Ședința Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ședința Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

[2011-06-09]
La reședința Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, miercuri 08 iunie 2011 s-a desfășurat, sub președenția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, ședința Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. După cum ne informează eparhiaargesului.ro, în cadrul ședinței s-au prezentat referate cu privire la:
- protocolul de colaborare în legătură cu construcția Catedralei Mântuirii Neamului;
- stadiul lucrărilor la construcția noii Catedrala Arhiepiscopale și restaurarea picturii și a pietrei de la Catedrala Arhiepiscopală;
- situația Fondului Pastoral Eparhial, Filantropia, Fondul Central Misionar;
- solicitările de ajutor financiar ale unor credincioși și preoți de la parohii;
- diferite probleme administrative și culturale ale Eparhiei;
- darea de seamă a cheltuielilor pe trimestrul I al anului 2011;
- întocmirea fișelor pentru sănătatea, securitatea și protecția muncii și a fișelor privind paza contra incendiilor și a situațiilor de urgență pentru tot personalul clerical și neclerical din Eparhia Argeșului și Muscelului;
- evaluarea posturilor actuale vacante, pe anii 2011-2014, privind pensionarea la limită de vârstă a preoților și a profesorilor de religie din învățământul religios de stat.
În urma analizei situației concrete, după cum e informează eparhiaargesului.ro s-a hotărât să nu se mai acorde Binecuvântare Arhierească pentru Secția Teologie Pastorală din cadrul Facultății de Teologie Sfânta Muceniță Filoteia – Universitatea din Pitești. Se face precizarea că se vor acorda Binecuvântări Arhierești pentru susținerea examenului de admitere la: Secția Teologie Socială, Artă Sacră, Pedagogie Muzicală, Misiune și slujire prin Limbaj Mimico Gestual.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 654, Ultimul acces: 2026-08-15 02:09:01