Negarea învierii Domnului înseamnă zădărnicirea credinței - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Negarea învierii Domnului înseamnă zădărnicirea credinței

[2006-04-30]
Învierea lui Cristos este inima credinței noastre, un adevăr ce trebuie reafirmat cu tărie în orice timp, a reamintit duminică, 30 aprilie 2006, Papa Benedict al XVI-lea, vorbind miilor de pelerini reuniți la amiază în Piața Sfântul Petru pentru a recita împreună rugăciunea "Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului", antifonul care înlocuiește în timpul pascal rugăciunea "Angelus". De asemenea, Papa a amintit că luni este sărbătoarea Sfântului Iosif, cu un gând la lumea muncii, și începe luna mai dedicată prin tradiție cinstirii Preasfintei Fecioare Maria, o perioadă utilă redescoperirii funcției materne pe care Fecioara Maria o are în viața credincioșilor, se arată într-o știre de la Radio Vatican.

Papa Benedict a îndemnat la învingerea greutății în a crede, dificultate pe care au trăit-o și apostolii, și la a crede în învierea lui Cristos. La începutul alocuțiunii a spus: "În timpul pascal liturgia ne oferă multiple imbolduri pentru a întări credința noastră în Cristos înviat". În duminica a III-a a Paștelui, de exemplu, "sfântul Luca povestește despre cei doi ucenici de la Emaus care, după ce l-au recunoscut `la frângerea pâinii`, s-au dus plini de bucurie la Ierusalim pentru a-i informa pe ceilalți despre tot ceea ce li se întâmplase. Și chiar pe când ei vorbeau, Domnul însuși s-a făcut prezent arătându-le mâinile și picioarele cu semnele pătimirii. Apoi, în fața uimirii neîncrezătoare a apostolilor, Isus le-a cerut să-i dea pește fript și l-a mâncat înaintea lor (cf Luca 24,35-43)". Din aceasta și din celelalte povestiri, a subliniat Papa Benedict al XVI-lea, se desprinde o repetată invitație de a învinge incredulitatea și a crede în învierea lui Cristos, ucenicii fiind chemați să fie martori chiar ai acestui eveniment extraordinar.

"Învierea lui Cristos este faptul central al creștinismului, adevăr fundamental ce trebuie reafirmat cu vigoare în orice timp, întrucât a-l nega, cum s-a încercat în diferite moduri și continuă să se facă, sau a-l transforma într-un eveniment pur spiritual, înseamnă a zădărnici însăși credința noastră". Sfântul Părinte a arătat că, în zilele care au urmat învierii Domnului, apostolii au rămas uniți între ei, întăriți de prezența Mariei, și că după Înălțare vor stărui împreună cu ea așteptând în rugăciune Rusaliile. "Sfânta Fecioară a fost pentru ei mamă și învățătoare, rol ce continuă să îl desfășoare față de creștinii din toate timpurile. În fiecare an, în timpul pascal, a continuat Pontiful, retrăim mai intens această experiență și poate tocmai din acest motiv tradiția populară a consacrat Mariei luna mai, care, în mod obișnuit, cade între Paște și Rusalii".

"Această lună pe care o începem mâine, ne este de aceea utilă pentru a redescoperi funcția maternă pe care ea o îndeplinește în viața noastră, pentru ca să fim mereu ucenici docili și martori curajoși ai Domnului înviat. Mariei îi încredințăm necesitățile Bisericii și ale lumii întregi, în special în acest moment marcat de nu puține umbre". Invocând mijlocirea și a sfântului Iosif, Papa i-a invitat pe credincioșii prezenți să se adreseze Mariei cu rugăciunea "Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului", "rugăciune ce ne face să gustăm bucuria mângâietoare a prezenței lui Cristos înviat".

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 819, Ultimul acces: 2026-08-20 04:51:18