Sfințire de diaconi la Ierusalim - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfințire de diaconi la Ierusalim

[2011-06-10]
Sfânta Liturghie s-a celebrat în limba engleză, dar a fost animată de numeroase cântări în diferite alte limbi. Celebrantul care a prezidat Sfânta Liturghie și a conferit celor șapte candidați darul diaconatului a fost Episcopul William Shomali, auxiliar de Ierusalim. Au participat numeroși prieteni, dintre care cei mai mulți erau colegi de studii, multe persoane consacrate și un mare număr de filipinezi, cu mulți copii. Au fost prezenți și seminariștii din Beit Jala (unde se află Seminarul Diecezan al Patriarhiei Latine a Ierusalimului), însoțiți de rectorul lor, pr. Hadib Zoomot, precum și mulți frați franciscani ai Custodiei Țării Sfinte, însoțiți de formatorul lor, pr. Noel Muscat, OFMConv.
În predica sa, PS William Shomali a comparat misiunea serviciului diaconal cu imaginea Sfintei Fecioare Maria, slujitoarea Domnului prin excelență. Comentând Evanghelia despre pomul bun care aduce roade, el a spus: "Oamenii văd ceea ce facem înainte de auzi ceea ce spunem, (...) dar putem lucra virtuos numai dacă avem privirea fixată pe Cristos". După Sfânta Liturghie, toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească în jurul noilor diaconi, pe care i-au felicitat și le-au urat să continue cu bucurie drumul de urmare al lui Cristos.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 782, Ultimul acces: 2026-08-12 16:31:40