Periscoape suprastelare (2), de Cornelius Greising - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Periscoape suprastelare (2), de Cornelius Greising

[2011-06-10]
PERISCOAPE SUPRASTELARE (2)
SISTEMUL SIMBOLIC AL CIFREI 2 (continuare)
2. SISTEMUL STRUCTURAL BINOMIC AL LEGII DIVIN-JURIDICE
Introducere
Sistemul smbolic este asemenea unui ingenios periscop prin intermediul căruia putem să vedem din „ceva” în „altceva”. Putem să privim prin prisma asemănării, din lumea „semnicantului” în lumea „semnificatului”. O importantă metodă metaforică, a Bibliei, prin care ochiul nostru zboară din submarinul „planetar”, în lumea de deasupra oceanului „stelar”. O vedere intuitivă prin caracteristicile oferite de simbolistica biblică diversă.
În studiul anterior am vizat simbolistica intuitivă sau prin asemănare. De data aceasta studiem simbolistica de tip convențional. Adică toate acele simboluri, în care raportul dintre semnificant și semnificat nu este lăsat la dispoziția noastră, ci este stabilit printr-o relație anterioară. În această privință, exemplul cel mai grăitor este reprezentat de semnele de circulație sau de limbajul uman.
Trebuie precizat, în această privință, faptul că lumea noastră, este întemeiată, în foarte multe aspecte ale ei, pe fundamentul simbolisticii convenționale. În cadrul studiului nostru este vorba despre simbolismul cifrei 2. Adică despre sistemul structurii binomice. Suntem o metaforă a Creatorului. Nu în natura noastră, ci în esența noastră. Prin calitatea de persoane suntem „asemenea” Creatorului. Suntem „dumnezei” (Ioan 10, 34; Ps. 82, 6), adică personalități în natura noastră limitată. Creatorul este „Dumnezeu”, adică personalitate, în Universul nelimitat. Forma de contingență dintre natura umană și natura divin㠖 un aspect binomic - este o caracteristică universală și convențională. Nu trebuie să ne mire deloc faptul că și comunicarea dintre lumea divină și lumea umană se bazează pe metaforă sub toate formele ei (poetică, ritualică, parabolică, legendară, mitologică etc). Suntel lumi în relații metaforice.
Simbolistica lumii umane este, așadar, nu numai o simbolistică prin decodificare intuitivă. Adică în conformitate cu principiul asemanării, ci și convențională. În metafora convențională raportul dintre semnificant și semnificat este stabilit prin convenție anterioară. Una dintre metaforele convenționale creaționale este însăși structura vie. Elementul principal fiind ADN-ul. Acesta funcționează automat într-un simbolism convențional. Un sistem meaforic convențional – înscris în materia vie de către Creatorul Însuși - pentru organizarea structurii vii. ADN-ul realizează simbolistica sa prin cele două coduri paralele, ale celor două catene, prin care se plasează aminoacizii, în proteine, într-o anumită ordine fixă. Cele două ramuri al ADN tricotează, asemenea unor andrele codificate, materiei vie.
Metaforele convenționale – structurile terestre prin reguli convenționale – abundă în viața noastră terestră. Limbajul uman este născut printr-o asociere convențională între obiecte și cuvinte. Adam a „pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului” (Gen. 2, 20 p.p.). Mamele și apoi dicționareale imprimă în copii sistemele simbolice ale fiecărei limbi terestre. De la ceasornicul de pe masă care toacă timpul în unități de măsură numite convențional – secunde, minute, ore – si până stiloul care înșiră simboluri pe foile de hârtie, totul este un rod al simbolisticii convențiale. Analogia convențională domină viața actuală. Întreaga mass-media se răspândește pe cale simbolică, nu mai vorbim de industria automată care funcționează conform simbolisticii convenționare, de obicei digitalică.
Metafora este binomică. Se exprimă prin raportul dintre semnificant și semnificat. Tot ceea este metaforic este, în același timp, binomic. Adică este format din două elemente structurale.
SISTEMUL STRUCTURAL BINOMIC AL LEGII DIVIN-JURIDICE
Primul simbol binomic convențional este, așa cum s-a spus anterior, structura naturii umane. Suntem ființe alcătuite din două niveluri: trup-spirit. Este știut faptul că natura noastră este compusă din aceste două structuri diferite. Suntem ființe binomice sau dihotomice: nivelul material de tip automat-inconștient (trupul) și nivelul spiritual de tip conștient-liber (spiritul).
- Prin nivelul conștient-liber (spiritul) se naște cultura umană. Comportarea liberă. Cultura este sediul păcatulului. Nu natura. Păcatul aparține exclusiv moralei. Deci libertății umane.
- Prin nivelul automat-impus (trupul) se naște natura umană. Existența vie. Sediul morții. Moartea nu aparține culturii, ci naturii. Aparține exclusiv condamnării. Pedepsei divine.
Natura umană nu îmbracă întâmplător aceste două niveluri structurale distincte: nivelul spiritual (conștient-liber) și nivelul material (automat-impus). Numai în felul acesta, prin două niveluri de lucru – corp-spirit – omul poate deveni personalitate. Numai în felul acesta se poate trece de la materie la spirit. Omul se poate înălța de la inconștient la conștient. Poate capăta caracter de persoană.
Acesta este primul motiv pentru care persoana umană este formată din două niveluri distincte. Așa cum se știe, din practica existenței și reproducerii umane, informația genetică este cantonată în noi prin creațiune (ADN), în mod convențional. Fiecare ființă umană se naște, în mod genetic, cu posibilitatea formării celor două niveluri structurale distincte – trup-spirit – pentru a putea să îndeplinească în final calitatea de persoană.
Există și al doilea motiv pentru care ființa umană este împărțită în două compartimente distincte: trupul uman și spiritul uman. Și anume, pentru ca persoana umană să poată fi coordonată de Legea divin-juridică (morală și penală).
În același timp, trebuie spus, și faptul opus. Și anume, că din cauza dublei structuri – corp-spirit – a ființei umane, Legea divin-juridică trebuie să îmbrace o structură binomică: morală și penală.
Altfel spus, Legea divin-juridică trebuie să îmbrace structura cifrei 2, fiindcă numai prin cele două normative – moral și penal – poate să coordoneze făptura umană.
- Normativul moral: atunci când acesta este încălcat, prin nerspectarea celor 10 Porunci (Decalogul) de către spiritul uman, se naște Păcatul. O certă dovadă că Păcatul aparține spritualității umane.
- Normativul penal: ori de câte ori este încălcat normativul moral, este activat și normativul penal, impunând aplicarea Morții asupra trupului uman. O certă dovadă că Moartea aparține naturii fizice.
Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii; Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți. Dar dacă aveți în vedere fața omului, faceți păcat, și sunteți
osândiți de Lege ca niște călcători de Lege – Iac. 2, 8-9.
Așa cum am văzut, există un lanț de motive pentru care natura umană și coordonarea sa juridică poartă destinul cifrei 2. Primul motiv constă în faptul că numai printr-o dublă structură - corp-spirit – omul se poare ridica la statutul de personalitate. Cel de al doilea motiv constă în faptul că, numai în calitatea sa de persoană, ființa umană poate fi coordonată spiritual și pedepsită fizic, de către Legea divin-jurică. Iar cel de-al treilea motiv, constă în faptul că Legea divin-juridică însăși trebuie să capete o structură binomică: să indice păcatul prin normativul moral (asupra spiritului) și să impună moartea prin normativul penal (asupra trupului).
Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești !”… Odinioară fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat și eu am murit. Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea – Rom. 7, 7 d.p. 9, 10.
În calitate de apărătoare absolută, atât a libertății, cât și a dreptății, Legea divin-juridică trebuie să întruchipeze în mod concomitent și un aspet liber, și un aspect impus. Acest fapt necesită ca Legea divin-juridică să îmbrace un caracter binomic: un aspect liber pentru normativul moral și un aspect impus pentru normativul penal.
În consecință, Legea divin-juridic nu este nici o Lege liberă, nici o Lege impusă. Este vorba despre o Lege divin-juridică binomică mixtă: deplin liberă în domeniul moral, și total impusă în domeniul penal.
Multă vreme nu se cunoaște aspectul binomic al Legii divin-juridice. Se cunoaște doar aspectul monomic. Adică numai cele 10 Porunci. De exemplu, se știe că Reforma religioasă a secolului al XVI-lea (protestantismul) nu concepe prin noțiunea de Lege decât existența celor 10 Porunci. Din această cauză, această reformă, nici nu poate concepe corect sistemul mântuirii. Din moment ce există numai normativul moral, atunci conflictul dintre om și Lege se manifestă numai sub formă de Păcat. Adică încălcarea unei singure dreptății: dreptatea morală.
În acest caz, Domnul Hristos are misiunea doar de a pune capăt Păcatului uman. Și calea recomandată de Reforma secolului al XVI-ea constă în acordarea „neprihănirii” Domnului Hristos. În felul acesta, El acoperă Păcatele noastre prin credința în acoperirea neascultării noastre cu ascultarea Lui: neprihănirea exclusiv prin credință (principiul nebiblic al faptului că suntem „socotiți” drepți, moral, prin credință). Un fapt nebiblic deoarece Legea divină nu admite nici moral, nici penal substituirea identității nimănui.
Există și ideea protestantă a „puterii” Domnului Hristos care ar executa în om ascultarea deplină prin neprihănirea exclusiv prin credință (principiul nebiblic al faptului că suntem „făcuți” drepți, moal, prin credință). Noțiunea de personalitate nu poate admite o asememea acțiune. Se știe că în cadrul personalității nu poate funcționa nici o „putere” în afară de „puterea” ideii.
Toate aceste concepții, de mai sus, sunt elaborate în perioada de timp în care noțiunea de Legea divin-juridică este concepută monomic, iar noțiunea de personalitate nu există încă. O caracteristică a protestantismului. O idee valabilă numai pentru creștinismul postapostolic degradat. Un creștinism care este transformat într-un mit: Mitul hristic. Adică o încredere în primirea Domnului Hristos ca pe o forță transformatoare și mântuitoare. În felul acesta, creștinismul pătrunde cu o atât de mare ușurință, în lumea politeistă.
In vederea judecății divine, trebuie să apară în istoria religioasă, mișcarea confesională care să prezinte corect Legea divin-juridică. Un fapt care impune înțelegerea structurii binomice a acesteia: existența normativului moral și a normativul penal. În cazul acesta, conflictul dintre om și Lege se soldează cu două consecințe grave: Păcatul și Moartea.
- Păcatul (încălcarea dreptății morale) nu poate fi îndepărtat decât de către persoana în cauză, prin pocăința proprie, sub călăuzirea divin-educațională a Duhului Sfânt: dreptatea prin fapta de pocăință.
- Moartea (impunerea dreptății penale) nu poate fi îndepărtată de la sine de către om. Rezolvarea acesteia n-o poate face decât Domnul Hristos prin moartea Sa, realizând dreptatea penală a Legii în locul acestuia: dreptatea prin credința în jertfa Sa.
Planul de Mântuire conține astfel două dreptăți:
- Dreptatea prin fapta de pocăință sub călauzirea Duhului Sfânt sau de reîntoarcere spre Decalog.
- Dreptatea prin credința în moartea Domnului Hristos sau iertarea prin substituirea morții omului de către Domnul Hristos, prin Cruce.
Este clar faptul că nici acest mod de lucru, prezentat mai sus, nu poate fi realizat atat de simplist, din cauză că Legea divin-juridică se opune substituirii pedepsei. Din această cauză, adevărata explicare biblică a mântuirii este prezentată de Domnul Hristos lui Nicodem în conferința acelei nopții vestite, sub forma paradoxului mântuirii (Ioan 3, 5-14).
Este necesar ca înainte de Judecata divină să se cunoască structura binomică a Legii divin-juridice. Expresia judecăți divine constă în cercetarea persoanelor înscrise în Cartea vieții în domeniul celor două dreptăți.
O operație doctrinară absolut necesară care constă în sudura dintre Decalog și Cruce. O sudură pe care o realizează Mișcarea adventă. Adică Reforma religioasă a secolului al XIX-lea (declanșată în 1844). O reformă religioasă apărută prin mandat profetic și care are menirea să aducă în practica religioasă principiul divin din Apoc. 14.12. „păzirea poruncilor și credința în Isus”.
Și adventismul n-ar fi îndeplinit niciodată această misiune religioasă, de descoperire empiric㠖 a binomismului Legii divin-juridice - dacă în componența grupării acestuia n-ar fi participat reprezentați din orientarea deistă care susțin preponderent Decalogul și din orientarea teistă care susțin preponderent Crucea. Un complex de împrejurări care a determinat înțelegerea celor două operații ale Harului:
- Recunoașterea și respectarea Decalogului prin Duhul Sfânt (îndreptățirea prin fapta de pocăință)
- Recunoașterea și primirea Cruci prin Domnul Hristos (îndreptățirea prin credința în jertfa lui înlocuitoare).
În felul acesta se înțelege faptul că întregul aspect al problemei raportului dintre om și Dumnezeu este subordonat sistemului structurii binomice (vom prezenta câteva studii). Un motiv pentru care întregul sistem simbolic al raportului dintre om și Dumnezeu se îndeplinește în mod convențional prin sistemul de lucru de natură binomică.
(Va urma)

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-08-14 22:17:56