Cum știm care este Biserica adevărată?[2011-05-31]pr. Dwight LongeneckerTraducător: Radu Capan Teme: Apologetică Convertirea mea la credința catolică a început în lumea fundamentalismului protestant. După ce am crescut într-o Biserică baptistă, am urmat cursurile Universității Bob Jones. Acolo am devenit anglican, mergând mai apoi în Marea Britanie pentru a fi făcut preot anglican. Itinerariul meu de credință a ajuns la o criză la începutul anilor 1990, când Biserica Anglicană se confrunta cu problema hirotonirii femeilor. Din instinct eram împotriva inovațiilor, dar doream totuși să fiu deschis față de ele, să nu resping ceva doar pentru că era nou. M-am decis atunci să las la o parte prejudecățile mele și să ascult cât pot de deschis ambele părți implicate în dezbatere. Ascultând, mi-am dat seama că din punct de vedere uman, ambele tabere aveau unele argumente solide. Ambele părți invocau Scriptura, Tradiția și rațiunea. Ambele părți se foloseau de motivații practice, sentimentale și de drept. Ambele părți considerau argumentele proprii ca fiind convingătoare. Mai mult, în ambele părți erau creștini rugători, practicanți, care credeau sincer că Duhul Sfânt îi călăuzește în ce fac. Cum puteau totuși ambele părți să aibă dreptate? Din punct de vedere uman, ambele argumentații stăteau în picioare. Aceasta m-a condus la o reflecție asupra problemei autorității în Biserică. Mi-am dat seama că diviziunea creată pe tema hirotonirii femeilor în Biserica Anglicană nu era diferită, în esență, de oricare alta dintre dezbaterile care au dus la despărțire miilor de confesiuni protestante. Unele grupuri s-au separat datorită hirotonirii femeilor; altele pe problema acoperirii capului femeilor în biserică. Unele pe probleme doctrinale, altele pe probleme de morală. Oricare ar fi fost tema și diviziunea, problema la bază era una de autoritate: dacă creștinii nu se înțeleg la un moment dat, cine decide ce trebuie să se aleagă? Instabilul scăunel cu trei picioare Protestanții evanghelici spun că Biblia decide, dar problema rămâne atunci când două tabere sunt pe poziții adverse și consideră Biblia ca autoritate finală. Se ajunge în cele din urmă la diviziune pentru simplul fapt că nu pot să cadă de acord asupra a ce învață de fapt Biblia. M-am îndepărtat deci de înțelegerea protestantă că Scriptura este singura autoritate, și, ca anglican, am crezut că autoritatea stă în Scriptură, Tradiție și rațiune. Anglicanii numesc aceasta "scăunelul cu trei picioare". Apelând la Scriptură, Tradiție și rațiunea umană, ei speră să aibă o autoritate sigură când vine vorba de învățătura creștină. Dar am ajuns la concluzia că nici așa problema nu este cu adevărat rezolvată. Așa după cum îi trebuie să îi întrebă pe protestanții care cred în sola scriptura: "A cui interpretare a Scripturii?", și pe anglicani trebuie să îi întrebăm: "A cui rațiune și a cui tradiție?" În dezbaterea despre hirotonirea femeilor (urmată acum de cea a hirotonirii homosexualilor), ambele tabere apelează la rațiunea umană, la Scriptură și la Tradiție, dar ajung la concluzii foarte diferite. În cele din urmă, folosirea de către anglicani a scăunelului cu trei picioare ajunge să se bazeze tot pe o interpretare individuală, ca și protestanții care apelează la sola scriptura. Vorbește un fiu al lui Benedict Cam pe atunci am avut o discuție cu abatele de la mănăstirea Quarr (o mănăstire catolică benedictină de pe Insula Wight). A ascultat situația mea cu compasiune și interes. I-am explicat că nu doream să resping hirotonirea femeilor. Doream să susțin toate lucrurile care erau bune, și apreciam ca bune unele argumente în favoarea hirotonirii femeilor. El m-a lăudat pentru dorința de a susține ceea ce este bun, dar mi-a spus ceva ce m-a pus pe gânduri: "Uneori trebuie să respingem un bine mai mic pentru a susține binele mai mare. Eu cred că trebuie să respingem hirotonirea femeilor pentru a susține slujirea apostolică. Dacă autoritatea apostolică spune 'nu' hirotonirii femeilor, atunci pentru a susține binele mai mare al autorității apostolice trebuie să respingi binele mai mic al hirotonirii femeilor. Deoarece dacă respingem binele mai mare, în cele din urmă vom pierde și binele mai mic". A fost ca și cum m-ar fi lovit cu ceva în cap. Cuvintele lui m-au făcut să explorez temelia autorității în Biserica Catolică. Deja citisem și acceptam în mare măsură fundamentele biblice pentru ministerul petrin în Biserică. De asemenea, ajunsesem să înțeleg și să apreciez împătrita definiție a Bisericii Adevărate: Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Studiind și reflectând însă mai departe asupra problemei, am observat alte 12 caracteristici ale autorității Bisericii. Aceste 12 caracteristici - în șase seturi de două - m-au ajutat să înțeleg cât de cuprinzătoare și complete sunt pretențiile de autoritate ale Bisericii Catolice. Astfel mi-am dat seama că alte Biserici și comunități ecleziale pot pretinde că au anumite trăsături, dar doar Biserica Catolică demonstrează că le are pe toate douăsprezece. Este înrădăcinată în istorie... Ce sunt cele 12 trăsături ale autorității și cum funcționează ele? Trebuie să ne întrebăm de ce ar avea nevoie ca să ia o decizie un grup de creștini aflați în dificultate pe o anumită temă. În primul rând, este clar că decizia lor trebuie să țină cont de perspectiva istorică. Atunci când vine vorba de probleme complexe din punct de vedere moral, social sau doctrinal nu ajunge să iei deciziile pe baza sondajelor de opinie sau a ziarelor de ieri. În probleme dificile, o autoritate validă trebuie să fie istorică. Iar cu aceasta nu doresc să spun doar că trebuie să înțeleagă istoria, ci și că trebuie să fie înrădăcinată în istorie. În plus, autoritatea trebuie să demonstreze o continuitate reală cu experiența istorică a creștinismului. Bisericile care există de patru sau cinci sute de ani pot să demonstreze aceasta parțial, dar doar Biserica Catolică (și cea Ortodoxă) au o legătură vie cu istoria ce merge în spate până în vremurile romane, iar apoi prin iudaism până la începutul istoriei umane. ... și adaptabilă Legătura istorică este esențială, dar în sine nu este suficientă. Autoritatea istorică trebuie să fie echilibrată de abilitatea de a fi de asemenea în actualitate. O autoritate care este doar istorică, devine rigidă. Nu se schimbă niciodată. O autoritate ce poate fi la zi nu doar este ancorată în istorie ci este și mărginită la istorie. O structură autoritară validă trebuie să fie adaptabilă. Creștinii se confruntă cu dileme moderne morale și doctrinale complexe. O autoritate validă își ia înțelepciunea din trecut pentru a trata cum se cuvinte problemele prezentului. Este obiectivă... O a treia caracteristică pentru o autoritate validă este acea că trebuie să fie obiectivă. Prin aceasta doresc să spun că trebuie să fie independentă de agenda, ideologia, filosofia sau interesul propriu al oricărui individ sau al oricărui grup. O autoritate validă transcende orice presiuni politice, economice și culturale. Caracteristica acestui sistem autoritar de a fi obiectiv îi permite de asemenea să ia decizii care nu sunt populare, care merg împotriva spiritului vremii și a opiniei majoritare. O autoritate obiectivă se bazează pe anumite afirmații de bază, principii imutabile, și premise observabile și de netăgăduit, cu valoare universală. Pe aceste criterii obiective autoritatea validă își construiește învățătura sa. ... și flexibilă Pentru ca o autoritate să fie validă nu este însă suficient să se bazeze doar pe principii abstracte și pe criterii obiective. Autoritatea validă trebuie să fie și potrivit de subiectivă în aplicarea principiilor obiective. Cu alte cuvinte, înțelege că situațiile complexe din viața reală și exigențele pastorale de a ajuta persoanele reale cer o aplicare flexibilă, practică și cu picioarele pe pământ. Autoritatea catolică face tocmai acest lucru. În Codul de Drept Canonic (legea bisericească), spre exemplu, ni se amintește că legea există pentru a sluji Poporul lui Dumnezeu în căutarea mântuirii. Creștinii, ca indivizi sau ca grupuri particulare, cad adesea într-una dintre extreme. Rigoriștii sau legaliștii doresc ca totul să fie obiectiv, "negru și alb" tot timpul, în timp ce liberalii și sentimentaliștii doresc ca fiecare decizie să fie relativă, cu deschidere, modelabilă după nevoile pastorale. Doar sistemul catolic ține în frâu cele două extreme, deoarece doar sistemul catolic are autoritatea infailibilă ce poate ține în balanță obiectivitatea și subiectivitatea. Este universală... O autoritate poate să vorbească în orice situație doar dacă vine dintr-o sursă universală. Această sursă de autoritate trebuie să fie universală nu doar geografic, ci și cronologic. Cu alte cuvinte, să fie dincolo de limitele naționale, dar și de tendințele culturale și curentele intelectuale dintr-un anumit timp. Fiecare Biserică sau structură eclezială diferită de Biserica Catolică este limitată fie de fundamentul ei istoric, fie de identitatea ei culturală sau națională. De exemplu, Bisericile Ortodoxe au mari dificultăți în a-și depăși identitatea națională, în timp ce Bisericile Reformei se luptă să depășească aspectele culturale particulare legate de întemeierea lor. Identitățile naționale, culturale și temporale ale altor structuri ecleziale le limitează acestora abilitatea de a vorbi cu o voce universală. Când se îndepărtează de originile lor, ajung în marea învolburată a modelor și tendințelor zilei de astăzi; de asemenea își pierd identitățile. O autoritate universală este însă dincolo de limitări în timp sau în spațiu. ... și locală Cu toate acestea, autoritatea universală trebuie să fie aplicată în moduri particulare și locale. O autoritate care este doar universală rămâne vagă, abstractă, lipsită de concretețe... Pentru ca o autoritate universală să fie validă trebuie să se exprime și la nivel local. Catolicismul vorbește cu un glas universal, dar este în același timp la fel de local ca și biserica și parohul din cartierul nostru. Biserica Universală nu doar se concretizează la nivel local, ci și permite o autonomie acestui nivel local prin flexibilitatea aplicării autorității universale. Catolicismul este răspândit pe tot globul, și datorită structurii autorității universale, poate să permită o mai mare varietate de inculturări decât Bisericile care sunt mai legate de timpul și locul întemeierii lor. Este exigentă din punct de vedere intelectual... A patra pereche de caracteristici ce demonstrează validitatea autorității catolice include satisfacția intelectuală și accesibilitatea ei. Dacă o autoritate dorește să vorbească despre complexele situații umane, atunci trebuie să aibă proprii experți în orice domeniu uman. Ce alt sistem eclezial poate să apeleze la experți din orice domeniu pentru a vorbi cu autoritate în probleme de credință și morală? Biserica Catolică a vorbit mereu cu autoritate despre dimensiuni precum cea economică, etică, politică, diplomatică, artistică și filosofică. Autoritatea nu trebuie doar să aibă experți în orice domeniu, ci trebuie și să fie satisfăcătoare din punct de vedere intelectual și coerentă în sine. Un sistem intelectual unificat și complet trebuie să poată să explice lumea așa cum este. Mai mult, acest sistem intelectual trebuie în mod continuu dezvoltat și re-exprimat, interpretând mereu adevărurile veșnice pentru a le face accesibile timpului în care trăim. Acest sistem intelectual trebuie să fie parte integrantă și vitală a religiei, capabil în același timp de auto-critică. Doar credința catolică are un astfel de sistem de învățături cuprinzător și impresionant în același timp. ... dar accesibilă și celor fără educație înaltă Cu toate acestea, în timp ce sistemul autoritar trebuie să fie prin excelență intelectual, sistemul religios trebuie să fie accesibil și oamenilor simpli și analfabeților. Un sistem religios care face apel doar la intelect sau la cultură este... doar pentru intelectuali și pentru oamenii culți. Unele confesiuni creștine se adresează celor simpli și fără prea multă educație, dar nu reușesc să satisfacă mințile mai complexe. Altele se adresează elitei educate, dar pierd masele. Catolicismul, în schimb, este o religie a marilor minți ale istoriei și o religie a oamenilor simpli, neștiutori. Este o religie suficient de complexă pentru un Sf. Toma de Aquino și suficient de simplă pentru un Sf. Iosif de Copertino. Are loc la iesle și pentru magi și pentru păstori. Este vizibilă... Ca protestant, am fost învățat că Biserica este invizibilă, că ea constă din oameni de pretutindeni care cred în Isus, dar că adevărații membri ai Bisericii sunt cunoscuți doar de Dumnezeu. Este adevărat, dar nu suficient. Invizibilitatea și vizibilitatea formează a cincea pereche de trăsături pentru o autoritate eclesială adevărată. Biserica este formată din toți oamenii din orice loc care cred în Cristos. Această caracteristică luată însă separat nu este satisfăcătoare, deoarece ființele umane, aparținând planului vizibil al realității, au nevoie și ca Biserica să fie vizibilă. Chiar și cei care cred doar într-o Biserică invizibilă aparțin în mod vizibil unei anumite biserici unde merg duminică de duminică. Cei care cred doar în Biserica invizibilă trebuie să tragă concluzia că nu contează prea mult biserica la care mergi. ... și invizibilă Autoritatea catolică recunoaște atât dimensiunea invizibilă cât și cea vizibilă a Bisericii. Astfel, Biserica este mai mult decât ceea ce putem observa, dar și mai mult decât credem noi. Biserica invizibilă subzistă în Biserica Catolică, și în timp ce nu poți indica amploarea Bisericii invizibile, poți cu siguranță să indici spre Biserica Catolică și să spui: "Acesta este Trupul lui Cristos". Sunt câteva mici confesiuni protestante ce pretind că Biserica lor vizibilă ar fi Biserica adevărată, dar pretențiile lor sunt ridicole, deoarece nu au nici una dintre celelalte 12 trăsături ale autorității adevărate. Deoarece are toate aceste trăsături, doar Biserica Catolică poate să pretindă că este întruchiparea vie și istorică a Trupului lui Cristos pe pământ. Este atât umană cât și divină În fine, pentru ca o Biserică să vorbească cu autoritate trebuie să fie atât umană cât și divină. O autoritate ce vorbește doar cu glas divin nu are autenticitatea care vine din experiența umană. Astfel islamismul și mormonismul, ambele bazate pe o carte dictată, se spune, de îngeri, sunt nesatisfăcătoare, deoarece autoritatea lor este supranatural impusă asupra condiției umane. Pe de altă parte, o religie care este o construcție pur umană este un simplu sistem de fapte bune, tehnici religioase sau idei morale. Știința Creștină, de exemplu, Unitarianismul și altele s-au dezvoltat din înțelegerea umană, naturală, lipsindu-le drept urmare vocea supranaturală a autorității. Iudeo-creștinismul, în schimb, este atât uman cât și divin. Vocea autorității este mereu exprimată prin experiența umană și prin istoria umană. Inspirația divină în tradiția iudeo-creștină este cuvântul lui Dumnezeu vorbit prin cuvinte omenești. Această formă întrupată a autorității își găsește împlinirea în Isus Cristos, care încredințează autoritatea Sa lui Petru și succesorilor lui. Zidită pe piatră Unele Biserici pot să aibă o parte dintre cele 12 trăsături, dar doar Biserica Catolică le reunește pe toate 12 la un loc ca temelie pentru luarea unei decizii. Când Biserica Catolică se pronunță asupra unei probleme dificile, răspunsul este istoric, dar actual. Se bazează pe principii obiective dar se aplică unor nevoi specifice. Autoritatea Bisericii transcende spațiul și timpul, dar este relevantă pentru un anumit loc și timp. Răspunsul este profund intelectual, dar exprimat în moduri simple ca să fie potrivit pentru oricine să îl pună în practică. În fine, exprimă adevăruri înglobate în experiența umană, dar care vin dintr-o inspirație divină. Această autoritate funcționează infailibil prin ministerul activ al întregii Biserici. Catehismul Bisericii Catolice spune că Cristos este cel infailibil, și că El oferă din infailibilitatea Sa și Trupului Său, Biserica. Această infailibilitate se realizează prin cele douăsprezece trăsături amintite, dar este exprimată cel mai frumos și deplin prin ministrul infailibilității lui Cristos: o persoană - piatra pe care este zidită Biserica, Petru și succesorii lui. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 801, Ultimul acces: 2026-08-16 02:16:10
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1