mai bine a adevăratei prietenii: ți-e frică să devii mare? de ce? ai mai multă familiaritate cu părinții tăi sau cu prietenii tăi? de ce? prietenia dintre copiii de azi ți se pare asemănătoare cu cea dintre vulpe și Micul Prinț? cum trăiești prietenia în această perioadă de vară? De asemenea, copiii au avut parte de jocuri didactice și de câteva drumeții în împrejurimile satului Molișet, pentru a se putea bucura de frumusețea naturii dăruită cu generozitate de plaiurile mioritice de la poalele Țibleșului. "Sperăm ca Bunul Dumnezeu să facă această tabără, împreună cu alte tabere care au avut loc atât pe teritoriul Eparhie Maramureșului cât si pe teritoriul altor Eparhii, să fie 'semințe' bune în pământul cel bun care să aducă rod în Biserica zilei de mâine", citim la finalul materialului apărut pe BRU.ro. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 705, Ultimul acces: 2026-08-14 02:05:27
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1