© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Interviu: Cum să îl găsim pe Dumnezeu în "blogosferă" (II)[2006-05-04]Vă prezentăm a doua parte a interviului acordat agenției ZENIT de Antonio Spadaro, SJ, scriitor la revista "La civilta cattolica", ce a publicat recent cartea "Conexiuni, noi forme ale culturii în timpul Internetului". Amintim că în acest interviu, apărut în traducerea pr. Mihai Pătrașcu pe situl www.ercis.ro, pr. Antonio Spadaro explică influența pe care rețeaua, blog-urile etc. o exercită asupra culturii și asupra modului de a trăi religia și cum acestea pot deschide spații, inexistente înainte, de dialog interreligios și teologic.- Este posibilă dezvoltarea unui dialog teologic? - Dacă rețeaua poate să fie loc de dialog spiritual, cu siguranță că ea poate să deschidă spre dialogul interreligios și teologic spații inexistente înainte. Împărțirea critică și medierea științei credinței, care este prima îndatorire a teologiei, se realizează mereu într-un context de gândire, de limbaj, de imagini, de cultură și deci de "comunicare". Rețeaua realizează o schimbare în modul de a trăi instanțele de comunicare și de comuniune. Să ne gândim la comunicarea constantă dintre persoanele care lucrează la aceeași idee, însă care locuiesc în diferite părți ale lumii și nu se cunosc personal. Ele realizează între ele, dacă intră în relație puternică, un fel de "conștiință comună". Desigur că acest lucru are influență în domeniul teologic, cu atât mai mult dacă are loc comunicarea între persoane care prin cultură și formare folosesc metafore, imagini și limbaje diferite pentru a vorbi despre Dumnezeu și credință. Ce efecte va avea acest lucru asupra cunoașterii și comunicării teologice? Este o întrebare care angajează teologia pe diferite planuri. Primele niveluri sunt, desigur, cele ale studiului care folosește teorii, modele, metode ale științei comunicațiilor în măsură să ajute propria reflecție asupra credinței și cel al modului de a comunica teologia. Un model de teologie a revelației de tip "verbal", care îl încadrează pe om ca "ascultător al cuvântului" sau, dacă vrem, modelul parabolei îndreptată spre cer sau cel al omului-radar riscă, de fapt, să nu fie atât de explicative cum erau în trecut. Dacă odinioară omul putea fi vizualizat ca o ființă în căutarea unui răspuns cu privire la viața sa, acum poate mai degrabă să fie conturat ca o persoană cu o atitudine de alegere, selectare, discernământ cu privire la răspunsul cel mai potrivit și satisfăcător. Trebuie să învețe să caute și să găsească. Rețeaua oferă teologiei noi oportunități și, în același timp, lansează provocări fie de ordin metodologic, fie de ordin speculativ. - Cât de mult pot favoriza noile tehnologii ale comunicării activitățile pastorale și care sunt limitele difuzării în rețea? - Papa Ioan Paul al II-lea, pentru cea de-a XXXVI-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale din anul 2002, a ales tema: "Internetul: un nou forum pentru proclamarea Evanghelia". Cu ocazia acelei zile, a pregătit un mesaj cu tonuri inspirate din "sensul de aventură care a caracterizat alte perioade mari de schimbare", din "realism" și din "încredere" până la îndemnul, adresat întregii Biserici, "să treacă în mod curajos acest nou prag pentru `a înainta în larg` în rețea". Deci pastorația trebuie să se confrunte cu rețeaua, nu numai ca "instrument" de evanghelizare, ci înainte de toate ca "ambient" cultural și educativ. El determină un stil de gândire, contribuind și la definirea unui nou mod de a construi cunoașterea și relațiile. De fapt, omul nu rămâne neschimbat de modul în care manipulează lumea: se transformă nu numai mijloacele de comunicare, ci însuși omul și cultura sa. Astfel, angajarea în mass-media nu are numai scopul de a multiplica vestirea. Nu este suficient a folosi mijloacele de comunicare pentru a răspândi mesajul creștin și magisteriul Bisericii, ci trebuie integrat însuși mesajul în noua cultură creată de comunicarea modernă. - Într-un capitol dumneavoastră vorbiți despre rețea ca model de Biserică, ne explicați de ce? - Relațiile în rețea funcționează dacă sunt mereu active conexiunile: atunci când un nod sau o legătură ar fi întreruptă, informația nu ar trece și relația ar fi imposibilă. Caracterul reticular al viței în ale cărei mlădițe curge aceeași limfă nu este departe de imaginea internetului, până la urmă. De aici se înțelege că rețeaua este imagine a Bisericii în măsura în care este înțeleasă ca un trup care este viu dacă toate relațiile în cadrul său sunt vii. Apoi, universalitatea Bisericii și misiunea vestirii "la toate neamurile" întăresc percepția că rețeaua poate furniza un model de o anumită valoare ecleziologică. Însă discursul poate să fie ambiguu: Biserica niciodată nu va putea fi înțeleasă numai ca o "comunitate virtuală", nici să fie "redusă" la o rețea autoreferențială. Biserica nu este o rețea de relații imanente, ci are întotdeauna un principiu și un fundament "extern". Dacă relațiile în rețea depind de prezența și de funcționarea eficace a instrumentelor de comunicare, comuniunea eclezială este în mod radical un "dar" al Duhului. - În apendicele cărții dumneavoastră acordați multă atenție lecturii, ajungând să spuneți că "lectura poate deveni experiență spirituală". Puteți să ne ilustrați punctul dumneavoastră de vedere? - În volumul meu fac următoarea observație: cartea are un caracter "virtual" pentru că nu poate să fie redusă la textul tipărit și nici la cititor: ea există cu adevărat atunci când este citită, atunci când se dezvoltă o interacțiune între pagini și cel care le citește. Astfel opera ia viață. Textul este ca un joc în care cititorul se implică în mod interactiv. Experiența propusă de Exercițiile spirituale ale sfântului Ignațiu de Loyola îl cufundă pe cel care le face în misterul biblico-creștin și îl face capabil să interacționeze activ cu personaje, evenimente, discursuri, grație și capacității sale de imaginație. Așadar, Exercițiile pot să constituie un model de lectură a oricărui text literar. Implicarea, în lumina Exercițiilor, este o situație în care cititorul intră în întregime (memorie, intelect, voință, ar spune Ignațiu, mai exact cu așteptările sale, amintirile sale, înțelegerea sa asupra realului) în lectură și acolo el, într-un fel, se "citește" pe sine însuși, dorințele sale, tensiunile sale interioare. Persoana atentă la propria viață spirituală va fi în măsură "să simtă și să cunoască mișcările care se provoacă în suflet" în timpul lecturii. Ele sunt în activitate în noi chiar și atunci când citim o carte sau vedem un film. Nu este rar ca unele imagini sau unele expresii să acționeze în noi în manieră profundă și să fie izvor de consolare sau de dezolare spirituală. Pentru ca să se întâmple această recunoaștere este necesar discernământul spiritual. Astfel, pentru cititorul format la spiritualitatea Exercițiilor nu va fi neobișnuit să se întrebe pe sine însuși sau să discute în dialog cu o călăuză spirituală cu privire la emoțiile pe care le-a simțit citind un roman sau o poveste sau chiar privind un film, notând - așa cum cere de mai multe ori Ignațiu în Exerciții - "punctele" sau "părțile mai importante", unde s-a simțit "vreo cunoaștere, consolare sau dezolare" sau unde au fost observate "mișcări și gusturi spirituale mai mari" (Exerciții spirituale, nr. 62, 118 și 227). Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 721, Ultimul acces: 2026-08-15 16:52:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
