Un itinerariu normal pentru beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea[2011-04-28]- În ce mod ați trăit dumneavoastră, ca preot, acest proces? A fost o cruce, o bucurie, v-a transformat, ce s-a întâmplat?- În perspectiva Paștelui, crucea este mereu preludiul bucuriei. Pe de altă parte, nu există bucurie adevărată, așa cum ne învață Schimbarea la Față a lui Isus, fără trecerea prin cruce. Sarcina care mi-a fost încredințată avea aspectele sale pascale, măcar pentru că s-a suprapus peste o muncă pe care o desfășor în mod obișnuit ca vicar judecătoresc și peste activitatea pastorală pe care o duc înainte ca rector al unei biserici romane. De aceea, s-au adăugat atâtea lucruri care în acești cinci ani au umplut ziua mea de lucru. Și apoi, desigur, și procesul însuși prezenta câteva elemente care impuneau un mare efort, o mare implicare, și la nivel emoțional. De aceea, momentele de dificultate nu au lipsit. - Toți consideră sigur faptul că Papa Ioan Paul al II-lea este un sfânt, deci pare totul puțin sigur... Procesul de canonizare părea așadar aproape ca o plimbare. Însă Papa a invitat să se urmeze itinerariul normal al procesului canonic. Însă s-a spus și că a fost un fel de culoar preferențial și că s-a apăsat puțin pedala de accelerație. Așadar, a fost vorba de un proces normal sau nu? - În mod absolut da. Singura dispensă care a fost obținută în acest proces este dispensa de cei cinci ani de așteptare pentru deschiderea procesului. Însă procesul însuși s-a desfășurat, în mod absolut, respectându-se pe deplin normele canonice. Cu toate criteriile care au existat în celelalte procese canonice. De aceea, nu a existat o adevărată dispensă, o cale preferențială, în acest sens. În schimb, ceea ce putem spune este că practica de la Congregație este aceea de a duce înainte cauzele care în afară de trăirea eroică a virtuților au deja o minune, care sunt două procese diferite. În mod normal în Congregație, procesul are loc în acest mod: se desfășoară ancheta diecezană, documentația este transmisă la Congregația pentru Cauzele Sfinților, unde este pregătită positio, pentru a fi supusă apoi discuției teologilor și Cardinalilor. Și positio așteaptă tocmai pentru că este nevoie de o minune. Positio a fost dusă înainte și imediat supusă discuției teologilor și Cardinalilor, pentru că minunea care trebuia să acrediteze cauza a avut loc foarte repede. Procesul cu privire la minune a fost depus la Congregația pentru Cauzele Sfinților în ziua dinaintea procesului cu privire la virtuți, și acest lucru într-un fel a netezit imediat posibilitatea de a merge înainte. - Cât timp a trecut de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea până la prezentarea minunii? - Minunea, recunoscută ca atare, a avut loc în luna iulie din același an. - Și după cât timp a fost recunoscută? - Noi am încheiat procesul în anul 2007, iar cel cu privire la minune a fost prezentat cu o zi înainte de încheierea anchetei diecezane cu privire la virtuți. De aceea suntem în luna iunie 2007. - Au fost prezentate alte minuni? - Au fost multe haruri și chiar presupuse minuni. Dintre acestea, unele au fost aprofundate, pentru că așa este practica. Pentru că înainte de a face un studiu asupra minunii, se face un studiu prealabil care într-un fel dă garanție asupra procesului însuși. În unele cazuri, am făcut aprofundări și premisele erau bune. Nu am pornit procese numai pentru că era deja în desfășurare procesul cu privire la minunea care a fost aleasă. - Ne puteți spune în ce țări au avut loc aceste haruri? - Au fost în Franța, în Statele Unite, în Germania și în Italia. - Apoi a fost o întreagă discuție mediatică în această privință... - Despre acest lucru este greu de discutat, pentru că a fost o întreagă entuziasmare mediatică. - A fost necesară o ulterioară aprofundare medicală? - Este un fapt normal ca în procesele cu privire la o minune să fie făcută o investigație și materialul să fie supus apoi studiului medicilor. Este clar de asemenea că un medic poate să ceară vreo nouă elucidare, vreun document, vreo analiză în plus. Este foarte normal. Au fost făcute toate investigațiile considerate oportune de către medicii implicați în proces. - Așadar nu existat nici o umbră de îndoială? - Dumneavoastră îmi puneți întrebări la care nu pot să răspund, pentru că sunt ținut de secretul procesual și pentru că nu le cunosc. Aceste amănunte sunt de competența medicilor. - Ați descoperit lucruri pe care nu le cunoșteați despre Papa Ioan Paul al II-lea? Un aspect privat care îl face diferit de imaginea sa publică? - Deja am avut oportunitatea să spun acest lucru. Este clar că procesul a fost o aventură foarte frumoasă, pentru că nu cunoști niciodată o persoană până în profunzime. Și de aceea este clar că multe aspecte se refereau la amănunte din viața lui, activitățile și contactele pe care le avea cu persoanele. Însă aș spune că este o aventură care ar putea să se refere la fiecare persoană, care este o lume în sine. În schimb cât privește ceea ce a reieșit în contextul procesului de beatificare, nu există lucruri răsunătoare. În sensul că efectiv Wojtyla era așa cum l-am cunoscut în public. De aceea nu era o dedublare, ci o perfectă transparență a personajului. Cu siguranță procesul a scos în evidență multe aspecte. - Vreun aspect pe care nu îl cunoșteați și care v-a uimit? - Lucrul care m-a uimit, în afară de aspectul cel mai important, este descoperirea faptului că izvorul, originea acestei activități extraordinare, a acestei generozități în acțiune, a profunzimii gândirii sale, este raportul cu Cristos. A ieșit în evidență cu siguranță un om mistic. Un mistic în sensul că era un om care trăia prezența lui Dumnezeu, care se lăsa condus de Duhul Sfânt, care era în dialog constant cu Domnul și care și-a desfășurat viața sa în jurul întrebării: "Mă iubești tu?" Astfel încât viața lui a fost răspunsul la această întrebare esențială a Domnului. De aceea, cred că acest aspect este comoara cea mai mare a procesului. (Sursa: vedeți aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 811, Ultimul acces: 2026-08-12 16:31:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1