Recunoștință pentru un om al credinței și al rugăciunii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Recunoștință pentru un om al credinței și al rugăciunii

[2011-05-03]
"Să cântăm Domnului un cântec de glorie, pentru darul acestui mare Papă", a invitat Cardinalul mulțimea numeroasă care a participat la celebrare. Secretarul de stat, care a făcut parte din Curia Romană timp de 10 ani în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, a spus că toți - "unii de aproape, alții de departe" - au putut să vadă coerența Pontifului polonez. "Era un om adevărat pentru că era inseparabil legat de Cel care este Adevărul. Urmându-l pe Cel care este Calea, era un om mereu pe drum, mereu îndreptat spre binele cel mai mare pentru orice persoană, pentru Biserică și pentru lume și spre ținta care pentru orice credincios este gloria Tatălui. Era un om viu, pentru că era plin de Viața care este Cristos, mereu deschis la harul său și la toate darurile Duhului Sfânt".
Cardinalul Bertone a evidențiat în mod particular viața de rugăciune a Papei Ioan Paul al II-lea. "Era un om al credinței, un om al lui Dumnezeu, care trăia din Dumnezeu", a amintit Cardinalul salezian. "Viața lui era o rugăciune continuă, constantă, o rugăciune care îmbrățișa cu iubire pe fiecare locuitor al planetei, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și din această cauză vrednic de orice respect... Grație credinței care se exprima mai ales în rugăciune, Papa Ioan Paul al II-lea era un autentic apărător al demnității fiecărei ființe umane și nu un simplu combatant pentru ideologii politico-sociale. Pentru El, orice femeie, orice bărbat, era o fiică, un fiu al lui Dumnezeu, indiferent de rasă, de culoarea pielii, de proveniența geografică și culturală, și chiar de crezul religios. Raportul său cu orice persoană este sintetizat în acea frază minunată pe care a scris-o: 'Celălalt îmi aparține'".
Rugăciunea lui a fost "mijlocire constantă pentru toată familia umană, pentru Biserică, pentru fiecare comunitate de credincioși, pe tot pământul", a adăugat Cardinalul Bertone. Și a fost o rugăciune "probabil cu atât mai eficace" cu cât a fost marcată de suferință. "Oare nu de aici - din rugăciune, din rugăciunea legată de atâtea evenimente dureroase ale sale și ale celorlalți - provenea preocuparea sa pentru pacea în lume, pentru conviețuirea pașnică a popoarelor și a națiunilor?" "Cât de mult s-au verificat în viața sa cuvintele pe care le-am auzit în Evanghelia de astăzi: 'Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi'. Cu toții am văzut cum i-a fost luat tot ceea ce omenește putea să impresioneze: forța fizică, expresia trupului, posibilitatea de a se mișca, până și cuvântul".
"Și atunci, mai mult ca oricând, el a încredințat viața sa și misiunea sa lui Cristos, pentru că numai Cristos poate să mântuiască lumea. Știa că slăbiciunea sa trupească arăta și mai clar că Cristos lucrează în istorie. Și oferind suferințele sale Lui și Bisericii sale, ne-a dat nouă tuturor o ultimă, mare lecție de umanitate și de abandonare în brațele lui Dumnezeu". "Să cântăm Domnului un cântec de glorie, pentru darul acestui mare Papă: om al credinței și al rugăciunii, păstor și martor, călăuză în trecerea dintre două milenii. Acest cântec să lumineze viața noastră, pentru ca nu numai să îl venerăm pe noul Fericit, ci, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să și urmăm învățătura lui și exemplul lui".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 858, Ultimul acces: 2026-08-10 11:06:14