Sfințirea noii biserici din Strâmtura - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfințirea noii biserici din Strâmtura

[2005-08-21]
La 21 august, în Duminica a noua după Rusalii și la câteva zile după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, parohia greco-catolică Strâmtura din protopopiatul Iza, Eparhia Maramureșului, s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, pentru a celebra sfințirea noii biserici, purtând tocmai hramul Adormirea Maicii Domnului. La orele 10,30, protopopul de Iza, pr. Vasile Hotico, i-a întâmpinat în fața noului lăcaș de cult pe Înaltpreasfinția Sa Lucian, Mitropolitul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, și pe Preasfinția Sa Ioan, Episcopul Maramureșului, sosiți pentru sărbătoarea parohiei. Oficiul a început cu sfințirea apei, urmată de sfințirea în exterior a zidurilor bisericii, prin ungere în formă de cruce cu sfântul și marele mir și stropire cu apă sfințită, continuând apoi cu sfințirea interiorului și întemeierea sfintei mese a altarului.

Ceremonia sfințirii a fost urmată de celebrarea Liturghiei, pe esplanada bisericii, în fața unei numeroase asistențe, credincioși din Strâmtura, dar și din parohii învecinate, călugărițe din congregațiile prezente pe teritoriul Eparhiei: a Surorilor Maicii Domnului, a Sfântului Vasile cel Mare, a Surorilor Maicii Domnului Lauretane, cât și a Surorilor Benedictine de Caritate. Alături de cei doi Ierarhi, la masa altarului s-au aflat pr. vicar Ioan Fărcaș, protopop al Blajului, pr. vicar Simion Ilieș, don Carlos de Francisco Vega, directorul Comisiei pentru relații interconfesionale a Conferinței Episcopale Spaniole, pr. Gavrilă Pop, protopop de Gherla, peste 20 de preoți din Eparhia Maramureșului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii greco-catolice din Gherla. În cuvântul de învățătură, după explicarea Evangheliei zilei, Întâistătătorul Bisericii Române Unite a spus: "De fiecare dată revin cu mare bucurie pe meleagurile maramureșene, unde credința este trăită în ciuda oricăror valuri care se abat asupra corabiei Bisericii Greco-Catolice din această parte de țară românească. Cu toții am venit să ne închinăm și să sărutăm altarul acestei biserici pe care se aduce Dumnezeiasca Jertfă și pe care va rămâne în permanență Euharisticul Isus, pentru a veni să-L vizitați, să-L salutați, să-L adorați și să-I cereți darurile de care aveți nevoie."

În timp ce la Köln Sanctitatea Sa Papa Benedict celebra Liturghia în fața tinerilor sosiți din toată lumea pentru a participa la întâlnirea mondială a tineretului, Mitropolitul Lucian spunea: "Ne asociem și noi, cei ce ne-am adunat la sfințirea bisericii din Strâmtura, cu Sfântul Părinte Papa și cu milionul de tineri adunați la Köln, în Germania, la celebrarea celei de-a XX-a Zi Mondiale a Tineretului. Iată ce spunea Sfântul Părinte la sosire: `Vom reflecta împreună asupra temei: Am venit să ne închinăm Lui (Mt 2,2). Este o ocazie prețioasă pentru aprofundarea semnificației existenței umane ca pelerinaj, realizat sub călăuzirea stelei, în căutarea Domnului. Vom privi împreună figurile Magilor, care, provenind din zone diferite și îndepărtate, au fost printre primii care au recunoscut în Isus din Nazaret, în Fiul Fecioarei Maria, pe Mesia promis, și s-au închinat în fața Lui. Asemenea magilor, toți credincioșii, în special tinerii, sunt chemați să se angajeze pe drumul vieții, în căutarea adevărului, a dreptății, a iubirii. Este un drum al cărui scop final poate fi găsit doar prin întâlnirea cu Cristos, o întâlnire care nu poate avea loc fără credință`."

La încheierea ceremoniei, Episcopul locului, Preasfințitul Ioan Șișeștean, a adresat celor prezenți un cuvânt arhieresc, după care parohul locului, ctitor al bisericii, pr. Vasile Codrea, a mulțumit tuturor celor prezenți cât și celor care au ostenit la ridicarea noului lăcaș de rugăciune, începând cu arhitectul, pr. dr. arh. Emil Costin, și continuând cu toți binefăcătorii. În cursul după-amiezii, toți participanții la ceremonie s-au bucurat de ospitalitatea maramureșeană.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1476, Ultimul acces: 2026-07-24 06:25:07