Cum ştim care este Biserica adevărată?

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cum ştim care este Biserica adevărată?

[2011-05-31]

pr. Dwight Longenecker
Traducător: Radu Capan
Teme: Apologetică

Convertirea mea la credinţa catolică a început în lumea fundamentalismului protestant. După ce am crescut într-o Biserică baptistă, am urmat cursurile Universităţii Bob Jones. Acolo am devenit anglican, mergând mai apoi în Marea Britanie pentru a fi făcut preot anglican. Itinerariul meu de credinţă a ajuns la o criză la începutul anilor 1990, când Biserica Anglicană se confrunta cu problema hirotonirii femeilor. Din instinct eram împotriva inovaţiilor, dar doream totuşi să fiu deschis faţă de ele, să nu resping ceva doar pentru că era nou. M-am decis atunci să las la o parte prejudecăţile mele şi să ascult cât pot de deschis ambele părţi implicate în dezbatere.

Ascultând, mi-am dat seama că din punct de vedere uman, ambele tabere aveau unele argumente solide. Ambele părţi invocau Scriptura, Tradiţia şi raţiunea. Ambele părţi se foloseau de motivaţii practice, sentimentale şi de drept. Ambele părţi considerau argumentele proprii ca fiind convingătoare. Mai mult, în ambele părţi erau creştini rugători, practicanţi, care credeau sincer că Duhul Sfânt îi călăuzeşte în ce fac. Cum puteau totuşi ambele părţi să aibă dreptate? Din punct de vedere uman, ambele argumentaţii stăteau în picioare. Aceasta m-a condus la o reflecţie asupra problemei autorităţii în Biserică. Mi-am dat seama că diviziunea creată pe tema hirotonirii femeilor în Biserica Anglicană nu era diferită, în esenţă, de oricare alta dintre dezbaterile care au dus la despărţire miilor de confesiuni protestante. Unele grupuri s-au separat datorită hirotonirii femeilor; altele pe problema acoperirii capului femeilor în biserică. Unele pe probleme doctrinale, altele pe probleme de morală. Oricare ar fi fost tema şi diviziunea, problema la bază era una de autoritate: dacă creştinii nu se înţeleg la un moment dat, cine decide ce trebuie să se aleagă?

Instabilul scăunel cu trei picioare

Protestanţii evanghelici spun că Biblia decide, dar problema rămâne atunci când două tabere sunt pe poziţii adverse şi consideră Biblia ca autoritate finală. Se ajunge în cele din urmă la diviziune pentru simplul fapt că nu pot să cadă de acord asupra a ce învaţă de fapt Biblia. M-am îndepărtat deci de înţelegerea protestantă că Scriptura este singura autoritate, şi, ca anglican, am crezut că autoritatea stă în Scriptură, Tradiţie şi raţiune. Anglicanii numesc aceasta "scăunelul cu trei picioare". Apelând la Scriptură, Tradiţie şi raţiunea umană, ei speră să aibă o autoritate sigură când vine vorba de învăţătura creştină. Dar am ajuns la concluzia că nici aşa problema nu este cu adevărat rezolvată. Aşa după cum îi trebuie să îi întrebă pe protestanţii care cred în sola scriptura: "A cui interpretare a Scripturii?", şi pe anglicani trebuie să îi întrebăm: "A cui raţiune şi a cui tradiţie?" În dezbaterea despre hirotonirea femeilor (urmată acum de cea a hirotonirii homosexualilor), ambele tabere apelează la raţiunea umană, la Scriptură şi la Tradiţie, dar ajung la concluzii foarte diferite. În cele din urmă, folosirea de către anglicani a scăunelului cu trei picioare ajunge să se bazeze tot pe o interpretare individuală, ca şi protestanţii care apelează la sola scriptura.

Vorbeşte un fiu al lui Benedict

Cam pe atunci am avut o discuţie cu abatele de la mănăstirea Quarr (o mănăstire catolică benedictină de pe Insula Wight). A ascultat situaţia mea cu compasiune şi interes. I-am explicat că nu doream să resping hirotonirea femeilor. Doream să susţin toate lucrurile care erau bune, şi apreciam ca bune unele argumente în favoarea hirotonirii femeilor. El m-a lăudat pentru dorinţa de a susţine ceea ce este bun, dar mi-a spus ceva ce m-a pus pe gânduri: "Uneori trebuie să respingem un bine mai mic pentru a susţine binele mai mare. Eu cred că trebuie să respingem hirotonirea femeilor pentru a susţine slujirea apostolică. Dacă autoritatea apostolică spune 'nu' hirotonirii femeilor, atunci pentru a susţine binele mai mare al autorităţii apostolice trebuie să respingi binele mai mic al hirotonirii femeilor. Deoarece dacă respingem binele mai mare, în cele din urmă vom pierde şi binele mai mic".

A fost ca şi cum m-ar fi lovit cu ceva în cap. Cuvintele lui m-au făcut să explorez temelia autorităţii în Biserica Catolică. Deja citisem şi acceptam în mare măsură fundamentele biblice pentru ministerul petrin în Biserică. De asemenea, ajunsesem să înţeleg şi să apreciez împătrita definiţie a Bisericii Adevărate: Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. Studiind şi reflectând însă mai departe asupra problemei, am observat alte 12 caracteristici ale autorităţii Bisericii. Aceste 12 caracteristici - în şase seturi de două - m-au ajutat să înţeleg cât de cuprinzătoare şi complete sunt pretenţiile de autoritate ale Bisericii Catolice. Astfel mi-am dat seama că alte Biserici şi comunităţi ecleziale pot pretinde că au anumite trăsături, dar doar Biserica Catolică demonstrează că le are pe toate douăsprezece.

Este înrădăcinată în istorie...

Ce sunt cele 12 trăsături ale autorităţii şi cum funcţionează ele? Trebuie să ne întrebăm de ce ar avea nevoie ca să ia o decizie un grup de creştini aflaţi în dificultate pe o anumită temă. În primul rând, este clar că decizia lor trebuie să ţină cont de perspectiva istorică. Atunci când vine vorba de probleme complexe din punct de vedere moral, social sau doctrinal nu ajunge să iei deciziile pe baza sondajelor de opinie sau a ziarelor de ieri. În probleme dificile, o autoritate validă trebuie să fie istorică. Iar cu aceasta nu doresc să spun doar că trebuie să înţeleagă istoria, ci şi că trebuie să fie înrădăcinată în istorie. În plus, autoritatea trebuie să demonstreze o continuitate reală cu experienţa istorică a creştinismului. Bisericile care există de patru sau cinci sute de ani pot să demonstreze aceasta parţial, dar doar Biserica Catolică (şi cea Ortodoxă) au o legătură vie cu istoria ce merge în spate până în vremurile romane, iar apoi prin iudaism până la începutul istoriei umane.

... şi adaptabilă

Legătura istorică este esenţială, dar în sine nu este suficientă. Autoritatea istorică trebuie să fie echilibrată de abilitatea de a fi de asemenea în actualitate. O autoritate care este doar istorică, devine rigidă. Nu se schimbă niciodată. O autoritate ce poate fi la zi nu doar este ancorată în istorie ci este şi mărginită la istorie. O structură autoritară validă trebuie să fie adaptabilă. Creştinii se confruntă cu dileme moderne morale şi doctrinale complexe. O autoritate validă îşi ia înţelepciunea din trecut pentru a trata cum se cuvinte problemele prezentului.

Este obiectivă...

O a treia caracteristică pentru o autoritate validă este acea că trebuie să fie obiectivă. Prin aceasta doresc să spun că trebuie să fie independentă de agenda, ideologia, filosofia sau interesul propriu al oricărui individ sau al oricărui grup. O autoritate validă transcende orice presiuni politice, economice şi culturale. Caracteristica acestui sistem autoritar de a fi obiectiv îi permite de asemenea să ia decizii care nu sunt populare, care merg împotriva spiritului vremii şi a opiniei majoritare. O autoritate obiectivă se bazează pe anumite afirmaţii de bază, principii imutabile, şi premise observabile şi de netăgăduit, cu valoare universală. Pe aceste criterii obiective autoritatea validă îşi construieşte învăţătura sa.

... şi flexibilă

Pentru ca o autoritate să fie validă nu este însă suficient să se bazeze doar pe principii abstracte şi pe criterii obiective. Autoritatea validă trebuie să fie şi potrivit de subiectivă în aplicarea principiilor obiective. Cu alte cuvinte, înţelege că situaţiile complexe din viaţa reală şi exigenţele pastorale de a ajuta persoanele reale cer o aplicare flexibilă, practică şi cu picioarele pe pământ. Autoritatea catolică face tocmai acest lucru. În Codul de Drept Canonic (legea bisericească), spre exemplu, ni se aminteşte că legea există pentru a sluji Poporul lui Dumnezeu în căutarea mântuirii. Creştinii, ca indivizi sau ca grupuri particulare, cad adesea într-una dintre extreme. Rigoriştii sau legaliştii doresc ca totul să fie obiectiv, "negru şi alb" tot timpul, în timp ce liberalii şi sentimentaliştii doresc ca fiecare decizie să fie relativă, cu deschidere, modelabilă după nevoile pastorale. Doar sistemul catolic ţine în frâu cele două extreme, deoarece doar sistemul catolic are autoritatea infailibilă ce poate ţine în balanţă obiectivitatea şi subiectivitatea.

Este universală...

O autoritate poate să vorbească în orice situaţie doar dacă vine dintr-o sursă universală. Această sursă de autoritate trebuie să fie universală nu doar geografic, ci şi cronologic. Cu alte cuvinte, să fie dincolo de limitele naţionale, dar şi de tendinţele culturale şi curentele intelectuale dintr-un anumit timp. Fiecare Biserică sau structură eclezială diferită de Biserica Catolică este limitată fie de fundamentul ei istoric, fie de identitatea ei culturală sau naţională. De exemplu, Bisericile Ortodoxe au mari dificultăţi în a-şi depăşi identitatea naţională, în timp ce Bisericile Reformei se luptă să depăşească aspectele culturale particulare legate de întemeierea lor. Identităţile naţionale, culturale şi temporale ale altor structuri ecleziale le limitează acestora abilitatea de a vorbi cu o voce universală. Când se îndepărtează de originile lor, ajung în marea învolburată a modelor şi tendinţelor zilei de astăzi; de asemenea îşi pierd identităţile. O autoritate universală este însă dincolo de limitări în timp sau în spaţiu.

... şi locală

Cu toate acestea, autoritatea universală trebuie să fie aplicată în moduri particulare şi locale. O autoritate care este doar universală rămâne vagă, abstractă, lipsită de concreteţe... Pentru ca o autoritate universală să fie validă trebuie să se exprime şi la nivel local. Catolicismul vorbeşte cu un glas universal, dar este în acelaşi timp la fel de local ca şi biserica şi parohul din cartierul nostru. Biserica Universală nu doar se concretizează la nivel local, ci şi permite o autonomie acestui nivel local prin flexibilitatea aplicării autorităţii universale. Catolicismul este răspândit pe tot globul, şi datorită structurii autorităţii universale, poate să permită o mai mare varietate de inculturări decât Bisericile care sunt mai legate de timpul şi locul întemeierii lor.

Este exigentă din punct de vedere intelectual...

A patra pereche de caracteristici ce demonstrează validitatea autorităţii catolice include satisfacţia intelectuală şi accesibilitatea ei. Dacă o autoritate doreşte să vorbească despre complexele situaţii umane, atunci trebuie să aibă proprii experţi în orice domeniu uman. Ce alt sistem eclezial poate să apeleze la experţi din orice domeniu pentru a vorbi cu autoritate în probleme de credinţă şi morală? Biserica Catolică a vorbit mereu cu autoritate despre dimensiuni precum cea economică, etică, politică, diplomatică, artistică şi filosofică. Autoritatea nu trebuie doar să aibă experţi în orice domeniu, ci trebuie şi să fie satisfăcătoare din punct de vedere intelectual şi coerentă în sine. Un sistem intelectual unificat şi complet trebuie să poată să explice lumea aşa cum este. Mai mult, acest sistem intelectual trebuie în mod continuu dezvoltat şi re-exprimat, interpretând mereu adevărurile veşnice pentru a le face accesibile timpului în care trăim. Acest sistem intelectual trebuie să fie parte integrantă şi vitală a religiei, capabil în acelaşi timp de auto-critică. Doar credinţa catolică are un astfel de sistem de învăţături cuprinzător şi impresionant în acelaşi timp.

... dar accesibilă şi celor fără educaţie înaltă

Cu toate acestea, în timp ce sistemul autoritar trebuie să fie prin excelenţă intelectual, sistemul religios trebuie să fie accesibil şi oamenilor simpli şi analfabeţilor. Un sistem religios care face apel doar la intelect sau la cultură este... doar pentru intelectuali şi pentru oamenii culţi. Unele confesiuni creştine se adresează celor simpli şi fără prea multă educaţie, dar nu reuşesc să satisfacă minţile mai complexe. Altele se adresează elitei educate, dar pierd masele. Catolicismul, în schimb, este o religie a marilor minţi ale istoriei şi o religie a oamenilor simpli, neştiutori. Este o religie suficient de complexă pentru un Sf. Toma de Aquino şi suficient de simplă pentru un Sf. Iosif de Copertino. Are loc la iesle şi pentru magi şi pentru păstori.

Este vizibilă...

Ca protestant, am fost învăţat că Biserica este invizibilă, că ea constă din oameni de pretutindeni care cred în Isus, dar că adevăraţii membri ai Bisericii sunt cunoscuţi doar de Dumnezeu. Este adevărat, dar nu suficient. Invizibilitatea şi vizibilitatea formează a cincea pereche de trăsături pentru o autoritate eclesială adevărată. Biserica este formată din toţi oamenii din orice loc care cred în Cristos. Această caracteristică luată însă separat nu este satisfăcătoare, deoarece fiinţele umane, aparţinând planului vizibil al realităţii, au nevoie şi ca Biserica să fie vizibilă. Chiar şi cei care cred doar într-o Biserică invizibilă aparţin în mod vizibil unei anumite biserici unde merg duminică de duminică. Cei care cred doar în Biserica invizibilă trebuie să tragă concluzia că nu contează prea mult biserica la care mergi.

... şi invizibilă

Autoritatea catolică recunoaşte atât dimensiunea invizibilă cât şi cea vizibilă a Bisericii. Astfel, Biserica este mai mult decât ceea ce putem observa, dar şi mai mult decât credem noi. Biserica invizibilă subzistă în Biserica Catolică, şi în timp ce nu poţi indica amploarea Bisericii invizibile, poţi cu siguranţă să indici spre Biserica Catolică şi să spui: "Acesta este Trupul lui Cristos". Sunt câteva mici confesiuni protestante ce pretind că Biserica lor vizibilă ar fi Biserica adevărată, dar pretenţiile lor sunt ridicole, deoarece nu au nici una dintre celelalte 12 trăsături ale autorităţii adevărate. Deoarece are toate aceste trăsături, doar Biserica Catolică poate să pretindă că este întruchiparea vie şi istorică a Trupului lui Cristos pe pământ.

Este atât umană cât şi divină

În fine, pentru ca o Biserică să vorbească cu autoritate trebuie să fie atât umană cât şi divină. O autoritate ce vorbeşte doar cu glas divin nu are autenticitatea care vine din experienţa umană. Astfel islamismul şi mormonismul, ambele bazate pe o carte dictată, se spune, de îngeri, sunt nesatisfăcătoare, deoarece autoritatea lor este supranatural impusă asupra condiţiei umane. Pe de altă parte, o religie care este o construcţie pur umană este un simplu sistem de fapte bune, tehnici religioase sau idei morale. Ştiinţa Creştină, de exemplu, Unitarianismul şi altele s-au dezvoltat din înţelegerea umană, naturală, lipsindu-le drept urmare vocea supranaturală a autorităţii. Iudeo-creştinismul, în schimb, este atât uman cât şi divin. Vocea autorităţii este mereu exprimată prin experienţa umană şi prin istoria umană. Inspiraţia divină în tradiţia iudeo-creştină este cuvântul lui Dumnezeu vorbit prin cuvinte omeneşti. Această formă întrupată a autorităţii îşi găseşte împlinirea în Isus Cristos, care încredinţează autoritatea Sa lui Petru şi succesorilor lui.

Zidită pe piatră

Unele Biserici pot să aibă o parte dintre cele 12 trăsături, dar doar Biserica Catolică le reuneşte pe toate 12 la un loc ca temelie pentru luarea unei decizii. Când Biserica Catolică se pronunţă asupra unei probleme dificile, răspunsul este istoric, dar actual. Se bazează pe principii obiective dar se aplică unor nevoi specifice. Autoritatea Bisericii transcende spaţiul şi timpul, dar este relevantă pentru un anumit loc şi timp. Răspunsul este profund intelectual, dar exprimat în moduri simple ca să fie potrivit pentru oricine să îl pună în practică. În fine, exprimă adevăruri înglobate în experienţa umană, dar care vin dintr-o inspiraţie divină.

Această autoritate funcţionează infailibil prin ministerul activ al întregii Biserici. Catehismul Bisericii Catolice spune că Cristos este cel infailibil, şi că El oferă din infailibilitatea Sa şi Trupului Său, Biserica. Această infailibilitate se realizează prin cele douăsprezece trăsături amintite, dar este exprimată cel mai frumos şi deplin prin ministrul infailibilităţii lui Cristos: o persoană - piatra pe care este zidită Biserica, Petru şi succesorii lui.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 801, Ultimul acces: 2026-08-16 02:16:10

Timp total: 0.03s...

[1]:1