© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Infertilitatea și reproducerea asistată - perspectivă ortodoxă (II)[2011-07-26]Vă oferim partea a doua a interviului propus de Provita Media, tradus de pe Miloserdie.ru, în care pr. prof. Andrei Lorgus, decanul Facultății de Psihologie a Universității Ortodoxe Ruse "Sf. Ioan Teologul" (Federația Rusă), vorbește despre infertilitate și reproducere din perspectivă ortodoxă. Interviul a apărut în traducere pe CulturaVietii.ro.- După multe încercări de a avea propriii copii, multe cupluri adesea decid să adopte. Poate fi o cale de ieșire din situație? - Adopția nu rezolvă problema principală. Dacă soții doresc să adopte un copil doar ca să aibă copii cu orice preț - este o patimă. Sarcina noastră pastorală constă în a-i opri pe astfel de soți, să le spunem că nu există decât un singur motiv pentru a adopta copii - excesul de iubire. Spiritual, problema pastorală constă în a lămuri de ce soții doresc să adopte copii. Se spune adesea, iată, copiii din casele de copii suferă, au nevoie de ajutor. Ori de câte ori asemenea părinți spun că vor să salveze copiii de la orfelinat, fără rude și înfometați, ca psiholog și ca preot mă îngrijorez, pentru că în spatele acestor cuvinte frumoase, de cele mai multe ori, stau patimi umane, printre care principala ar fi nemulțumirea față de viața personală. Copiii au nevoie de ajutor, dar nu astfel. Deoarece adopția poate fi și o chestiune controversată. Înțelegeți, fiecare persoană are părinții biologici. Ei sunt și părinți ontologici. Existența lor se bazează pe faptul că toți avem o mamă și un tată. Și fiecare om are nevoie de o mamă și un tată, la fel cum are nevoie de credința în Dumnezeu, de cerul de deasupra capului, de spațiul unde locuiește. Eu slujesc într-o școală-internat, unde sunt o mulțime de așa-numiți copii abandonați. Mărturisesc tuturor experiența mea îndelungată că toți copiii, în mod mai mult sau mai puțin conștient, sunt în căutarea părinților lor adevărați. Obișnuiam să gândesc: de ce le trebuie lor aceasta? Nu mai au nevoie să se întâlnească cu părinții lor adevărați, căci nu îi vor ierta, îi vor învinui și așa mai departe. Dar nu. Acești copii au nevoie de ei. Fiecare persoană trebuie să știe că el are o mamă și un tată. Poate doar pentru a coresponda cu ei sau doar să le cunoască numele. O fată și-a căutat o lungă perioadă de timp mama și spunea: nu o voi ierta niciodată pentru că m-a părăsit. Câtă încăpățânare, Doamne! A găsit-o, s-a întâlnit cu ea și s-a întors înapoi la internat. Acum e liniștită. Nu vrea să stea cu mama, dar a văzut-o pe aceasta și a iertat-o. Știe că are o mamă, care e la fel ca oricine altcineva. Când cuplurile adoptă copii străini, ei doresc adesea să le înlocuiască părinții lor naturali. Dar acest lucru nu trebuie făcut. Când copiii cresc luându-i pe părinții lor adoptivi drept adevărați, li se dezvoltă anumite probleme personale secrete. Ei nu știu și nu pot cunoaște originile acestor probleme, care le pot determina întreaga lor viață din viitor. Când oamenii adoptă copii ca să le ofere posibilități mai bune decât într-un orfelinat sau o instituție, mai degrabă decât ca să le înlocuiască părinții, aceasta este o situație sănătoasă. Cred că mergem spre aceea ca statul și societatea să ia o atitudine serioasă față de adopție sub formă de școli specializate. Dar școala nu ar trebui să învețe să dădăcească, ea trebuie să fie și o școală psihologică. Mai întâi de toate, trebuie să găsim fundamentul spiritual - de ce oamenii o fac, ce fel de oameni sunt, dacă înțeleg ei ce înseamnă familia, căsătoria, relația copil-părinte. Trebuie să îi oprim pe oamenii care aleg să adopte copii pentru că "au vrut copii". Sunt și alte situații, când adopția s-a dovedit o pură întâmplare. Au murit rudele, cineva i-a adus și atunci, desigur, trebuie să îi iei. Dar aceasta este cu totul altceva - este pronie cerească. - Cum pot fi ajutați pe soții fără copii? - Pentru aceasta este nevoie de un singur lucru - ca preoții și teologii să înceteze să mai repete fraza tradițională, dar controversată, conformă căreia scopul întemeierii familiei îl constituie copiii. Este un început fals, luat din lumea veche, lumea elenistică, pre-creștină. Din păcate, din Evanghelie, înțelegerea noastră modernă despre căsătorie a luat doar o singură frază, anume că "soția se mântuiește prin naștere de prunci". Dar există multe alte exemple. O mulțime de soți din Biblie au trăit fără copii sau o perioadă îndelungată nu au avut copii. Și nu Domnul îi judecă pentru aceasta, ci societatea, zvonurile oamenilor. Și dacă noi, ca reprezentanți ai ortodoxiei ruse, vom abandona această idee, cel puțin oamenii credincioși nu vor mai suferi atât de mult pentru faptul că nu au copii. Apropo, patronii căsătoriei în ortodoxia rusă - Sfinții Petru și Fevronia - sunt un cuplu fără copii. Și pe nimeni nu deranjează acest lucru. Dimpotrivă, ei reprezintă exemplul și simbolul iubirii conjugale, deși au fost soți fără copii. Apare însă întrebarea esențială: atunci care este sensul familiei? Printre mulți creștini ortodocși există ideea că sensul familiei este nașterea de copii. Iar permiterea relațiilor sexuale, după cum spun ei, se bazează doar pe concepție. Din punctul lor de vedere, cuplurile fără copii, în general, trăiesc în desfrânare, deoarece nu dau naștere la copii, dar duc o viață sexuală. Aceasta nu este o atitudine creștină. O astfel de abordare poate aduce multe cupluri în impas, la suferințe spirituale, deoarece soții, simțind că mariajul lor este incomplet, suferă. Trebuie să spunem că copiii sunt o consecință a relației conjugale, dar nu sensul ei. Ei nu sunt sensul, ci rodul iubirii dintre soți. Din punctul meu de vedere, sensul familiei constă în crearea unei biserici mici, "cei doi să devină un singur trup". Aceasta este crearea uniunii mai presus de sine și constituie sensul principal al căsătoriei. "Nu este bine ca omul să fie singur", aceste cuvinte din Biblie arată drumul fiecărui om. Dar și aici trebuie să fim rezervați. Mulți tineri de astăzi nu se căsătoresc nu pentru că ei nu doresc, ci pentru că nu pot. Acești tineri nu ar trebui să fie condamnați că încalcă poruncile. Umanitatea contemporană căzută este de așa natură încât nu numai că nu poate da naștere la copii, ci nici să se căsătorească tinerii nu pot, din multe motive - spirituale, psihologice, de familie. Adesea, oamenii sunt astfel educați în familiile lor încât ei pur și simplu nu se pot căsători. Prin urmare, nu putem condamna sau critica pe nimeni. Putem spune: "Căsătoria este darul binecuvântat, uniunea mai presus de sine dată de Dumnezeu, mica biserică, ce este creația a două persoane". Dar ea nu este dată tuturor. Da, desigur, în căsnicie se descoperă identitatea omului și punerea sa în valoare are loc într-o plenitudine mai mare. Pentru om, este posibil: drumul mănăstiresc, cel al celibatarului, al celui cu mulți copii și al celui fără copii. Dar căsătoria este preferată de toți, cu excepția celor puțini, care sunt chemați la viața monahală de dragul lui Cristos. Calea identității feminine este la fel de diversă ca a oricărui altuia dintre noi. Femeia nu este gospodină, nu este fabrică de copii. Ea este o personalitate, care își are propria viață minunată și misterioasă. Principalul lucru pentru orice om este el însuși, este mântuirea sufletului său nemuritor și neprețuit. Acest lucru înseamnă unirea sufletului său cu Dumnezeu, înseamnă îndumnezeire. - Mulți pot cuprinde acest lucru cu mintea, dar tot suferă... - Da, femeile suferă mult, și adesea această suferință se manifestă la nivel somatic, ca boli cardiovasculare și ginecologice. Desigur, femeile fără copii în căsătorie vor avea de suferit. Ele pot fi ajutate, dacă sunt de acord să recunoască faptul că sensul căsătoriei nu îl constituie copiii, ci soțul. Lucrul principal este iubirea, nu concepția. Și al doilea lucru: este nevoie de a predica existența noastră umană ipostatică. Adică identitatea persoanei mai presus de natură. Printre altele, acest motiv, despre identitatea persoanei, despre importanța personalității proprii a femeilor apare într-o problemă diferită: suferințele soției-mame, atunci când copiii cresc și pleacă. Și ea se simte uneori abandonată: "Eu v-am crescut, dar voi acum ați uitat de mama?" Trebuie să ținem minte că sensul vieții femeilor nu îl reprezintă copiii. Douăzeci de ani, până când copiii cresc, trec atât de repede și la cincizeci de ani, o femeie se gândește: cine sunt acum? Profesie nu am, în familie este un gol, de casă nu are nimeni nevoie, eu fac o ciorbă, dar nimeni nu o mănâncă, spăl, dar nimeni nu vede aceasta, nimeni nu spune mulțumesc ș.a.m.d. Acestor femei ar trebui să li se reamintească că scopul existenței lor nu stă în copii, ci în ele, ca persoane. Este important de spus aceasta unei femei ai cărei copii au crescut și au plecat sau au murit. Câți copii nu mor astăzi! Și ce să spui, pentru a le consola, mamelor ai căror copii au murit în armată, pe timp de pace? Bărbații sunt mai puțin afectați de lipsa copiilor, deoarece se presupune că aceasta nu este problema lor. De fapt, este chiar dimpotrivă. Infertilitatea se referă foarte adesea la sexul masculin, nu feminin. Motivele pot fi și psihologice, și fiziologice, și spirituale. Bărbații suferă. Dar, din păcate, bărbații recunosc mai rar acest lucru și nu se adresează nici la preot, nici la psiholog. Adesea, ei merg pur și simplu la medic. Bărbații au un mit, și anume că pot uita de toate, muncind fără istov. Când un bărbat de 40-50 de ani reușește în afaceri, el se trezește că tot ceea ce are și ce a făcut nu îl mulțumește. Și își spune: cui îi voi da eu toate acestea? Nu am nici un moștenitor... Paternitatea pentru bărbați este un lucru la fel de important cum este maternitatea pentru femei. Pentru că nașterea unui copil este o șansă a ta de a te întâlni cu tine însuți în condiții noi. Sunt convins că nașterea copiilor mei mi-a permis să mă cunosc dintr-o altă perspectivă. Cei care nu au copii nu au această oportunitate. Nu totul în viața noastră iese așa cum ne-am dori. Se întâmplă uneori ca Domnul să trimită copii atunci când părinții nu îi mai așteaptă. Acest lucru nu înseamnă că oamenii nu îi doreau. Dacă ei se sperie și îi refuză, este înfricoșător. Iar atunci când se bucură și îi primesc ca pe un dar de la Dumnezeu - este minunat. Ei vor fi binecuvântați. Aș spune că nu trebuie să vrem copii. Nu trebuie să refuzăm copiii, este păcat. Trebuie pur și simplu să îi așteptăm. Să îi așteptăm așa cum aștepți o întâlnire cu omul iubit. Desigur, îți dorești să ai copii. Dar să îi dorești în sensul să îi aștepți, nu să faci tot posibilul ca să îi ai. Problemele demografice din țara noastră sunt doar o consecință a unei boli prelungite din societatea noastră. Această boală înseamnă prăbușirea căsătoriei și a familiei. Simptomele sale sunt pierderea capacității de a iubi, obiceiul de a trăi "pentru propria plăcere", "de a lua totul de la viață". Originile sale constau în pierderea sensului vieții, atât personale, cât și de neam, de familie. Până nu eliminăm cauzele bolii, toate măsurile economice și administrative vor fi ineficiente. (Sursa: vedeți aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 753, Ultimul acces: 2026-08-11 10:33:04
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
